Perioada 19.07.2012
Ne trezim de dimineață la 5.50, cum ne plănuisem.
Cam atât din tot ce am plănuit pentru această zi ne-a ieșit.
Se pare că va trebui să așteptăm să apară colegii
noștri de expediție, așa că vom fi pregătiți de la 8,30
încolo.
Din păcate tot programul se decalează din cauza unui
accident petrecut pe Khan Tengri. Un neamț de 30 de ani a fost găsit
mort în cortul său din tabăra 2. Ulterior am alfat că nu datorită
unei aclimatizări proaste s-a declanșat accindentul ci din cauza
unor probleme de sănătate. După micul dejun ne întoarcem deci în
cort, moțăim și așteptăm să treacă vremea. După tura de ieri
parcă tot mai tare avem chef să trecem la acțiune.
Sunt programați să plece înaintea noastră una dintre
expedițiile pt Khan Tengri, așa că ne uităm la ei cum își
încarcă bagajele și așteptăm în continuare. În cele din urmă,
în jur de ora 13 apar și australienii noștri + ghizii care vor fi
și ei cu noi. Facem cunoștință și în așteptarea elicopterului
se crează o atmosferă destinsă. Cred că ne vom înțelege bine cu
ei.
Pe australieni îi cheamă : Magy și Peter, iar pe ghizi Ed,
Renat și Costea. Sunt din Rusia și tocmai s-au întors cu
australienii dintr-o tură în care au încercat să urce pe un vârf
de 5000m în apropierea Mramornaya Stena. Sunt mai bine aclimatizați
deja decât noi, așa că s-ar putea să avem un as în minus deja.
Cu cei trei kazaci n-am reușit să facem încă
cunoștință. Socializăm cu ei în așteptarea noastră de a lua
elicopterul. Ed nu vorbește engleză, știe doar câteva cuvinte,
Renat și Costea se mai descurcă. Se pare că au fost aleși pentru
această expediție în mare parte pentru că știu engleză. Sunt
destul de tineri, Costea re 21 ani și Renat în jur de 26. Par însă
să profite de faptul că nu înțelegem rusă.
Am constat că ar fi
fost foarte util să știm năcar câteva cuvinte în rusă, dar noi
am încercat să reținem pe drum cuvinte în kazakă (doar în
Kazachstan am venit) care însă nu par să ne ajute deloc. Faptul că
țara a fost sub o puternică influență rusă pare să-și fi pus
amprenta foarte serios asupra lor.
Deși au venit după noi o a doua expediție pentru Khan
Tengri, deja e preluată de un elicopter al armatei kazace. Patronul
campingului tratează cu el să se întoarcă și după noi, așa că
pe nepusă masă suntem anunțați să încărcăm în jur de ora 16
bagajele în camionul care le va duce la elicopter. Aterizează și
abia când mă apropii de el îmi dau seama cât e de mare. Se
mobilizaeză toată lumea, parcă suntem niște furnicuțe.
Bagaje,
echipament și mâncare pentru 13 oameni pe timp de aproape 13 zile.
Se umple practic partea din spate a unui camion rusesc cu două
locuri. Uauuuu. Se încarcă tot în elicopter, plus noi
treisprezece, piloții și the big boss.
E deja ora aproape 17 când decolăm. Vremea nu pare a
fi extraordinară în munți dar piloții par să știe ce fac. Sunt
într-un fel curioasă de decizia luată, să pornim atât de târziu,
este foarte puțin obișnuit, dat instabilității vremii pe munte
după masa. Mă postez lângă un geam, dar din nefericire exact cel
cu motor în dreptul lui, așa că nu prea reușesc să fac poze.
Mă
uit însă pe lângă picior, ușor oblic la peisajul de afară.
Ziceam ieri că munții aceștia seamănă cu Făgărașul. Azi rămân
pe poziții la aceași impresie, dar că la puterea a cincea ca și
suprafață. Nu-mi vine să cred ce văd ochilor..sunt imenși. Vale
după vale, creastă după creastă și totul neumblat, nebătut cu
poteci de picior, nevăzut de ochi de occidental decât din avion.
Când eram încă în fază de organizare cu expediția,
acasă, mă gândeam că această parte a expediției, zborul cu
elicopterul ține mai mult de comfort, că sigur vârful poate fi
abordat și printr-un marș de apropiere. După zborul de azi mi-am
schimbat total opinia. Cât vezi cu ochii doar munte, fără nici un
fel de acces. Incredibli. Și de o frumusețe pe măsură. Ce de
munte!!!!
Și ce combinație incredibliă de culori îți oferă
natura....Ulterior am aflat că zborul cu elicopterul care în mod
normal ține cam 40min te distanțează față de Karkara, tabăra de
baza 100 km, deci vă spun sigur că nu ține această călătorie
nici de comfort nici de fițe ci pur și simplu de necesitate și
poate economie de timp.
Așa concentrată la gândurile mele, trece vremea și
ne cam apropiem de obiectiv. Deja suntem la altitudinea de 3660 m
când trecem de o creastă mai proeminentă și dincolo de ea...nori.
Elicopterul începe să zboare destul de jos, aproape de creste
pentru a se putea ghida (din cauza norilor are vizibilitate foarte
slabă). Nu-mi place deloc situația și nu mă simt în largul meu.
Știu bine că nu elicopterul nu are voie să zboare în condiții
cum ne găsim noi acuma la munte, deoarece nu poate vedea crestele și
vârfurile, riscând astfel să se facă una cu ele.
Situația se complică când începe să dea cu zăpada.
Îmi amintesc de accidentul din Bucegi de anul trecut, când un
coleg de la salvamont din zonă mi-a povestit că a mers să caute
cutia neagră a elicopterului. Acesta se izbise de un perete
vertical, frontal datorită condițiilor meteo, se aflau în nori și
nu au văzut obstacolul din fața lor. Cam gândurile astea le aveam
eu în minte când ne aflam în nori, în zăpadă, deasupra
crestelor în Kazachstan.
Șoferul este totuși cerebral și hotărăște să se
întoarcă. A fost însă destul de neinspirat hotărând să nu ne
anunțe și pe noi despre decizia lui. Așa că noi ne trezim încă
zburând după 40 minute, când trebuia să ajungem după 30. Peter,
australianul este pilot de elicopter, de două ori mă gândesc să-l
întreb dacă este în regulă ce face pilotul, dar știu că doar aș
agita lucrurile. Continui să mă uit pe geam, nu-mi vine să cred ce
aproape zboară cu elicopterul de creastă..
Încep să mă relaxez când crestele par să se
micșoreze, îmi dau seama că ne-am întors. Primim comfirmare de la
big boss și răsuflu ușurată. Jos, la base camp e vreme bună,
soare și cald. Vârfurile acestea își fac propriul lor climat.
Întâmplarea + înformațiile de la australieni, că sus pe munte
(au mai avut o tentativă de a ajunge pe un vârf de lângă Khan
Tengri) că zăpada sus pe munte este mare și că au fost
precipitații în fiecare după masă mă face să mă gândesc dacă
nu am venit prea repede, ca și perioadă în expediție.
Se contramandează deci zborul pentru mâine, încă nu
am ieșit total din program, încercăm să fim totuși optimiști și
să sperăm că problemele sunt rezolvabile la fața locului, așa
cum am reușit să le rezolvăm de atâtea ori.
Per ansamblu n-a fost o zi rea, n-am văzut în viața
mea atâta munte la un loc. Incredibil. Mi-aș dori să pot reveni
aici pentru trekking. Ca și fotograf ai atâtea opțiuni. E
într-adevăr o țară formidabilă cu un potențial imens, foarte
puțin exploatat. Dar mai multe păreri despre Kazachstan într-o
altă relatare, acum trebuie să merg la somn, la dimineață ne
trezim din nou la 5.45.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu