Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy,
Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat
Perioada 22.07.2012
Deja încep cu tradiționalul ne trezim la ora 5 (sau
măcar asta ar fi intenția :D). Ne mobilizăm destul de repede în
dimineața asta pentru că vrem să ne facem paste. Mă hotărăsc că
aș vrea să mănânc un pachet singură, mai ales că ieri seară nu
am mâncat decât supă și azi ne așteaptă un efort cam de
dimensiunile celui de ieri.
Facem și ceai, dar până gătim toate astea din nou se
apropie vertiginos ora 7 și noi iar nu suntem gata. Se pare că deja
devine obicei ca să nu fim gata dimineața. Cam atâta se așteaptă
din fericire după noi, în rest suntem pe baricade.
E soare afară, vreme bună, destul de frig. Au înghețat
șireturile de la bocanci și am probleme cu chingile de la colțari,
pentru că la fel, au înghețat. Nu reușesc să le strâng foarte
bine.
Din tabăra 2 vom merge legați în coardă. Ed ne spune
să pornim ca fiind a treia echipă (în total suntem patru) dar din
cauză că nu suntem gata pierdem startul. Offfff. Asta e. Înaintea
noastră sunt Peter cu Ilia și Magy.
Vom urca pe lângă un mic picior, pe o porțiune destul
de abruptă cu o înclinație de peste 60 gr, în partea superioaă
poate chiar 70. După ninsoarea de ieri, te afunzi destul de mult în
zăpadă, pe porțiunea ce urmează îmi fac un pic de probleme
deoarece încă straturile n-au apucat să facă coeziune, nu prea
îmi place situația. Prima echipă care va face urme sunt kazacii
Misha, Kostea și Dima. Merg foarte bine, îi văd însă că pe
unele porțiuni înaintează greu, se afundă mai până la brâu.
Din cauza înclinației stratul de zăpadă se rupe, urmele în
zăpadă se rup și ele și e foarte anevoios urcușul.
Pornim și noi după echipa din față, Ilia are
dificultăți la unele pasaje, nu cred că are nici foarte multă
experiență în alpinismul de iarnă și merge greu. Pierdem enorm
de mult timp pe această porțiune. Se înoată la propriu pe unele
pasaje. Noi trei formăm o echipă. Renat, unul din ghizi ne-a rugat
să ne legăm în coardă, Raluca fiind prima, apoi eu și ultimul
Mihai. Sunt vreo trei pasaje cu caracteristicile enumerate mai sus,
așa că ne luptăm fiecare când ne vine rândul cu zăpada.
La ultimul pasaj când ajungem, deja soarele dă pe
pantă așa că Peter, care din punct de vedere tehnic mi se pare cel
mai ok din echipa din față, vorbește cu băieții din echipa de
sus să pună o coardă fixă, pentru orice evetualitate. Când se
leagă și Raluca în coarda lăsată parcă mă simt un pic mai
bine, chiar dacă știu că e o chestie psihologică. Sper în gând
să ne grăbim totuși cât mai mult pe această porțiune și
răsuflu ușurată când ajungem în partea de sus a piciorului. Luăm
o mică pauză bine meritată și Renat ne zice că se reorganizează
echipele, așa că se leagă și el cu noi în coardă. Îmi place
băiatul acesta, te poți înțelege cu el. Dă un ritm constant
înaintării și continuăm urcarea până ajugem într-o așa zisă
căldare.
Coborâm în dreapta spre fundul căldării, ținând
apoi aceeași direcție. Îi găsim pe coechipierii noștri la o
pauză de ceai. Putem și noi în sfârșit rucsacii jos. Am același
sentiment ca și ieri că de fiecare dată când iau monstrul ăsta
de rucsac e tot mai greu. Mănânc și un baton energizant și parcă
deja mă simt mai bine. După traversare am ajuns pe o creastă
proeminentă pe care vom urca cred până în apropierea taberei doi.
Nu înaintăm repede dar mergem constant. E un soare
foarte puternic, nu suflă nici vântul și suntem în bluză de
corp. Mi-e frică să nu fac insolație deși sunt cu headul pe cap
așa că iau casca. Renat continuă să-și posteze stegulețele lui
pentru orientare în caz că va fi nevoie. Ne zice că atunci când
le va termina vom ajunge și noi la destinație. Dar el le termină
și noi nu am ajuns :(. Îl simt și pe Renat și ritmul care îl
imprimă că deja e obosit. Și eu simt că sunt obosită. Merge 7-8
pași și se oprește. Fac la fel. Uneori fac mai mulți pași si
apoi pot să stau mai mult până se întinde coarda între mine și
Raluca. Pe cât urcăm mai sus parcă zăpada se împuținează pe
unele porțiuni, unde a fost viscolită de vânt. Am probleme cu
colțarii, mă trezesc uneori că le iese sârma din față. Așa
obositor e.... Trebuie să pun rucsacul jos, să-i pun înapoi, să
iau iar rucsacul. Mă obosesște. Raluca are și ea aceeași
problemă.
Ne uităm la altimetrul de la ceasul lui Mihai n-ar
trebui să mai avem foarte mult. Îi ajungem pe cei din față și-mi
dau seama că e o porțiune mai dificilă pentru că se înaintează
foarte greu. O văd pe Raluca că se trage într-o coardă fixă (
permanentă). Când ajung acolo văd că e din rafie și are diametru
în jur de 7-8mm. Înclinația e sigurrrr peste 75 grade, e aproape
vertical!! E interesant la altitudinea asta și cu rucsacul ăsta în
spate. Cum pe pasajul ăsta deja s-au perindat 10 oameni toată
zăpada e ruptă și cum deja e amiază și zăpada e moale se
înaintează foarte, foarte greu. Mihai e în spate, nu prea mă
sincronizez cu el, așa că simt coarda între noi cum se întinde.
Trec pasajul, regrupez pe o platformă și când văd că
amarajul e făcut pe după un colț de stâncă care nu prea mi se
pare ok, îl asigur pe Mihai, trecând coarda prin spate, pe la brâu.
Între timp Raluca trece de pasajul următor așa că simt că se
întinde coarda între noi două și mă trage. O strig, dar îmi
zice că Renat face la rândul lui același lucru. Iar pasaj aproape
vertical, iar înot, chiar simt că nu e ușor. Găsesc o coardă și
aici, așa că pun iar poigneul pe coardă pentru extra siguranță.
Mă avantajează colțarii care îi am în picioare în situația
asta, acum parcă am reușit să-i fixez mai bine, așa că urc fără
probleme doar pe vârfurile băgate bine în solul și zăpada
înghețată. Pioletul îl folosim câteodată ancoră, câteodată
doar ciocul fixat în gheață.
A început să sufle vântul între timp, dar ne mișcăm
așa că nu-mi este frig. În sfârșit când ies din pasaj văd
colegii că sunt pe o platformă și știind altitudinea bănuiesc că
au ajuns în tabăra doi. N-aș putea să spun că nu m-am bucurat
foarte tare. Ne mai oprim până la platformă, acum parcă, că ne
vedem obiectivul, sporul nostru la înaintat s-a dus pe apa sâmbetei.
Magy ne întâmpină cu zâmbetul pe buze, Kostea ne întreabă dacă
nu vrem o gură de ceai. Încep să mă agit să punem cortul, luăm
decizia de a-l monta pe zăpadă, îi lăsăm pe ceilalți la nivelat
din nou de platformă pe un petec fără zăpadă (încep să cred că
le place munca asta) și nu mai stăm mult pe afară, știm că ne
așteaptă iar topit de zăpada.
Mihai aduce iar într-o pungă material pentru apă.
Luăm șosetele Nahanny, suntem cu pufoaica pe noi și ne întindem,
zicem noi 15 min. Următoarele două ore am dormit duși toți trei.
Ne trezim pe la 19, facem iar apă pentru băut și ceai, de data
asta sărim peste sup și mâncare gătită. Îmbucăm ceva mâncare
solidă, nu vrem totuși să ne punem la somn mai târziu de ora 22.
Trezirile astea de dimineață mă omoară. Simțim toți trei că
încă nu suntem bine aclimatizați dar nu avem probleme majore.
Auzim pe cineva din cortul alăturat că vomită. Aș fi preferat să
nu fi auzit toate detaliile....
În sacul de dormit e cald și comfortabil, așa că nu
după mult ne ia somnul. Cu asta nu avem probeleme.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu