joi, 5 ianuarie 2012

Revelion Roșia

Veșnica dilemă de revelion: zăpadă sau peșteră?.. Am optat până la urmă pentru peșteră....doar suntem speologi.

Participanți: Adina, Alex, Alin, Ancuța, Bimbi, Briju, Cami, Cristina, Dani, Daniel(mineru) Maky, Moni, Potyi, Ralu, Ștefi, Tinu, Tudorică (membri CS Cristal și Speodava) plus vecinii noștri Andrada, Alina, Andreea, Angi, Dan, Dorin, Raluca, Țupi

Zona: Roșia- Cătunul Runcuri
Perioada: 30.12.11-02.01.12

Unii mai harnici decât alții s-au prezentat la tabăra de baza de la Runcuri încă de joi.
Vineri Alex, Bimbi și Tudorică au făcut o tură de reechipare și vizită în peștera Ciur Ponor. Ne-am reunit vineri seara cu toții la Casa Măriuța pe ritmuri de Michael Jackson :D (datorită lui Tudorică)

Sâmbătă: o echipă am mers la Ponorul Fiului pentru continuarea lucrărilor de decolmatare. Echipa a fost formată din Adina, Alex, Cristina, Dani și Daniel. S-a mai evacuat cam 1,3ml de umplutură și ne-am oprit la strâmtoarea pe care o văzuserăm de dățile trecute. 

Am încercat să o horțăm dar ne-am dat seama că este nevoie de o altă tură, în peștera aceasta se pare că fiecare minut care trece peste patru ore îl simți în fiecare mădular. 

Deoarece curentul intră în peștera (și afară este frig) face nu prea plăcută o ședere mai lungă aici. Deși pentru mâine optaserăm pentru peștera Ciur Ponor gustul explorării ne face să ne răzgândim și să venim și mâine tot aici. Plus...mai convingem și pe alții :D. 

De la peștară mergem la colinda la Țupi, Dorin și dan pentru a le da vești despre explorarea ce ne așteaptă mâine. Și pentru că suntem speologi la ușa am întrebat nu dacă primesc cu colinda ci dacă primesc cu Cristodava :D

Cealaltă echipă se îndreaptă spre peștera Meziad, într-o tură de vizită. Echipă formată din Alin, Cami, Maky, Moni, Tudorică. Alin constată amplasarea unor săli pe care le-am căutat noi când am fost cu Mircea într-o tură foto.

Revelionul a trecu repede și destul de pașnic, am avut o vizită și din partea unor timișoreni care erau cazați la casa Florian.

Și pentru ca azi (duminică) e o nouă zi de peștereală nu ne-am întins foarte mult cu lenevitul, la ora 12 porneam deja la peșteră. A mai fost nevoie de vreo 3 ore bune de derocare până am încercat să forțăm strâmtoarea. Ca să o înțelegeți mai bine are cam 1,70m mungime și cam 25 lățime, variază bineînțeles. 

Ciudat sentiment. Simți că încapi (nu chiar la limită), te împingi ca o râmă, înaintezi 5 cm, te gândești dacă poziția va fi bună și la întoarcere (întoarecerea e foarte importanta, apropo!!!) și înaintezi. Treci de punctul critic (întotdeauna există unul, când de multe ori simți presiune pe cutia toracică, te gândești că nu e bine să te încorzi prea tare) și până la urmă....treci!!!!!....de cele mai multe ori :D. 
                                                      Adina trecând prin vechiul terminus
Un amalgam de sentimente, iar când ești dincolo, nu știi ce să faci, să te uiți cât mai repede ce e în jurul tău, să le spui colegilor, care stau curioși dincolo de strâmtoare. De multe ori n-ai vești bune, dar azi nu a fost una din acele zile. 
                                                                 Sala nou descoperită
Mă uit, uauuuu, o sală cam de 4m/5m cu o înălțime care variază și până la 10m. 
                                                            Și continuarea....
Este de fapt o intersecție de hornuri aici, afluenți care vin de la suprafață. Vine și Adina. Continuarea însă se găsește pe aceeași fisură geologică pe care este și galeria pe care am trecut noi. 
                                                          Adina în nou terminus
Nu pare foarte strâmt, Adina încearcă să forțeze, mai trebuie ajustată un pic. Eu am o tragere la inimă să o văd acolo, deasupra continuarii se găsește un pod natural de argilă care ar fi bine să nu se surpe când e cineva sub el. Va trebui să-l prăbușim chiar noi, preventiv.
Marele sistem încă nu s-a dezvăluit, nici nu ne așteptam la asta, dar pas cu pas....sperăm.

Luni, în mod organizat, alții mai devreme alții mai târziu ne îndreptăm spre casele noastre. Gata cu vacanța.
La Mulți Ani și la câți mai mulți km de peșteră explorați și cartați!!!!!!
Cristina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu