Ponorul Fiului reloaded

Perioada:14.10.2012
Participanți: Adina, Cristina, Dan, Nichos, Țupi
Zona: Roșia

Gândul galeriei care continuă dincolo de strâmtoarea la care ne-am oprit mă cam bântuie :D. Imaginea meandrului (deja îi putem zice așa :D) parcă mă mobilizează să anunț joi la club că aș merge la Ponor.

Suntem iar un pic dezorganizați, Dan nu poate porni din Oradea duminică, decât cam târziu, iar noi trebuie să ajungem la 19 cel târziu în oraș. Ne împărțim deci în două echipe.

Trecem pe la Tradițional Casa, să salutăm colegii care au luat parte ieri la Exercițiul Național Salvaspeo, care s-a ținut în Peștera Farcu. Luăm și ceva scule pentru derocare la noi: daltă, ciocan, avem lineman la noi.

Trecem de ultimele două terminusuri destul de ușor toți trei și lucrăm cu rândul la actuala strâmtoare. Merge destul de repede din cauză că roca se fisurează ușor. Mai scoatem câteva banane cu umplutură din pardoseala galeriei.

Tot materialul scos îl putem depozita în ultima sală descoperită, care cu o înălțime de peste 10 m ne permite să nu-l mai scoatem până afară (din fericire).

 Adina în timp ce lucra la ultima strâmtoare

Dan și Țupi ajung și ei în jur de ora 15. Se postează la un punct de trecere mai vechi, vor să lărgească astfel încât să ajungă și Țupi în sala mare, dar mai ales să se poată parcurge mai ușor.

interesant peisajul geologic al peșterii

După Adina, urmez eu la aparat și apoi Nichos. O dată intrat, nu l-am mai putut scoate de acolo, de la lucru până ce nu a declarat că putem încerca să trecem. Ieiiii !!!!!!!!!!!!!! 

Adina mă lasă pe mine, îmi bate iar inima de parcă mi-o simt în gât când mă bag în stramtoare. Galeria coboară la 45 de grade. Mă las să alunec. În timpul ăsta încerc să simt strâmtoarea astfel încât să-mi dau seama cât de ușor sau greu voi ieși de aici. Mi se pare în regulă, deci continui. Cobor așa, ca o râmă (mi se pare cea mai bună asemănare :D) vreo 4 m și îmi simt picioarele în aer. Upss

 strâmtoarea depășită în tura cu pricina

Reușesc să arunc un ochi, să nu fiu cumva deasupra unei săritori. Văd pardoseala plata, mă las deci cu încredere mai jos. E lărguț aici, mă pot ghemui. 

Prima impresie, nu continuă! Îi strig Adinei dezamăgită de constatarea mea, dar nu termin bine de isprăvit propoziția că văd continuarea galeriei în spatele meu!

Îi zic și Adinei, mă uit cu tika (sunt fără cască, că nu încăpea pe galerie) prin strâmtoarea de care nu pot trece. Peștera continuă având cam aceeași comformație ca și până acum. Nu arată rău deloc!

 Ies mai ușor decât m-am așteptat și intră și Adina să vadă descoperirea :D. Ne declarăm mulțumite de ziua de lucru. E ora 16 și hotărâm să ieșim, ca să nu ieșim din grafic.

Îi lăsăm pe Dan și Țupi lucrând în peșteră. 

Data trecută când am înaintat tot vreo 4-5 m am declarat că dacă înaintăm măcar atâta la fiecare tură sigur vom avea rezultate bune :D.

A mai trecut o tură, o duminică, o peșteră, un metru sau mai mulți. La cât mai mulți!

O ploie măruntă și rece ne întâmpină afară, dar nu contează pentru că suntem fericiți.
Cristina

Decolmatare la Ponorul Fiului

Zona: Roșia, Ponorul Fiului

Participanți: 30.09.2012- Claudiu, Cristina, Raluca și Dan

 În una din zilele trecute am avut o revelație: îmi place să fiu speolog, îmi place stilul de viață, îmi place cum miroase îmi peșteră, îmi plac colegii mei. Speologia îți poate schimba viața dacă o lași, te schimbă pe tine în timp, îți arată locuri care puțini oameni le văd.

M-am apucat de speologie în urma unei excursii în Padiș, prin 2003 sau 2002, nu mai știu exact. Acolo am văzut speologi, aveau căști cu acetilenă care luminau în noapte, veneau de la peșteră. În mintea mea s-a aprins o lumină atunci și o dorință: să văd și eu ceea ce vedeau acești oameni speciali, care aveau lumină, care aveau ceea ce majoritatea dintre noi nu aveau, erau diferiți. Vedeau lucruri, care noi, restul nici nu ne puteam imagina că există.

Prima mea peșteră în care am purtat o cască cu acetilenă a fost P. Meziad. Am intrat cu casca mea, care o cumpărasem înainte să ajung la club. Am dormit cu ea destul de mult, până m-am obișnuit cu gândul că am și eu lumina aceea specială, care o văzusem în Padiș. Prima tură la club, Peștera Vântului – bivuac și uite așa soarta mea a fost pecetluită. Au trecut de atunci 8 ani, de la prima mea tură la club și mă bucur că încă inima îmi pulsează ca o nebună de fiecare data când explorez.

Pornisem de la Ponorul Fiului. Duminică, când am trecut de strâmtoarea unde ne opriserăm data trecută mi-am amintit toate cele povestite mai sus, mi-am amintit de ce îmi place să fiu speolog. Mi-a trecut iar prin cap și inimă fiorul acela care e greu de explicat, care îl ai doar în momentul când treci „pasajul”. În momentul când simți că inima îți bate cu putere din cauza nerăbdării, când vrei să vezi ce găsești mai departe, după curbă, când poți în sfârșit să le spui colegilor „continuă“ :D

Subiectul Marele sistem :D. Tot timpul va fi unul neexplorat, tot timpul vor fi speologi care să caute , să cerceteze fără obosire. Când obosești e de rău. Partea bună e că tot timpul va veni cineva din spate, cineva care să-ți împărtășească entuziasmul care l-ai avut și tu. Dacă ești norocos tocmai când ai obosit mai tare, primești ceea ce ai așteptat, ceea ce ai căutat, ceea ce caută toți speologii: continuarea.

Asta am primit duminică, când am pornit la o tură de decolmatare la Ponorul Fiului. Mă întâlnesc cu Ralu, Țupi și Claudiu la casă la Angi și Țupi, care ne primesc de fiecare dată la ei cu căldură și prietenie și pentru asta le mulțumim :D. Ne mobilizăm un pic mai greu, e așa frumos afară, o adevărată zi de toamnă. Calmă și senină.

Pornim spre Ponorul nostru. Sunt curioasă să văd starea Ponorului. În primăvară, la o tură după viitură, când o parte din munca noastră din toamnă se dusese pe apa sâmbetei m-am descurajat tare mult. Dar de atunci a mai fost o tură în cursul anului + una ieri. Mă așteptasem să văd schimbări, dar nu chiar atât de mari. Mă așteptasem să trec mai ușor prin strâmtori, dar nu chiar atât de ușor. Bine că „suflă” și astfel rămânem motivați altfel n-aș putea probabil să înțeleg mormanul de material scos din galeria în care lucrăm :D

Ziua de decolmatare decurge eficient: pe Claudiu nu-l mai poți scoate de la vechiul terminus, care vrem să-l lărgim, să ajungă pe unde am fost cu Adina mai multă lume. Când se pornește nu-l mai poți opri. Eu încarc materialul ce el îl furnizează și Țupi cu Ralu îl trag mai în exterior, pe târâșul din spatele meu și îl încarcă în saci, pe care apoi îi scoatem împreună.

Pe la ora 15, Țupi trebuie să plece acasă și ne hotărâm să trecem de strâmtoare dacă încape și Claudiu să lucrăm la ultimul terminus. Parcurgem cu ușurință toți trei, ajungem în sala mare care are o lățime cam de 4 m. Două hornuri se observă aici. Unul îl cațără Claudiu și după 15 minute se întoarce informându-ne că a ajuns în tavanul portalului. Deja parcă și văd ce fain va arăta galeria aceasta pe secțiunea peșterii.

Forțăm vechiul terminus, dar nu reușim să trecem din prima. Mi se pare că aș trece dar parcă am o tragere de inimă. Hotărâm să mai finisăm un pic accesul așa că mai lucrăm cam jumătate de oră. Trec cu ușurință apoi. Respirația mi-o simt în gât, trebuie să mă întorc cu fața, să văd cât continuă, mă agit un pic din cauză că nu mai am răbdare. 

Pereții sunt curați, mai înaintez cam patru metri și se îngustează. O ia cam 45 de grade în jos toată galeria, dar nu pot trece pentru că este prea îngust. Nimic de neremediat pe viitor. Încearcă și Claudiu să forțeze, nu reușește din prima, așa că mai lărgim un pic, eu din interior, Claudiu din exterior stramtorii.

Pe la ora 17, 30 declarăm ziua de muncă încheiată. Dacă am înainta măcar atât de fiecare dată aș fi super mulțumită. Nu știu câte ture vor mai fi nevoie până vom da de ceva semnificativ, ceea ce știu, sau măcar presimt e că trebuie să mergem. Să mergem cât de des și sigur vom avea rezultate.

Ne întâlnim cu colegii de la SpeoVest acasă la Țupi și la Angi. Mai povestim cu ei un pic și plecăm spre Oradea. Mă simt bine. Încă mai am miros de peșteră parcă, abia aștept să mă întorc cât de curând aici, să văd ce este după ultima “curba” din Ponorul Fiului.

Cristina

Ponorul Munău - Peștera cu Cristale din Mina Farcu

Zona: Roșia – Damiș

Perioadă 08.07.2012

Participanți: Anca, Cristina, Marius, Radu, Szolty

Scop: decolmatare la Ponorul Munău

După atâtea ture, cel puțin pentru mine, care nu implicau speologia am simțit că ar fi cazul și pentru o tură speo. Inițial mă gândisem la Pașcalău, până la urmă am ajuns însă la decolmatare la Ponorul Munău. N-am mai fost din luna mai, de la tabără.

Organizăm o tură de o zi, suntem destul de relaxați, oprim în drum spre Damiș și pe la Ponorul Jurcani. Ultima dată tot la tabără am fost, încercând să eliberăm calea activului și apoi accesul spre galeria unde se explorează momentan.

Jurcani: partea proastă a unei ierni atât de pline și o primăvară pe tot atât de capricioasă a făcut ca unul din activele sistemului Roșia să obtureze prima dată, galeria pe unde se scurgea activul peșterii, deturnând tot cursul de apă spre galeria pe unde ne facem noi veacul, ajungând în final să colmateze accesul și la aceasta. N-ar fi o problema decolmatarea acesteia, dar, pe termen lung nu e prea plăcut de fiecare când mergi la acest obiectiv să te trezești cu galeria obturată. Rămâne însă un subiect deschis.

Ponorul Munău. Deși ne orientăm spre ponor cu o reținere, din cauza proprietarului pământului care trebuie să-l traversăm pentru a ajunge la obiectiv până la urmă tot merge bine, cel puțin până la peșteră. Ne echipăm destul de repede, trec prima strâmtoarea și nu-mi vine să cred ce văd: tot ce-am lucrat ultimele două dăți apa a dus înapoi în strâmtoare. Offff. 

Nu pare a fi anul nostru... Așa descurajată sunt că-i spun Ancuței, ca prim impuls să nu mai intre. Până la urmă trece toată lumea, măcar să vadă ce e dincolo de strâmtoare.

Din fericire niciunul dintre coechipierii mei nu mai fuseseră aici și nu erau la fel de dezamăgiți ca și mine. Mă las agrenată în verva lor de a începe lucrul și sistematic scotem tot ce a băgat apa înapoi. Adoptăm acum o altă metodă, tot materialul îl punem în saci de rafie, primiți de la familia mea. 

Speologia românească le va rămâne veșnic îndatorată, dacă reușim să intrăm în grand sistem pe aici. Începe Zsolt să sape în cel mai de jos punct, Radu, eu și Anca tragem banana, special cusută pentru ture de lucru și Marius depozitează materialul scos în saci. Interesantă activitate :D. Mai facem schimb de locuri, îl înlocuisc pe Zsolt după ce eliberează o cantitate semnificativă de material. În principal trebuie scos bolovani de mici și mari dimensiuni și uneori nisip. Un monstru de bolovan ne pune probleme destul de mari dar până la urmă îl cucerim.

Sac cu sac, bolovan cu bolovan, îmi dau seama când ies de jos, din groapa tocmai recreată că am reușit să mergem pe o direcție mult mai bună decât înainte. Foarte posibil ca apa să fi reconfigurat un pic galeria, pentru că acuma se vede tavanul fisurii pe care merge toată galeria. Direcția este mai mult decât evidentă și de lucru nu chiar atât de mult. Chiar dacă vor mei veni viituri, digul tocmai construit de noi va ajuta să nu mai intre material la punctul de lucru.

După câteva ore de lucru, se termină sacii, mai depozităm ceva și în spatele lor, mai ales bolovani mari și hotărâm să ieșim. Clar nu mai venim aici fără saci.

                                                                             Porțiune din galeria de mină

Hotărâm să mergem să vizităm proaspăta amenajată Peștera cu Cristale din mina Farcu. Am participat la proiectarea amenajării și sunt curioasă să văd cum a ieșit. Mai oprim la o înghețătă în Damiș la tradiționalul local și ne îndreptăm spre Roșia.

Brijan ne va fi ghid. Părerea mea personală că amenajarea a ieșit foarte bine, au lucrat foarte curat și profesionist. Peștera merită vizitată, costul este de 15 lei. Accesul se face printr-o galerie de mină, unde într-o galerie a fost amenajat și un mic muzeu minier. 

                                                       Turiști în Peștera cu Cristale din Mina Farcu :D

Clar această peșteră poate deveni un puternic punct turistic care să schimbe economia locală.

Din fericire peisajul zonei este încă nealterat de tot felul de monștrii de beton, doar primăria printr-o atitudine fermă poate reuși să stopeze inițiative de construcție care pot să distrugă exact pentru ce vin turiștii momentan la Roșia.

Zona de acces în galeria de Mină care duce la Peștera cu cristale

Pentru că n-a fost o zi lungă și ajung devreme acasă la Beiuș, unde voi rămâne până la dimineață hotărăsc să închei ziua printr-o plimbare cu bestia neagră - Blacky pe valea Nimăieștilor.

Stagiu TSA 1 - Roșia 14-20.05.2012 - Zilele de peșteră

STAGIU TSA 1 - Roșia- Tradițional Casa
Perioada 14-20.05.2012
Pentru că am rămas restantă în postarea anterioară cu descrierea zilelor de peșteră voi continua de unde am lăsat-o..

18.05.2012
Ziua începe cu lecția teoretică despre viața federală. O mică prezentare făcută de Viorel Lascu, președintele federației.

Ne împărțim în două echipe și vom merge la peștera Vacii. Azi e prima zi când cursanți vor aplica ceea ce au învățat la faleză în peșteră. Din cauză că peștera are două intrări vom putea face un circuit cu trei trasee de TSA.

                                                       Accesul la două din trasee- intrarea de sus

Ne-am mișcat repede azi, băieții au urcat și coborât fiecare traseu. E o peștera numai bună de școală. Înainte să ieșim mergem să vizităm și partea orizontală a cavității. Are un meadru foarte frumos.
Azi s-a oprit ploaia în sfârșit.
La ora 19 Briju ne așteaptă, ca în fiecare zi cu masa pregătită.

19.05.2012
Azi, programul presupune o zi mai lejeră. Teoria o ținem ca de obicei la ora 9 cu o prezentare, azi despre carstologie, cunoștințe care le vom aplica apoi și în teren.
Programul l-am făcut eu, după nenumărate variante ajung la: Peștera Doboș, Peștera lui Lae, izbucul Toplița de Roșia, Izbucul Roșia și Peștera Grueț. Vreau ca băieții să vadă azi și ceva frumos dar și ceea ce înseamă peștera, mult mai mult decât un traseu de TSA.

Intrarea de la peștera Doboș. Prima reacție la vederea ei :D ...că sigur ei nu încap pe acolo. Îmi trece prin cap imaginea peșterii lui Lae, sunt curioasă ce vor zice când îi vor vedea ei intrarea.

Sala din apropierea intrării din peștera Doboș. Stagiarilor le place ce văd. Mă bucur. Apa e destul de mare dar nu ne-am udat decât un pic, fiecare după dexteritate.

Dolina în care se găsește peștera Doboș.
O luăm apoi spre Damiș, în apropierea peșterii cu Ferigi. Ne oprim și la intrarea avenului Sohodol. Când ajungem la Întorsuri, locul nostru de tabără e aproape inundat. Debitul Runcșorului e imens.

Deși peștera lui Lae este micuță, e destul de sportivă, are porțiuni de cățărat, diaclaze, formațiuni dar și destul de multă argilă :D. Chiar de la intrare cavitatea începe cu un tobogan îngust de argilă. Încerc să-i îmbărbătez pe băieți, să le spun că Abel și Iris (7 și 5 ani) au fost în peștera aceasta-ajutați de părinți, deci ar trebui să se descurce și ei.

                                                                          Intrarea de la peștera lui Lae

                                                                         La ieșire facem o sesiune foto.

                                                                                          Speologi fotogenici

                                                       O nouă tehnică de curățare a salopetei :D

Nu mai pierdem vremea, mai avem trei obiective pe listă azi. Ne delectăm însă înainte cu plăcintele care le-am primit la pachet.

Izbucul Toplița de Roșia. Deși umblu deja de ceva vreme prin zonă, încă n-am fost aici. Este resurgența cursului de apă de la Peștera Ciur Ponor. O intrare cu adevărat impresionantă. Și când te gândești că primul nostru președinte, Gabor Halasi, s-a scufundat aici și a făcut parte din echipa care a joncționat Izbucul Toplița de Roșia cu peștera Ciur Ponor după ce au trecut cele 8 sifoane. Sistemul însumează la momentul actual peste 20 km de peșteră.

În apropiere se găsește cel de-al treilea obiectiv al nostru. Izbucul Roșiei. Sistemul pe care lucrăm noi momentan. Mă uimește să văd debitul imens al cursului de apă și mă face să mă întreb de dimensiunile gigant probabil au galeriilor de peșteră care își așteaptă încă exploratorii.

Ultimul obiectiv, peștera Grueți. Am dificultăți la început să-i identific locația, n-am mai fost aici din 2005, când eram încă la început cu speologia. Vizităm activul și mă uit după accesul la fosil în zona în care m-a sfătuit Briju. Cristi găsește galeria și urcăm pe o scurgere care ne duce în cele din urmă la o sală foarte mare și frumoasă. Mă impresionează mult.
În seara asta vine Adina!

20.05.2012
 Lecția teoretică presupune alarmare salvaspeo și prim ajutor. Prezintă Adina, mai aduc și eu cu Luci câte o complectare... nu ne putem abține :D
O luăm apoi cu toții spre Peștera cu Ferigi. Ne împărțim în două echipe și vom intra decalați la o oră.

  Tudor și Luci iau prima echipă, ei vor monta și corzile. Adina și cu mine a doua echipă + dezechipare.

                                                                                 Intrarea Peșterii cu Ferigi

Adina o ia în față, eu vreau să rămân în cap de puț, așa mai reușesc să le mai fac niște fotografii băieților.

După porțiunea cu mai multe verticale, ne reîntâlnim cu cealaltă echipă. Nu au putut echipa/coborâ după pozitivă deoarece apa era imensă. Păcat!
Ne reorganizăm și facem un punct cald.

La ieșire avem și o acține de salvamandră, adică salvăm o salamadră de la baza primului puț dinspre ieșire. O pun în bidonul etaș și îi dau drumul la Runcșor.

Mâine vom intra în Ciur Ponor unde este echipare fixă, deci spălăm corzile de azi la ieșire.

O poză de grup a echipei :D

Seara, un apus superb, ar fi păcat să nu-l imortalizez.

20.05.2012
Ultima zi. Nu mai avem teorie și ne mobilizăm să intrăm mai devreme în peșteră, băieții au un drum lung până la Satul Mare la ieșire.
Apa în cavitate, e în limitele bunului simț, dar ne udăm oricum la Sifonul lui Pește. trecem de Sala Canustrelor și mai mergem pe cursul de apă încă 20 min.
Îmi face o adevărată plăcere orice vizită în această peșteră.

                                                                                    poză de familie
La ieșire ne așteaptă o masă caldă și apoi ținem o mică închidere a stagiului.

Felicitări participanților la stagiu și o să mai repet ce le-am zis și personal: să facă speologie!
Au venit oameni și au plecat speologi :D
O săptămână faină petrecută alături de oameni faini.
Cristina