Participanți: Ilia, Raluca, Cristina și Mihai
Perioada 18.07.2012
Ne trezim la 7.15 cu gândul că la 7,30 să luăm masa.
Azi ne așteaptă prima zi de aclimatizare. Vrem să mergem pe o
creastă ce ne-a arătat-o managerul campingului (d-nul Kazbek) ieri
seară. La micul dejun am primit ceva mâncare ciudată, un fel de
griș cu lapte, la care noi îi zicem lăptiuc. Mie și lui Mihai nu
ne place, așa că ciugulim ce mai găsim pe masă.
colt in care a ramas si sigla de la SpeoCristal Oradea :D
Mâncare cu noi nu avem multă, agenția ne-a
achiziționat mâncarea pentru altitudine deoarece cu avionul trebuia
să ne încadrăm în cele 30 kg la hală + 8 kg la mână. Ne-am
luat cu noi doar ceva paste, eu am mai mulat niște cașcaval și
șuncă, mâncare care o vom ține pentru zilele de vârf.
Reușim să ne mobilizăm doar la 8,50, să plecăm din
tabără. Vom fi noi trei plus rusul (Ilia, sau Georgel, cum îi
zinecm noi) cu care ne-am împrietenit ieri.
Poteca trebuie să o luăm de la cantonul pădurarului
silvic, care ne duce pe amontele unei văii. Urcăm într-o șauă,
la altitudinea de 2600. La campingul de la Karakara avem 2200m. Din
șauă avem două variate, două vârfuri. Îl alegem pe cel mai
îndepărtat. Ne facem imaginar traseul, vom încerca să mergem pe
curbă de nivel în paralel cu râul ce curge dincolo de șaua
traversată.
Din mers schimbăm un pic traseul, traversăm râul și
apoi continuăm ușor ascendent, până dăm de piciorul ce ne va
scoate în creasta mult dorită.
Un peisaj idilic, asemănător cu Făgărașul nostru
(exceptând structura geologică – aici stânca, unde este compactă
o găsim foarte friabilă și în rest un fel de material fărâmițat
– probabil din cauza diferențelor mari de temperatură), o
multitudine de flori în diferite culori face imaginea și mai
idilică. Marcaj nu există, dar mergem după GPS-ul nostru intern.
Cu multe opriri la poze, care era chiar păcat să nu le facem, dat
frumuseții peisajului facem până chiar sub creastă aprox 9 km și
o diferență de nivel 1200m , ajungând la altitudinea de 3400m.
Sunt foarte mulțumită, pentru o primă zi de aclimatizare.
Ne-am mișcat bine, n-am avut niciunul probleme, în
afară de Mihai, care în momentul când și-a făcut bagajul, acasă
a considerat că nu are nevoie de o a doua pereche de boncanci, mai
light. Așa că azi a străbătut cam 18 km în bocancii de
altitudine :D. Bănuiesc că era mai ceva decât într-o saună. Am
avut însă un moment de dextilare :D, cum îi zicem noi.
Ilai, colegul nostru rus se mișcă și el destul de
bine, mergem aproximativ în același ritm și în afară de faptul
că nu pare foarte încântat de opririle noastre pentru poze, ne
înțelegem destul de bine. Suntem în apropiere de granița cu China
și Kirgistan.
Mihai tot încearcă să prindă legătura cu
partenerii noștri media – Radio România Actualități, dar
semnalul pe Turaia este foarte slab. Până la urmă reușește să
stabilească cu ei o convorbire. Se pare că vom mai avea semnal în
tabăra de bază și apoi pe munte, gata.
Deși ieri noapte a suflat vântul foarte tare și
dimineață mai că ploua când am pornit, până la urmă a ieșit
soarele. N-am luat crema de soare cu noi, așa că reușesc din nou
să mă bronzez cu head și probabil ochelari. Încercăm să bem cât
mai multă apă și ceai pentru a preveni deshidratarea.
Piciorul pe care am urcat, în partea lui superioară
este destul de stâncos și se aseamănă un pic cu creasta Tunsului,
din Făgăraș. Avem parte de un adevărat spectacol de culoare, un
verde intes scaldă toți versanții, exceptând locurile unde stânca
este vizibilă și majoritatea are culoarea roșu arămiu. Păcat că
soarele este intens și afectează calitatea culorii pozelor.
Ne
facem poze cu tricoul expediției și cu tricolorul României. Pe
parcursul expediției, vom mai face acest lucru, azi a fost doar
exercițiu. Pe finalul turei, Ilai a lut-o în față, nu mai pare
dispus să socializeze cu noi :D
Ajungem la camping la ora 17, facem un duș, ultimul
adevărat cu apă caldă, pentru următoarele 14 zile. Primim de la
proprietarul campingului tricouri cu numele expediției noastre. Din
păcate toate trei sunt numere mari. Luăm masa la 19, reușim să
aflăm programul elicopterului pentru mâine.
Se pare că vom pleca
la 8.30 deci trebuie să ne trezim la 6 pentru a mânca și a pregăti
bagajele. Iar bagaje!! :(. Mă enervează la culme să tot strâng
atâta pe sacul de dormit.
Observ că micul nostru camping are mult mai mulți
chiriași, au mai sosit încă două expediții pentru Khan Tengri.
Mâine vor ajunge în tabără și încă doi participanți la tabăra
pentru Mramornaya, 2 australieni și trei kazaci.
Unii dintre
participanții la expediția pe Khan Tengri sunt ruși plecați în
SUA, am socilizat cu ei, păreau foarte contrariați de faptul că
vrem să urcăm pe un vârf care este atât de aproape de Khan Tengri
și cu o înălțime mai mică. Păcat că pentru unii totul se
reduce la dimensiune.
Nu mă întind mult cu scrisul, știu că trezitul la
ore matinale nu este punctul meu forte. Ne punem la somn încă de la
ora 9.30. Mâine vom vedea în sfârșit vârful. Abia aștept!
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu