Participanti : Alin, Cristina, Meky, Misu si Mihai
Obiectiv: Vf. Ararat 5165m, Turcia
Dupa multe pregatiri din partea lui Mihai care a reusit sa ia legatura cu o firma de turism care sa ne inlesneasca obtinearea permiselor de escaladare (fara de care nu puteam urca pe varf) iata-ne in data de 02.09.09 la Beius in asteptarea lui Misu. Desi am pornit cu intarziere, la ora 12 din Beius, ne-am mai oprit prin Brad, Pitesti (la cumparaturi), in Bucuresti la schimb valutar, buna dispozitie a fost alaturi de noi. Refuzand un pat si o masa buna in Giurgiu dupa o sedinta de consiliu am ajuns sa dormim la primul nostru loc de campare sau legheleu, dupa cum l-au numit baietii in apropierea decantorului orasului.
In legatura cu locurile de dormit pe perioada intregii expeditii, am mers pe ideea ca sa dormim in locuri neamenajate, adica cam pe marginea unor drumuri laterale pe care le cautam pe harta (asta atat pentru ca nu prea existau campinguri amenajate ca si in vest cat si pentru a economisi bani). Pana sa ajungem la Dogubayazit, orasul de la baza muntelui, unde ne intalneam cu ghidul am avut de parcurs cam 3000 km.
Misu a fost soferul nostru pe tot parcursul expeditiei si ii multumim pentru asta :D. Cand ne-am indreptat spre munte am facut destul de putine opriri, trebuia sa ne incadram in timp, in data de 06.09.09 incepea ascensiunea. Unele opriri au fost insa de voie de nevoie fiind acostati ba de jandarmii, ba de armata turca, formula cu care eram deja obisnuiti: Pacceport control :D. O chestie interesanta a fost ca am observat-o e ca opreau pe toata lumea la rand, bariera pe sosea si toata lumea, fara discriminari.
O intamplare mai deosebita a fost la unul din locurile de somn : am hotarat sa dormim intr-o seara intr-un pas, pe varful unui munte pe unde trecea soseua, Kizildag Gecidi 2190m. Ajunsi aici nu ne-am instalat bine papornitele cu mancare ca opreste un Land Rover langa masina noastra si nu ajungem sa clipim bine ca ne vedem inconjurati de militari inarmati. Incercam sa ne intelegem cu ei, ei pe-a lor noi pe-a noastra si pe engleza, le aratam pasapoartele noastre, isi dau seama ca suntem romani turisti si totul pare a fi in regula, prin semne ne dam seama ca nu avem voie sa innoptam decat in fata unitatii lor militare unde este un loc de parcare. Ne supunem cu cea mai mare placere, nu vrem probleme.
In data de 05.09.09 am ajuns in Dogubayazit, un oras de aproximativ 60000 locuitori, la 36 km de granita cu Iranul. O lume cu totul diferita de ceea ce cunosc majoritatea dintre noi, unde armele, armata par a fi parte din viata da zi cu zi a populatiei. Pe masura ce ne-am apropiat de granita cu Iran am constat o marire a densitatii bazelor miliatare. Tot cum te indrepti spre est este vizibila diferenta dintre populatie, cea din vest fiind puternic occidentalizata, un mod de viata la care putini din noi pot spera, in contrast insa cea din est este puternic traditionala Aici femeile majoritatea poarta val, si par a fi foarte supuse. Am vazut insa si exceptii, unele poarta haine occidentale. Un alt lucru interesant, numarul de urgenta la ei in loc de politie este cel al armatei.
In Dogubayazit am fost cazati la un hotel traditional din centrul orasului cu grupuri sanitare specifice Turciei, nelipsind accesoriul pe care l-am observat in toate benzinariile furtunul pentru spalat sau cana ajutatoare. Ne-am intalnit cu detinatorul firmei de turism, Metin cu care am discutat detaliii despre tura, echipament necesar, ora de plecare si alte detalii. Din greseala in timpul discutiei i-a cazut din buzunar arma, cerandu-si scuze pentru incident, spunanad ca e “doar” arma lui, accesoriu necesar in lumea lor. Ora de plecare a fost stabilita ca fiind 9 dimineata.
In data de 06.09.09 iata-ne toti la 8.45 in fata hotelului, intalnindu-ne cu ghidul nostru Zeky care ne-a condus pana la dubita ce avea sa ne duca pana la baza muntelui, de unde vom incepe ascensiunea. Incet, incet pare ca ne apropiem de obiectivul nostru.
Masina ne-a lasat la altitudea de 2165m de unde am luat-o spre Tabara I. Ghidul a stabilit un ritm mediu ca si viteza, dar constant, mai ales ca era prima zi de efort dupa un drum de peste 3000km in care am fost lipiti de banchetele masinii. In aceasta zi am avut parte de vreme buna, fiind un pic poate prea cald. Am avut de parcurs ca si diferenta de nivel 1000m, facuti in aprox 5 ore, fiind o distanta aeriana destul de mare.
Ajunsi in tabara, am constatat ca cei de la agentia care se ocupoa de noi erau destul de bine organizati aici, aveau apa trasa printr-un furtun de la tabara II, un cort mare pentru servit masa la turistii care plateau suplimentar, grupuri sanitar, dusuri organizate si chiar si posibilitatea de a urca doar cu mainile in buzunar pana la tabara II, avand mai multi cai pe care ii foloseau pe post de carausi. Am intalnit multi occidentali: nemti, elevetieni, englezi, toti cordiali.
In tabara ne-am consultat cu ghidul acesta spunandu-ne ca ar trebui sa facem o tura de aclimatizare a doua zi pana la tabara II dupa care sa revenim in tabara I, sa mai ramanem aici o noapte. Am hotarat insa sa trecem peste aceasta zi, sa profitam de vremea buna astfel incat a doua zi dimineata la ora 9 eram pregatim sa urcam mai departe.
Tabara II se gaseste la altitudinea de 4200m, deci am avut de parcurs si in aceasta zi tot 1000m diferenta de nivel. Traseul a fost un pic mai aprupt decat in ziua precedenta, distanta aeriana mai mica, deci l-am facut in 3 ore. Peisajul incepea sa semene cu ce ne asteptam noi. Desi am avut aproape toti mici dureri de cap, dupa ce ne-am pus sa gatim, ne-am hidratat bine cu supe si ceaiuri acestea au inceput sa dispara.
O mica problema parea sa fi aparut in timp ce mancam : a inceput sa ninga. Speram cu totii sa nu fim nevoiti sa amanam cu o zi ascensiunea. Ghidul avea sa decida noaptea, daca va fi nevoie sa mai petrecem o zi aici. In jur de ora 18 eram toti pregatiti de somn, deoarece la ora 12 era trezirea pentru ascensiunea finala. La ora 1 eram toti pregatiti de plecare, vremea parea sa tina cu noi, cerul era senin
Diferenta de nivel din nou de aprox 1000m, varful se gaseste la 5165m. Prima portiune a traseului esete destul de aprupta, un grohotis inselator care nu parea a se mai termina. Ca si echipament am folosit betele de tura si coltarii, dupa portiunea de grohotis aparand zapada si gheata. Urmeaza apoi o şa, in care ne- tras sufletul am mancat o ciocolata si am pornit-o spre varf. Cum de altfel au patit-o si alti ( din cate am citit) si noua ni s-a parut pe ultima panta ca varful este foarte aproape dar distantele pot fi inselatoare pe munte.
Desi s-a lasat un pic asteptat varful, bucuria a fost mai mare cand am ajuns sus. Aici nu am petrecut foarte mult timp, ne-am facut pozele de rigoare, ghidul sfatuindu-ne sa plecam deoarece veneau alte grupuri. La ora 6,10 dimineata ultimul om al expeditiei noastre era pe varf. Am fost prima echipa care a ajuns sus in acea dimineata.
Pacat ca atunci cand esti acolo, poate pentru ca esti obosit, poate pentru ca esti stresat sa faci poze, sa filmezi, poate pentru ca e frig si tot ce vrei e sa ajungi inapoi jos in sacul de dormit nu savurezi la adevarata lui valoare momentul.
Tot ce stiu insa ca atunci cand esti acolo, sus te simti implinit si dupa cum a spus o cunostinta a mea iti dai seama ca intradevar cu cat urci mai sus, cu atat vezi mai multe.
Hotarati sa ajungem in aceeasi zi pana in Dogubayazit am inceput sa grabim pasul, sa putem dezechipa tabara II si apoi sa plecam.
Un lucru interesant ce ni l-a spus Zeky, ghidul cand am facut un popas de poze, ca nu intelege de ce vin aici o gramada de americani sa caute pe varf Arca lui Noe, aratandu-ne in acelasi timp dincolo de platoul unde se gasea Dogubayazit o zona unde ei considera ca se gaseste arca, arcă care de fapt este o multitudine de ridicaturi de pamant care simulează partea din fata a unei corabii.
De la tabara II am coborat cu fratele ghidului, un personaj tare dubios care ne-a facut sa ne dam seama ce norocosi am fost ca am avut ghidul care l-am avut. In aceasta zi am facut urcare+ coborare 4000m diferenta de nivel.
Dupa un binemeritat somn a doua zi ne-am facut bagajele si am pornit-o spre casa cu multe incursiuni la turism cultural. Am vizitat ceva obiective din esteul Turciei apoi Ankara, Capadocia, Istanbul atat cat ne-a permis timpul. Nu doar zilele petrecute pe munte au fost minunate, cel putin din punctul meu de vedere, cat si tura in sine diversitatea lucrurilor care am vazut-o, Turcia, aceasta tara care pe cat este de frumoasa pe atat este de diferita de peisajul nostru social si cultural .
Cristina Ianc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu