Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy,
Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat
Perioada 29.07.2012
În urma efortului de ieri și a vântului care a suflat
toată noaptea foarte tare am reușit totuși să dorm ca un buștean.
Planul...ca de obicei, trezirea la 5 și plecarea la 7. Tot ca de
obicei nu reușim să ne mobilizăm în rând cu lumea. Îi aud pe
Magy și Peter care se pregătesc să plece spre vârf. (ieri au
abandonat din cauza vântului și a unui pasaj ce trebuia cățărat).
Nu-i indiviez deloc la ce vânt suflă, parcă mai tare decât ieri.
Restul colegilor cu care trebuie să coborâm, nici un semn. Reușim
la pe 5,30 să mâncăm și ... să adormim din nou :D. Ne bazăm
totuși pe faptul că vântul ne întârzie plecarea.
La 7 vine Dima să ne mobilizeze, așa că ne grăbim cu
bagajul și când ieșim din cort, nimeni (în afară de cortul
ghizilor, cortul lui Magy și Peter + cortul kazacilor care era
culcat de vânt puse pietre peste. Incredibil ce tare suflă vântul.
Merg până la cortul ghizilor, scutur și nu pot nici vorbi din
cauza vântului. Mihai propune să intrăm în cortul nostru, până
trece episodul cu vântul, sau măcar se aplanează. Lăsăm rucsacii
afară. Așteptăm 15 min și Raluca merge din nou la cortul
ghizilor. Îi găsește acolo pe Costea 1, Costea 2, Dima, Misha
îngrămădiți, plănuind cum să demonteze cortul culcat de vânt (
un cort de altfel care nu prea avea ce să caute la peste 2500m,
părerea mea).
În cele din urmă reușim să strângem cortul
problematic, cortul nostru și să ne punem în mișcare. Este atât
de frig încât nu pot să-mi leg șireturile de la bocancii de
plastic, sunt înghețate. La fel a înghețat și fermoarul de la
parazăpezi. Sistemul de la bețele de treking idem. Pornesc cu
pioletul într-o mână și un băț, așa stricat cum e. Mihai are
aceeași problemă. Îmi pun încălzitoare pentru picioare, dar nu
se declanșează. Sper totuși ca în timp ce fac mișcare să mă
încălzesc. Trebuie să urcăm o pantă mică, până începe
coborârea spre tabăra 2. Cu de abia respir din cauza vântului.
Mergem la început nelegați în coardă, deși panta
este considerabilă. Avem o porțiune aproape verticală unde băieții
au pus o coardă pentru rapel. Am probleme din nou cu colțarii. Din
cauza frigului chingile care strâng colțarii pe bocanci au înghețat
și nu pot să le reglez bine. Micul Dima care se mișcă de altfel
foarte bine, poate un pic prea sigur pe el alunecă și îl văd
venind vertiginos și cu o viteză uluitoare către mine.
Într-o fracțiune de secundă trebuie să iau decizia
dacă rămân să îi stopez alunecarea sau mă trag (nu suntem
legați în coardă- nu prea pot să fac nimic). Îi văd colțarii
în picioare parcă înfingându-se în gambele mele, așa că mă
trag. Încearcă să-și înfigă pioletul în sol dar terenul este
mixt. Din cauza vântului puternic care spulberă zăpada rămâne
un strat de pământ înghețat cu pietre. Se oprește în cele din
urmă după ce a ras pământul cam 15 metri. Daune, doar materiale
din fericire, merg la el să evaluăm situația. Și-a rupt pufoaica
dar în rest e ok. În cele câteva secunde în care s-a petrecut tot
parcă gândesc cum ar fi să cobori de aici nu accidentat. Sper în
gândul meu să nu fie totuși cazul.
După incident ne legăm în coardă (nu că ar fi fost
vreo diferență, dacă eram legați dinainte, probabil doar ne târa
și noi după el) Dima, Ilay și cu mine. Cealaltă echipă (Costea2,
Ralu și Mihai) ne depășesc dar ne revedem în tabăra 2, după ce
mai avem de trecut o porțiune cu o înclinație de aproape 70 gr,
care se parcurge pe o coarda fixă (de fapt o coardă de rafie...).
Încerc să nu mă las în ea și să descațăr. Ilai se mișcă cam
nesigur pe el și nu mă simt comfortabil legată în coardă cu el.
Stăm 10 minute în tabăra 2, mai trebuie să luăm
niște lucruri lăsate aici, le îndesăm în rucsaci și Dima se
grăbește să o luăm în față, pentru a putea face urme el. Cât
e înclinația mare merge relativ repede, avem apoi de traversat
căldarea, unde la fiecare pas te chinui, te afunzi. Ilia care este
cel mai greu dintre toți, se afundă cel mai tare, e legat în
coardă după mine, așa că de fiecare dată când intră până la
brâu în zăpadă simt coarda tensionată și nu mai pot înainta.
N-ar trebui să fie enervant, dar pe lângă că sunt
obosită nu mai am putere să-l mai încurajez și pe el. Îi văd
fața, care exprimă vinovăție de fiecare dată când mă uit către
el cu reproș. Dima se oprește și el, de fiecare dată când se
întinde coarda între noi. E un băiat simpatic, destul de tânăr,
nu cred că are mult peste 20 de ani, dar e puternic și are voință
multă. Echipamentul pare să-l aibă primit care de unde, e foarte
uzat, dar asta nu pare să-l împiedice să facă ce-i place, să
vină pe munte. El e unul dintre cei trei alpiniști kazaci, din
Almaty, care s-au lipit de expediția noastră. Este total opusul lui
Ilia, omul de afaceri rus, moscovit, care pare să nu aibă nici o
legătură cu muntele, în afară de o condiție fizică bună și
bani pentru echipament.
Mă tot gândesc la lucrurile astea în timp ce urc
ultima pantă considerabilă, după traverseul din căldare. Ne oprim
destul de des, îmi simt picioarele grele. Cred că ascensiunea
aceasta a fost cea mai mare provocare fizică din câte îmki aduc
aminte.
Mai avem două coborâri mai tehnice până în tabăra
1. Aplic cunoștințele de la Școala de iarnă salvamont, cobor
prima dată o pantă de vreo 50 grade cu piolet ancoră. Dima pune și
o coardă, e ora 13 și în mod normal nu ar trebui să coborâm pe
aici cu atâta zăpadă căzută recent, dar nu avem de ales. Merge
Ilia primul și apoi eu. Văd echipa Ralucăi care e la pasajul de
mai sus, mai mult pe fund decât pe picioare (aflu mai tarziu că o
făceau intenționat :D) și mă bucur că nu mai am mult până în
tabăra 1. Mi se pare destul de obositor mișcarea care trebuie să
o fac de fiecare dată când înfig pioletul în zăpadă pentru a
putea coborâ în siguranță. Deja am făcut 2000m diferență de
nivel azi. Mai o mie și 15 km distanță până la tabăra de bază
avansată unde Sasha ne așteaptă cu siguranță cu supă caldă și
ceai.
În tabăra 1, îl văd pe Misha, care se pare că
pornise singur se pare mai devreme. E un tip solitar, nu foarte
sociabil. Îmi pare bine totuși să îl văd, a pus să se topească
zăpada și la setea care o am în mine m-aș bucura să văd pe
oricine. Mi se termină bateria de la aparatul foto așa că gata cu
pozele. Ajung și ceilalți în tabără, sunt însetați și ei așa
că punem și oala noastră cu zăpadă, pentru a face apă. Pentru a
obține ceva la altitudine, parcă totul necesită mai mult efort.
Scoatem mâncarea. Băieții se bucură când le arătăm că mai
avem o rudă de salam. Deși nu sunt fan, abia aștept să îmbuc
ceva consistent. Raluca mai are niște fructe uscate și niște
tunning. Eu mă postez lângă oala cu apă și fac plinul cu apă.
Stăm la soare, vântul s-a domolit aici mai jos, parcă
e chiar plăcere să stai la soare. Băieții mai dau câte un strat
vestimentar jos. Parcă aș face și eu asta, dar am un bagaj atât
de mare încât n-aș mai avea unde să mai pun altceva. De aici
parcugem traseul fără colțari, ham și piolet, așa că la toată
hardughia mai trebuie să le găsesc și lor un loc. Misha ne mai
pasează niște butelii, de la echipamentul colectiv, dar din
fericire și le însușesc Ralu și Mihai.
Pe la 14, 30 începem să coborâm din tabăra 1. De
fapt avem de parcurs o creastă cu o față sudică, fără zăpadă
și una nordică. Așa că mergem ba pe stâncă, ba pe zăpadă. O
porțiune mai abruptă, mă face să mă afund până la brâu, dar
cu mâncarea care am băgat-o în mine acuma mă simt mult mai bine.
Nici nu mai trebuie să mă concentrez atât de asiduu la fiecare
mișcare.
Urmează o zonă mai expusă, unde trebuie să
descățărăm, așa că aici s-a pus o coardă de asigurare. Un
traverseu la dreapta și ieși într-o creastă friabilă. De fapt
aici totul este friabil. Diferențele mare de temperatură și
ghețarii par să macine la propriu munții. Parcă ar fi niște
masive formate din grohotișuri. Trec prima după Misha, așa că
pornesc în jos încet. O văd pe Raluca, care încearcă să îl
ajute pe Ilia, săracul are dificultăți la orice presupune un pic
mai multă îndemânare, dar din păcate nu este dispus să primească
sfaturi. Costea mare trece în fața mea, așa că am spor mai mare
la coborâre.
Ne regrupăm înainte de o porțiune foarte abruptă de
grohotiș , unde orice bolovan venit mai de sus ar putea să se
transforme în ceva fatal. Așa măcar, dacă suntem aproape,
distațele de la care ai putea primi astfel de cadouri sunt mai mici.
Culoarul pe care coborâm dă în ghețar. Ocolim crevasele și
într-un final ajugem la valea pe care vom coborâ până în tabăra
de bază avansată. Merg destul de mecanic, o văd pe Raluca parcă
legănându-se la fiecare pas și îmi dau seama că fac același
lucru. Nu vorbim mult între noi, fiecare cu gândurile lui, Ilia a
rămas în urmă, Misha îl mai așteaptă când e prea departe.
Dă să plouă dar nu mai contează, știu că voi
ajunge la cort, mă voi schimba de hainele pe care le am pe mine de
aproape 10 zile și nimic nu va mai conta. Încerc să refac în
minte traseul care îl mai avem de făcut: mers pe vale, urcare la un
grohotiș, traverseu, coborât la podul ce ne va trece peste râul
format din ghețar, cort și apoi Sasha (bucătărie :D). Plănuiesc
cu Raluca să ne facem o poză și o filmare când ajungem la cort.
Știu că e un moment care trebuie memorat.
Aș vrea să zic ceva mai cu substrat dar nu mai pot,
gândul îmi stă la ceaiul din cortul lui Sasha. Mă bucur când
ajunge și Mihai, ne facem poza tradițională din față și din
spate a echipei și pun bagajul jos. Până acum l-am ținut în
spate, parcă cu un pic de teamă că dacă îl dau jos, acolo va
rămâne. Mă simt foarte ciudat după ce mă schimb (la aproape 2
ore după ce am ajuns), liniștită. Ralu îmi spune că echipa care
a fost azi pe vârf coboară și ei, Sasha a primit informația prin
stație de la Edy. E o seară liniștită, încerc să trag niște
cadre cu muntele pe noapte, parcă nu am somn.
E atât de diferit față de ce e pe munte, acolo sus...
Văd niște luminițe și mă bucur să știu că suntem toți aici
jos, în siguranță. Magy e cu zâmbetul pe buze, mă surprinde ca
după atâta efort să o văd încă atât de veselă. E o persoană
deosebită și mă bucur că am avut onoarea să o cunosc. Deși nu e
frig sunt cu pufoaica pe mine, parcă mi-e greu să mă obișnuiesc
cu liniștea asta din vale. Pe la ora 23 declar ziua încheiată
pentru mine. Știu că azi s-a terminat ce a fost greu și de acuma
urmează recuperarea.
Mă bag în sacul de puf liniștită și mă bucr că
tot s-a terminat cu bine.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu