Proiecție video și Expoziție Foto - Expediția Mramornaya Stena

În data de 29 noiembrie 2012 va avea loc Proiecția video și Expoziția foto - Expediția Mramornaya Stena - Marble Peak Wall, 6400m la  Amfiteatrul Bibliotecii Judetene Gheorghe Sincai.

Vă așteptăm în număr cât mai mare!

Escaladă la Terasele Superioare - Vadul crișului

Perioada 11.11.2012
Participanți: Bogdan, Cristina, Marius, Mircea, Potyi, Vlad

Unele weekenduri îmi plac așa mult, că deja, de duminică când plec acasă din tură mă și gândesc deja cum aș putea face să repet experiența. E cum zicea Ralu ... e ca o sete. Sau e ca un drog de fapt? :D

De marți deja știam că revenim în weekend la Vad. Deși mă consider speolog ....îmi place totuși să cațăr, îmi place eleganța, mișcările calculate care le presupune escalada/alpinismul, senzația de libertate care nu cred că poți să o ai decât când ești, cum zicea Alexandru Brăduț Șerban ( Cuxi) în cartea sa- Singurătatea Verticalelor, legat cu coechipierul tău între cer și pământ.

Zona terase presupune de fapt mai mult trasee de escaladă, dar acum, la sfârșit de toamnă e locul cel mai propice de cățărat din Vad, fiind soare care bate pe perete toată ziua.
Plecăm de acasă sâmbătă seara, Marius și cu mine. Ne vedem cu Bogdan și Potyi, care au fost azi la bicicletă. Dormim la Zenovia. Socializăm cu Marian și încă doi băieți simpatici până destul de târziu. Aș minți dacă n-aș recunoaște că îmi place și partea aceasta de socializare a turelor. E plăcut să vorbești cu persoane care au același domeniu de interes ca și tine. Băieții sunt bine documentați despre proprietățile tehnice ale echipamentelora așa că ne cam lungim la discuții, schimbând impresii.

Suntem echipă mai mare decât săptămâne trecută, la perete mai sunt încă multe perechi de cățărători. Marius, cu care fac echipă și azi, intră în The End cap, pentru a pune o manșă lui Bogdan și Vlad.
Încerc să cațăr - Negativ (5+, parcă). A doua asigurare e cam prost bătută, nu mă simt în siguranță așa că mă dau jos. Moralul eu, ajunge și el jos, cam la nivelul călcâielor :D. Mă cam enervează, știu că anul trecut am făcut traseul în cauză.

Ne mutăm toți patru la creasta Kya după ce Bogdan dezechipează The End. Urc eu cap la Kya, pentru a pune manșă. Traseul se bifurcă în zona superioară, așa că, pentru diversitate urc prin dreapta (weekendul trecut am făcut varianta stângă). Îmi place mai mult prin dreapta. Îmi place la nebunie stânca, are o aderență fantastică :D
Între timp apare și Sahi cu Edina. Bogdan, Vlad și Șahi rămân la Kya.

Mircea și Potyi sunt și ei lângă noi. Deși Mircea a pornit în tură, zice el fără chef, dă tot ce poate (sau dă tot ce trage Potyi) :D

Mă mut cu Marius, la traseul Bonsai (un 6+). Merge Marius primul cap, dar nu-i iese un pas. Mă hotărăsc să încerc și eu, trec peste emoții, cercetez bine prizele și trec. Mno moralul e la cote maxime. Simt că nu mă mai pot opri, gust din plin mișcarea, îmi place la nebunie. Îmi place emoția care o simți în momentul când faci ”pasul”.

Bogdan dezechipează Kya, Vlad zice că ar mai urca ceva. Marius pune o manșă la Perfect Day (urcat săpt trecută de noi). Încerc între timp să mă mai lupt cu un traseu dar nu prea îmi iese.
Pe Vlad îl prinde traseul (Perfect day) , e încântat de mișcările care i-au ieșit din prima.
Dezechipez Perfect day.

N-a fost cea mai bună ziuă a mea, cu coechipier cu tot :D, dar ne-am mișcat. Eu sunt fericită că mi-a ieșit Bonsai! Primul meu traseu de 6+ care mi-a ieșit cap! :D
Cristina

Ponorul Munău...again

Perioada 04.11.2012

Zona Damiș, Ponorul Munău

Sunt una din persoanele care încă cred în potențialul Ponorului Munău. Știu, n-are cele mai mari sorți de izbândă, stratul de colmataj e destul de mare....dar după ce într-o zi de muncă, anul trecut am trecut din prima, într-o galerie în care nimeni, dar nimeni, să fie clar nu mai fusese niciodată, parcă licărul speranței s-a aprins încet dar sigur.

De atunci a trecut un an și câteva ture bune de lucru. Anul ăsta, recunosc, n-am investit mult timp în turele de decolmatare, n-am reușit nicicum să ne sincronizăm să ajungem la Munău cam de multișor deja.

După tura de ieri, de la cățărat, cu rămas să înnoptăm la Zenovia. Toni a ajuns și el cu trenul de ora 19 în Șuncuiuș. Pe Radu l-am recuperat dimineața, așa că iată-ne duminică în jur de ora 10, după o incursiune la izbucul Izbândiș în drum spre Munău.

Suntem o echipă relativ mare (pentru dimensiunile acestei peșteri)- Cristina, Maria, Marius, Radu și Toni. Titi și Lili sunt și ei cu noi, dar n-au în plan decât să intre la ”vizită”, dacă poți să-i zici așa :D

Ne schimbăm în combinezoane, mi se pare tare haioasă atitudinea lui Toni, care e încântat de salopeta lui Marius :D (zice că-i murdară, murdar de faină sau fain de murdară :D). De fapt e doar de praf, aș vrea să-i văd fața lui Toni când ar vedea salopete după o tură în Berna.

Intru prima. Zici că-i un făcut. Iar îmi pică fața când văd ditamai bolovanul care stă deasupra găuricii de acces din peșteră. Data trecută când am fost aici, am intrat tot prima...și am găsit o surpriză asemănătoare, dar jos, la punctul de lucru.

Chem artileria grea, băieții. Radu estimează că ne descurcăm cu bolovanul, așa că mă cobor și eu, leg bolovanul cu coardă și-l tragem afară. Îl scoatem cu atenție pentru că accesul este de fapt un plan înclinat format din bolovăniș. Sigur bolovanul a fost mutat de ceva viitură. Hmmm, mă tot gândesc cum a influențat ce e la interior dacă și aici se văd urmări.

Trec cu atenție de gaura de acces, pe sub bolovanii de la intrare și mă grăbesc repede să văd terminusul. Eu n-am fost în ultima tură, sunt curioasă cum au avansat cu munca.

Marius și Radu sunt convinși că trebuie să scoatem ceva mega-super-bolovan și trecem mai departe.

Schimbări, clar sunt de când n-am fost, barajul din saci de umplutură scoasă a crescut, dar nici n-a fost mișcat de viitură. Asta e veste bună, măcar atât.

Ceva a curs, e sigur, pentru că apa a adus cu ea PET-uri. Trece și restul echipei de strâmtoare. Va fi nevoie să scoatem câteva banane de pietriș/nisip până reușim să ajungem la bolovan. Aflăm ulterior, când ne punem la propriu la muncă că de fapt sunt 2 bolovani, de dimensiuni considerabile de tras afară. Umplem vreo 3 saci cu decolmataj și montam într-o clapsidră din tavan un sistem folosit la salvaspeo, un palan demultiplicat.

Legăm primul bolovan (mai mic cică) cu coardă, Marius, care e cu ham pe el, se pune un fel de contragreutate pe coarda care iese din palan. Radu ajută bolovanul de jos, e încastrat, dar până la urmă reușim să-l mișcăm. Radu iese de sub el, Toni stă în brațe la Marius pentru a fi mai grea contragreutate și până la urmă îl aducem sus. Toate astea, bineînțeles într-o atmosferă de mare haz.

N-ai fi zis că e așa greu la decolmatare. Marius, e lac de apă, a tras nu glumă.

Intră Maria jos, la săpat. Încercăm să scoatem umplutura din jurul celui de-al doilea bolovan. Până la urmă Radu și Marius merg la punctul de lucru, eu rămân pe post de contragreutate la banana, care nu o mai tragem în mâini ci prin palan. N-ai fi zis că se poate lucra cu atâta ușurință folosindu-ne nu forța ci inteligența. N-am făcut degeaba tehnicienii :D

Clar nu mai tragem aici din forță proprie, nici în altă tură! :D

Toni ridică banana, pentru a o goli în sac, Maria ține sacul, eu detensionez coarda și ajut la banană. Suntem super-eficienți.

al doilea bolovan

La al doilea bolovan, care noi am estimat că are cam 300kg ne punem iar pe poziții. Nu-l mai putem prinde cu coardă de jur-împrejur așa că vrem să batem un spit în el, să punem un as. După ce dă cu virgulă la expandarea spitului, Marius are ideea să găurim bolovanul, mai în vârf unde lungimea burghiului ne-ar permite să ajungem pe partea cealaltă a bolovanului. Zis și făcut. 

Sacrific o dynema, legăm dynema de coardă și-i dăm drumul:

Marius și Toni cotragreutate, Radu ghidează bolovanul, Maria e pe post de deviere umană la un colț unde freacă coarda. Îl ajut inițial pe Radu, până trece bolovanul de niște colțuri și mă pun contragreutate cu Marius și Toni. Mă uit la dynema care e trecută după clepsidra care ne ține pe noi trei + bolovanul.

Reușim să-l urcăm câte 5-10 cm până ajunge la o înălțime suficientă cât să-l culcăm pe mormanul de saci stivuiți lângă perete.

E ora 16 când declarăm încheiată ziua de muncă. Suntem mulțumiți de munca prestată. Ar fi bine să trecem totuși de pasajul ăsta în următoarele două ture, mult spațiu de depozitare nu mai avem.....

Speranța după cum știm moare ultima, pe mașină încercăm să ne încurajăm reciproc.

În cursul săptămânii vorbesc cu Peter de la CSA, Cluj, club care lucrează pe același sistem. În zic că poate ne întâlnim în sistem :D Ar fi cu adevărat o treabă faină!

Poate...într-o zi

Cristina 

 

In memoriam Gabor Halasi

În data de 11 noiembrie 2012 se implinesc 28 de ani de la trecerea in nefiinta a lui Gabor Halasi, speolog si scufundator de pestera desavarsit,  a condus Clubl de Speologie Cristal Oradea și Clubul de Speologie Liliacul Arad.

Intr-o tura de scufundare, Gabor Halasi, la izbucul Izbandis in M-tii Padurea Craiului parcurge solitar 241m si -40m submersi, de unde nu mai revine la suprafata. El efectuase in perioada anilor 1983-1984, 12 plonjari in acest sifon.

Escaladă la zona Terase - Vadul Crișului

Participanți: Cristina, Maria, Marius și  Potyi
Perioada: 03.11.2012

Am ajuns la concluzia că cel mai mult îmi place la cățărat primăvara și toamna în zona Vad - Șuncuiș. Vara, aici mustește zona de turiști. Gălăgie, fum de la grătare, mici și cam tot ce îți poate trece prin cap.
Hai aici în extrasezon (cam aceeași situație e și la Padiș-Glăvoi) și cu alți ochi vezi natura.
 

  
Zona de cățărat - la terase. Dacă vii aici vara, cred că n-ai șanse de supraviețuire din cauza căldurii. Alta e situația însă toamna, când același soare care mângâie pereții toată ziua îți face plăcere.

N-am venit cu planuri mărețe pentru ziua de azi, ne-am propus să cățărăm de plăcere cât ne face plăcere. Nu se anunță o zi lungă, oricum, deoarece se face destul de repede întuneric.

Fac echipă cu Marius și Mari face cu Potyi. Ei vor să cațere pe mobile, pentru a se mai obișnui cu tehnica.
N-am mai cățărat dinainte de expediție, din Retezat. Am un pic emoții, oare mai știu? :D.
Ne băgăm de încălzire în Kia (creasta 5+/6- cotat). I-aș da cel mult un 5- dacă ar fi după mine... Are un singur pas care îl poți considera mai sportiv.

Merg eu cap prima, apoi Marius.
Ne mutăm la următorul traseu, parcă Samurai... din câte îmi amintesc. Cotat 6, are un pas mai expus  la intrare (expus din pct de vedere al asigurării).
De data asta se bagă Marius primul cap. Când urmez eu, trec ceva mai cu retincență de pasul acela. E interesant cum te simți în fața ”pasului”, îți bate inima ca în fața unei strâmtori în spatele căreia speri să găsești continuarea într-o peșteră :D. După ce ai trecut însă te simți bine, simți ușurare, că ai mai depășit un prag...sau mai bine zis ți-ai mai depășit un prag.

E foarte faină stânca aici, are aderență bună, îmi place.
Urmează pe listă traseul Perfect Day. Ușurel, cotat 6-. E primul traseu care l-au făcut pe mobile azi Potyi și Maria.

Maria cațără în paralel cu mine creasta care am făcut-o noi prima dată. (Kia). O surprind într-o poză când face rapel.

Mă mut cu Marius la ultimele trasee din peretele acesta, anume la Concurs, cotat 5. Are un pas mai expus la intrare, îmi simt iar inima în gât dar până la urmă trec.

E deja 15, 30 și se simte că soarele nu mai are putere.
Mi-a cam ajuns pe ziua de azi.

 Marius mai vrea ceva mai ușor, așa că se bagă în Aramis, varianta 1. Cam prost asigurat la intrare, dar în rest plăcut la parcurgere, din cele spuse de Marius.

În jur de ora 16,15 începem să ne strângem, până ajungem la mașini ne mai ia ceva timp.
O zi faină, (bănuiam eu la începutul zilei că mai știu cățăra :D)
Cristina

Traseul Glăvoi- cătunul Casa de Piatră

Perioada: 21.10.2012

Puțini din cei care își fac veacul prin Apuseni an de an nu au ajuns încă în Cătunul Casa de Piatra. Eu sunt unul dintre aceștia și nu spun asta cu mândrie :D

După ce aseară am sărbătorit majoratul lui George în modul cel mai eficient din câte îmi amintesc, de dimineață ne-am trezit unii cu un dor de ducă mai mare, alții cu unul mai mic.

Găsesc totuși doritori pentru tura care mi-o propusesem încă de acasă. Nu mă documentez foarte mult despre traseu, George, sărbătoritul nostru a mai făcut traseul de câteva ori, deci nu e cazul să ne stresăm foarte tare.

Date generale despre traseu: marcaj - cruce roșie.

Parcurs din direcția Glăvoi traseul presupune o lungime de 9,5 km, diferență de nivel +300m  -400m.

Colegii mei de tură sunt: George, Șerban, Cristi și Bogdan din Satu-Mare.
Ne urnim la drum în jur de ora 10,30. Grăbim pasul, Cristi și Bogdan trebuie să plece azi acasă cu... stopul :D. 
Trecem pe lângă cabana Cetățile Ponorului și la următoarea bifurcație de drum o luăm la stânga, în direcția noastră de mers.

  
E toamnă și pădurea are niște culori formidabile.

  
Jos în vale, când dăm de Gârda Seacă ne ajung din urmă Potyi și Marius, care au venit pe același traseu ca și noi, doar că sunt cu bicicletele.

Vin și ei în paralel cu noi până ajungem în cătunul Casa de Piatră, obiectivul nostru pe ziua de azi. Potyi ne propune să mergem să vizităm biserica veche de lemn, unde s-a căsătorit Poșme. Acceptăm bineînțeles, îmi place mult ideea.

Îmi aduc aminte când văd cele două biserici una lângă alta de o vorbă a tatălui meu. "Trecut lângă prezent, viitor lângă D-zeu".

Ne postăm în curtea bisericilor și profităm de ziua frumoasă de toamnă de care avem parte.

La plecare ne despărțim de băieți care o iau pe o rută mai lungă.

Noi coborâm să vedem portalul Peșterii Coiba Mare, care e într-adevărrrr mare. Sper să ajung în această peșteră de ziua CS Cristal. Îmi doresc asta de multă vreme.

P. Coiba Mare

 Traseul ne-a luat cam 2,30 ore dus și cam tot atât la întoarcere.

Nu ne-am grăbit tare spre Oradea. O mică oprire la o belvedere cu creasta Cârligate a meritat timpul investit aici.

Pestera Cetățile Ponorului

Perioada 20.10.2012

Zona: Padiș

Nu știu multă lume care să nu fi fost în Peștera Cetățile Ponorului. E unul din obiectivele principale ale zonei Padiș. Eu însămi, cred că am fost prima dată aici în 2002. E una din acele cavități care îți dă până și imaginația pe spate.

Fusesem în ea inițial doar pe traseul turistic. Am mai avut vreo trei tentative de a ajunge la peretele final. Acel perete, despre care citisem în atâtea cărți de specialitate. Acel perete care fusese cățărat încă din anul 1972.

Reușim să ne mobilizăm pentru o tură pe sâmbătă având scop vizitarea acestei peșteri. E și ziua lui George în weekend așa că vom fi în cantonament de vineri până duminică în zona Padiș.

Ajungem abia pe la ora 22, vineri la Glăvoi. Mă așteptam să fie frig, darrrr nu chiar așa :D. O parte din colegi sunt deja sus, ne postăm la focul lui Purdi și depănăm amintiri. Îmi plac mult serile liniștite în Glăvoi, cu puțină lume. Mă simt ca acasă.

Dimineață așteptăm cu nerăbdare să dea soarele de noi și ne așteptăm restul colegilor care trebuie să vină de la Oradea. Bogdan și Cristi vin de la Satu Mare, plus o echipă din Alba. Se pare că vom intra azi în jur de 13 persoane în peșteră. În paralel cu noi, va fi o tură de bicicletă (Marius și Potyi).

Ne urnim spre peșteră abia pe la 10.30-11.

Participanți: Alin, Adina, Bogdan, Cristi, Cristina, Horhe, Mircea (Alba), Mircea (Cristal), Nichos, Vlad, Tomek (Polonia)

Accesul îl facem prin dolina 3. În peșteră apa e incredibil de mică. N-am mai fost niciodată aici să fie un nivel atât de scăzut al apei. Măcar nu va trebuie să ne luptăm cu ea ca și în alte rânduri :D.

Suntem toți cu neoprene relativ OK. George e cu neoprenul lui Marius cu vreo 3 mărimi, cel puțin mai mare. Nici nu vreau să-mi imaginez ce simte când trebuie să înotăm.Cristi are un neopren cu vreo două numere mai mici în schimb :D. Arata ca un robot când se mișcă. :D

Ne lăsăm bagajele în Sala Teberei și purcedem. Cred că înălțimea galeriei pe acestă secțiune depășește liniștit 30m. Ajungem la prima săritoare problematică când apa este mare. Aceasta se poate ocoli prin montarea unei mâini curente, prin care ocolești cursul de apă. Acum nu e cazul.

Într-o altă tură, tot aici deși nu era exgerat de mare apa, am alunecat ajungând într-o zonă de mașină de spălat :D. Marius s-a distrat destul de bine pe seama mea atunci citându-l ”este Cristina, nu este Cristina”. Mi-a rămas la suprafață doar casca albă :D. Sar cu încredere de data asta aici, mă împinge iar un pic apa de la traseul normal dar mă redresez.

Alternează zonele unde trebuie înotăm cu galeriile unde apa ajunge doar până la brâu/genunchi. Deși pe harta veche apar 14 lacuri, cred că la momentul actual trebuie înot doar în vreo 5 zone. Există echipări la săritorile ce pun probleme (mai ales la întoarcere) în care se poate monta coarda de care să te tragi. Noi am folosit doar într-un loc, preventiv echiparea din peșteră. Probabil la un volum de apă normal ar trebui duse 2-3 corzi de 20m.

La o săritoare unde trebuie cățărat/descățărat cineva a lăsat o coardă fixă care ni s-a părut ok din pct de vedere a siguranței așa că am folosit-o.

De departe cea mai fumoasă zonă a peșterii este galeria Venețiană (un prea-plin a galeriei cursului de apă). Dacă ai noroc să fii primul la parcurgere, marmitele găsite aici sunt de o limpezime incredibilă.

Peștera este una destul de sportivă, dificultatea ei clar depinde de nivelul volumului de apă.

Deși am fost mulți în tură nu pot să spun că ne-am înghesuit, la ce spații are peșteră, a fost loc pentru toată lumea. Un mic canion, unde a trebuit înotat ne-a scos la sifonul terminal unde am dat de binecunocuții bușteni. Apa era cam murdară (cu multă spumă, așa că ne-am oprit la 10-15 m de peretele final unde a rămas montată coarda). N-aș putea spune de ce mi-am imaginat sala acesta ca fiind una mare, cert e că m-a uimit ce am găsit aici.

sofinul terminal din avalul peșterii

Înot înapoi până în zona unde sunt montate plăcuțele ce cinstesc exploratorii acestei peșeteri. Îmbucăm un baton și ies cu Horhe și Vlad înainte ca ceilalți să ajungă de la peretele final. Nefiind foarte larg și noi destul de mulți, am mers cu rândul să vedem fainosul sifon ce își așteaptă încă exploratorii.

Hotărâm să mergem și pe amonte (pe galeria ce găzduiește activul din peștera Căput). Nu e lungă, are probabil în jur de 100m dar toată se parcurge înot. E mult mai rece apa decât în restul peșerii, așa aș recomanda folosirea unei glugi de neopren la parcurgere. Se termina galeria cu un sifon unde, cam de fiecare dată când venim aici sărim de pe ceva formațiuni. Parcă e totuși mai plăcut și distractiv aici vara :D, când știi că afară când ieși e cald. 

 

sifonul prin care vine apa din peștera Căput

dolina 2

Tura ne-a ținut cu drum cu tot, shimbat în neoprene și parcurgere 6 ore.

Ajungem la corturi o dată cu echipa de cicliști. Vali s-a ocupat de bograciul pentru aniversarea lui George. O parte ne-am ocupat de baloane, alții de cântat și atmosferă :D.

La Mulți Ani George! Să ne trăiești și să înflorești! :D

 Pe mâine hotărâm o tură în cătunul Casa de Piatră (n-am mai fost niciodată), dar asta într-un alt raport.

Cristina

o parte din echipa de Cetăți