Traseul Grotelor - Munții Vlădeasa

Perioada: 7.10.2012

Zona: M-ții Vlădeasa

Participanți: Bogdan, Cristina, Mihai, Andy (Club Montan Ursul Brun)

Scop: Traseul Grotelor

 

        Parcă sunt în tură de speologi, ne programăm să plecăm la ora 9 dimineața pe traseu, dar cu de-abia ieșim din cort :D. Edina și Sahi pleacă mai devreme acasă așa că rămânem doar 4 pers. 

Am vrea înainte de Traseul grotelor să mai ajungem la un punct de belvedere pe o creastă din apropierea cabanei Salvamont. 

        De consemnat este că doar Bogdan a mai fost pe amândouă traseele dintre noi, așa că în sfârșit nu voi fi eu de vină în caz că rătăcim :D. O luăm pe un drum din apropierea cascadei ce ne va purta pe curbă de nivel în apropierea pantei ce te scoate în creastă. 

 

 

Facem în jur de o oră, intersectăm marcajul (n-aș mai putea să spun exact care) și ajungem  într-un loc de unde se poate vedea drumul de acces de jos, cascada și creasta care urmează să o parcurgem.

 

multumesc Bogdan de poza :D

Coborâm până la mașini să mai alimentăm cu apă, plus ceva fructe și intrăm în pădure, mai în amonte de cascada Vălul Miresei cu aprox 100m în partea stângă.

Pentru cei sunteți interesați de traseu: poteca se desparte la aprox 50m în pădure. traseul poate fi abordat urcând pe lanțuri sau coborând. L-aș recomanda mai degrabă pentru urcare pe ele. În acest caz trebuie urmată poteca ce o ia în stânga la bifurcație. 

 

 

Nu după mult timp poteca se pierde între dărâmături (copaci) și trebuie căutat vâlcelul care permite intrarea în traseu. Noi l-am căutat urmărind baza pereților intersectați. Ne-am dat seama că poteca nu este folosită în mod curent (dacă poți să spui așa). Din cauza dărâmăturilor recente e destul de greoi de observat accesul.

 

 

Urmează o zonă draguță cu lanțuri, care nu pune dificultăți speciale de parcurgere, în cel mai rău caz trebuie să dai un pic de atenție să nu cadă pietre pe cei care se găsesc sub voi.

Pasajul acesta te scoate chiar la un portal de peșteră, continuarea traseului găsindu-se chiar prin ...peșteră. Pentru parcurgere aș recomanda să aveți lumină.

 

 

E de fapt doar o trecere care ține 5 minute printr-o grotă. Ieșirea se face printr-o zonă mai îngustă, unde în mod normal ar trebui să te târăști un pic, dar cineva a pus o folie pentru un comfort sporit a celor ce parcurg pasajul.

 

Nu trece mult și dăm în creasta ce o văzuserăm de dincolo de vale. Foarte fain peisajul și traseul la modul general. Destul de sportiv. Îl recomand cu căldură. Am trecut de multe ori sub această creastă dar n-am știut că există un traseu amenajat.

Nefiind marcat traseul și Bogdan având un mic lapsus referitor la coborâre ne-am avântat să coborâm pe un vâlcel, ratând astfel un ultim punct de belvedere. A fost însă interesantă coborârea pe aici, mi-a plăcut mult. sper că și coechipierilor mei :D

După aprox trei ore ajungem din nou la drum, mă uit la traseul parcurs, arată interesant de jos. E un obiectiv care sigur nu l-aș rata dacă ar fi să revin în zonă la trekking

Un weekend fain, petrecut alături de oameni faini,
Cristina

Varful Vladeasa - Creasta Pietrele Albe

Perioada: 6.10.2012

Zona: M-ții Vlădeasa

Participanți: Bogdan, Cristina, Mihai, Andy, Sahi, Edina (Club Montan Ursul Brun)

Scop: Creasta Pietrele Albe și Vârful Vlădeasa

În urma unui invetar al locurilor pe unde am umblat, făcut cu Bogdan ajung la concluzia că în foarte multe zone nu am fost decât la peștereală, cățărat sau schi. Multe obiective le-am văzut doar cu haină albă pe ele sau doar prin perspectiva unui traseu care îmi permitea acces la o peșteră sau traseu de cățărat.

E toamnă și ideea de a vedea spectacolul naturii într-un anotimp atât de special parcă mă atrage ca un magnet. Bineînțeles înainte de a ajunge ca obiectiv la Vlădeasa, mai trecem prin două variante :D. Ne vedem toată trupa sâmbătă dimineața în Oradea. Voi cunoaște azi oameni noi :D

Accesul il facem dinspre Bologa, cascada Vălul Miresei. Planul pentru azi e vârful Vlădeasa și în funcție de timp, creasta Pietrele Albe.

Nu ne grăbim spre vârf, o luăm de la Cabana Salvamont din apropierea cascadei pe traseul pe care am fost în iarnă, la schi de tură. E interesant peisajul, îmi place. Ajungem în zona Pietre albe. Atmosfera e foarte faină în gașca în care suntem. Mă așteptam să fie un pic de vânt, dar nu, nimic e cald, o adevărată zi de toamnă.

Activitati desfasurate in Parcul Natural Apuseni - ma intreb daca persoanele surprinse in aceasta ipostaza desfasoara astfel de activitati si la ei in tara. Mira-m-as.

Ajungem la panta care o ador iarna, panta care te scoate în creasta ce duce la vârful Vlădeasa. Le spun coechipierilor mei că iarna o urcăm de două- trei ori cînd venim :D. Încerc să vizualizez ultima tură aici, când în creastă, din cauza vântului puternic nici nu reușeșsc să respir bine. Particulele de zăpadă îti intră în nări, în ochi, dincolo de ochelari. 

Văd bradul unde m-am pitit, pentru a-i aștepta pe băieți până au ajuns în creastă. Știu că mai era un tip, un clujean la adăpostul bradului. Mă întreb ce o fi gândit când m-a văzut venind singură din viscol. Mi-e dor de iarnă. Mi-e dor să simt frig și zăpadă și răcoarea fulgilor pe față. Așa văd eu schiul de tură, cum e o explorare a unei noi galerii în speologie. Ești primul care calcă zăpada, e natura nebătută și necălcată de om, de un alt om.

Dar gata cu visarea, înclinația pantei are grijă să mă scoată din reverie. Îmi place când urc, când îmi simt gambele încordate și fiecare pas te scoate tot mai sus. Încă un pic și ajungem pe vârful Vlădeasa. 1836 m altitudine. Urmează ședința foto de vârf. Nu pierdem mult timp pentru că vrem să facem și creasta Pietrele Albe azi.

La 1836m - Varful Vladeasa

Natura in actiune

Am trecut prin apropierea acestei creste de multe ori, iarna, pe schiuri de tură sau pe jos.

Deși creasta, privită de jos pare destul de dificilă, se poate parcurge pe muchie, exceptând unele zone unde trebuie ocolit prin pădure. Îl așteptăm înainte de a intra în creastă pe Mihai, care a venit de la Oradea abia acuma. Traseul e destul de clar, nu există marcaj turistic și nici indicații la fața locului, asta pentru cei vă gândiți să o parcurgeți. Nu o recumand persoanelor cu rau de inaltime :D

Facem o pauză, îmi vine să stau aici mult și bine, e liniște și frumos și mă simt bine.

Pentru ca am timp berechet in tura fac un pic de exces de zel cu pozele :D

 Imi propun sa ma documentez un pic mai mult despre aceasta zona si despre posibilitatea de a catara aici. Un pic accesul este mai dificil, dar spectacolul oferit de natura este pe masura.

Pe finalul crestei ne intalnim cu un compatriot, aflat singur cuc, la plimbare pe creasta. Coboara impreuna cu noi spre masini.

Tabara o punem mai jos de cascada, intr-o mica poiana. E racoare bine, se simte ca toamna isi intra in drepturi. Si asta inseamna ca....... VINA IARNA !!!!!!!!!!! :D

Schi de tură la Vlădeasa

Perioada 27-29.01.2012

Participanți Alin, Anca, Cristina, Marius

Zona: M-ții Vlădeasa

N-am mai fost la Vlădeasa de acum 2 ierni. Ne-am organizat deci, știind că va fi vreme bună și zăpadă din belșug pentru o tură. Deoarece mulți colegi aveau probleme am rămas doar patru persoane pentru tură. A fost parcă un pic ciudat, noi care mergem de obicei cu alai mare.

Marius a vorbit cu colegii de la Salvamont Vlădeasa care ne-au lăsat să înnoptăm la refugiul Salvamont din apropierea cascadei Răchițele. Le mulțumim pentru amabilitate.

Pornim de vineri seara din Oradea, ajungem cu bine, suntem plăcut impresionați de condițiile care le găsim la refugiu, dăm drumul la foc și la povești. Nu ne lungim mult, la dimineață vrem să ne îndreptăm către creastă.

Sâmbătă dimineața o luăm pe urmele unor montaniarzi mai matinali decât noi pe care îi ajungem pe drum. Trecem noi la făcut de urme. E plăcut să depui efort când este rece. Mă simt ca și o locomotivă cu aburi. Peisajul e fantastic și o liniște deplină. 

Probabil de aceea îmi place mai mult iarna decât vara. Să calci pe zăpada proaspăt căzută, să cauți panta perfectă, să desenezi cu schiurile prin zăpadă. Mirific. Ne apropiem de Pietrele Albe. Am mai fost în zonă la schi, dar folosind un alt drum, pe la Cabana Vlădeasa. Dăm de drumul forestier care ne scoate sub panta pe care mai schiasem cu Atti și Maria acum doi ani.

O tăiem drept în sus, din nefericire pentru Alin care nu avea înlțătoare la schiurile de tură. Ne vin pe urme niște clujeni care sunt fără schiuri. Nu-i invidiez. La fiecare pas se afundă vreo 40 cm. Ne îndreptăm către vârful Vlădeasa, Ancuța nu mai fusese și vrem să remediem problema. 

Ne-a luat cam 4 ore să ajungem aici cu făcut de urme cu tot și ședințe foto. Chiar sub creastă panta e mai abruptă, apoi accesibilă. Fac primele viraje după care mă împrăștii chiar sub privirile urmăritorilor noștri. Mă ridic repede și le zic că Doar cine nu schiază nu cade :D. 

Un pic umedă zăpada, dar per ansamblu experiența e aproape de perfecțiune. Când urcasem noi nici o urmă nu era pe tot versantul. Nu ne dăm decât o tură, pauză de masă și ne îndreptăm spre cabana. Dacă azi am bâjbâit să ajungem aici și am pierdut destul de mult timp mâine nu se mai repetă situația. Se lasă un frig destul de aspru. Pe când ajungem la cabană cred că se apropia deja de -10 gr.

O noapte incredibil de rece...afară, dar noi suntem înăuntru. Parcă mă bucur un pic că n-am venit cu cortul. Eram obosită de când pornisem din Oradea, dacă mai și dormeam la cort cred că mergeam târâș acasă. Așa reușim măcar să ne odihnim.

Duminică ne mobilizăm mai repede, facem 2,30 ore până în creastă. Mai avem 3 colegi. Când urcăm panta schiabilă (pârtia cum i-am zis noi) mă sperii de unul dintre ei tupit după un brad. Mai urc un pic și cu vreo 30 m sub muchia crestei mă izbește un vânt, că abia mă țin pe picioare.

Mă uit în jur și văd pe unul din cei trei băieți într-o groapă la baza unui brad. Mi se pare o idee bună să merg acolo pentru a-mi da pieile de focă jos de pe schiuri, altă posibilitate nu văd. Se uită un pic mirat la mine când îmi fac apariția lângă el pe furtuna aceea și-l întreb dacă primește cu colinda.

Îl văd pe Marius, apoi pe Alin îi direcționez pe amândoi înspre bradul salvator. Incredibil ce tare suflă vântul. Mă gândesc în momentele acelea cum va fi la 6400m ? mă pune un pic pe gânduri, a prins bine ca și experiență.

Deși ieri crezusem că a fost perfect se pare că tot timpul se poate mai bine. Când ieșim din zona cu vânt puternic ne regrupăm și ne dăm drumul. E incredibil. Dăm două ture. Ne îndreptăm apoi spre cabană, nu vrem să pornim foarte târziu, nu știm cum va fi drumul.

Oricât aș încerca să explic în cuvinte sentimentul de libertate care îl simți când îți dai drumul la schi pe o pantă virgină nu cred că voi reuși, așa că prefer să vă îndemn să încercați pe propria piele :D

Cristina

                                                                Raiul :D