Perioada: 29 noeimbrie 2012
Parteneri eveniment: Biblioteca Judeteana Gheorghe Sincai Oradea
Locatie: Amfiteatru Biliotecii Judetene Gheorghe Sincai Oradea
Mulți
posibil nu înțeleg de ce te-ai înhăma la un efort logistic și
financiar atât de mare care reprezintă o expediție. Un efort care
nici măcar nu îți oferă o garanție că îți vei atinge scopul
pentru care mergi.
N-am
cum să răspund la această întrebare decât dacă îl dau prin
prisma experienței mele personale, deci opinia clar este influențată
de prioritățile, principiile și dorințele mele.
Ce
înseamnă de fapt o expediție? Noi suntem speologi/alpiniști din
hobby. Cu toate astea cred că încercăm să depășim un scop care
s-ar rezuma doar la un target ce ține de escaladarea unui vârf,
coborârea într-o peșteră sau explorarea ei. Am încercat prin
fiecare experiență să cunoaștem și țările în care am fost, să
luăm contact cu cultura lor, să cunoaștem oamenii și
civilizațiile prin care am trecut. Poate de aici a pornit tot de
fapt.
Mulți
au întrebat cum am ajuns la vârful pe care am urcat anul trecut, la
Mramornaya Stena.
Prima
noastră expediție a fost Mont Blanc, în 2008 (n-am ajuns pe vârf
din cauza condițiilor meteo). Mi-a plăcut mult muntele.
Impresionant, te lasă fără cuvinte.Tot fără cuvinte te lasă
însă și numărul extrem de mare de turisto-alpiniști. De fapt,
probabil ne și încadram la momentul respectiv în categoria
menționată mai sus.
N-am
atins scopuri înalte în acea expediție dar a fost de ajuns să
simți microbul, microbul care ne face pe noi să zicem că mergem
peste tot.
Mont-Blancul
ne-a mai învățat ceva (printre multe altele): că nu mai vrem zone
atât de turistice și comerciale. Așa am ajuns la Ararat.
Araratul
l-am abordat în 2009. Am escaladat vârful, care are 5165. Cel mai
sus fusesem la 4300m. Nu pot să zic că asta nu a contat, că ne-am
doborât recordul de altitudine. Aș minți. Dar cea urmat
ascensiunii pot să zic că a fost pentru mine aproape la fel de
important cât vârful în sine. Aproape o săptămână de turism
cultural în Turcia. Prima cultură cu care intram în contact și nu
era europeană. Era altceva. Și mi-a plăcut enorm de mult.
În
2010 a urmat o expediție speo – coborârea în avenul Berger, în
Franța la -1150m. Combinat de asemenea cu turism cultural.
Mramornaya
Stena în 2012 a fost clar ceva diferit și peste tot ce trăisem
până atunci. Asta s-a simțit și în efortul logistic de care a
fost nevoie. Altitudinea mai mare cerea un echipament mai
specializat. Am atins vârful. A urmat de asemenea o săptămână
de turism cultural în Kazachstan și Kirgistan.
Expedițiile
însă nu se termină, după cum zicea Mihai în momentul când
ajungi acasă. Și nici nu încep în momentul când pleci. O astfel
de experiență presupune și multă documentare în prealabil,
pregătire a echipamentului, vize, acte, căutare după sponsori, de
cele mai multe ori emoții că nu ai banii. Vorba Ralucăi: era cât
pe ce să mergem la turism cultural în Kazachstan pentru o lună,
dacă nu aveam toți banii (pentru costurile pe partea montană care
ne așteptau) până chiar înainte de plecare.
Finalul
expediției aproape că reprezintă selecția pozelor, proiecția,
montajul, diplomele pentru sponsori, mulțumiri către cei care te-au
susținut, acțiuni prin care încerci să împărtășești celor
care vor să te asculte experința prin care ai trecut.
Eu
însămi la o astfel de prezentare, când un expediționar ne-a spus
că oricine care a dispus la efort poate să întreprindă o astfel
de acțiune mi-am imaginat pentru prima dată, că da, aș putea să
o fac când voi fi pregătită tehnic. Pregătit, de fapt poate
niciodată nu ești. Cu greu îți poți imagina acasă prin ce vei
trece. Încerci, nu zic nu, dar realitatea (cel puțin în cazul meu)
a depășit de fiecare dată așteptările.
Cineva
mi-a zis când m-am întors din expediție că mi-am atins scopul
(adică am ajuns pe acest vârf) . Mi-am dat seama cât de eronat
vedea lucrurile. N-am văzut niciodată acest vârf (Mramornaya
Stena) un scop ci mai degrabă un pas intermediar între ce a fost și
ce va veni.
Îmi
place să călătoresc și asta cred că este un mod de viață. Am
încercat să împărtășesc asta prin proiecția care am
organizat-o împreună cu colegii mei la Biblioteca Județeană în
data de 29 noiembrie.
A fost
un altfel de prezentare decât am făcut noi de obicei. Până acum
cream un motaj cu un fond muzical la care aduceam complectări
scrise. De data aceasta am simțit însă că nu e de ajuns. Mi-am
adus aminte de prezentările lui Zsolt Torok, a lui Cristi Tecu și
am decis să comentăm pozele. Cantitatea de informații oferită
auditoriului cred că astfel era mult mai mare. Trăisem atât de
multe în cele 26 de zile cât am fost plecați, încât vroiam să
le zicem mai mult (și aveam ce) celor care și-au răpit din timpul
lor să vină să ne asculte.
Sper
că am reușit.
Fotografiile
atasate la acest raport sunt realizate de Andrei Poșmoșanu căruia
îi multumim în mod deosebit.
Tot la
mulțumiri ar trebui să menționăm sponsorii fără care în mor
real (nu e doar un fel de a zice) n-am fi ajuns probabil să realizăm
expediția).
O să-i
enumăr pe cei care ne-au susținut pe Raluca și pe mine:
S.C.
CIOCOROM S.R.L. Beiuș – Fabrică de ciocolată
S.C.
Nahanny Timișoara – Echipament de altitudine cu puf
S.C.
DIAMANT Oradea – Fabrica de zahăr
S.C
DORBOB Oradea – Patiserie, cofetărie
S.C.
Clasic- Design Oradea – Producție publicitară
S.C.
AlpinExpe Oradea – Echipament de munte
Sprijin
logistic – Clubul de Speologie Cristal Oradea
Parteneri
Media – Radio România Actualități
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu