Grand gouffre de Stanul Foncii -340m

Orice alpinist își dorește să urce cel mai înalt vârf, orice  speolog își dorește să coboare la cea mai mare adâncime. Cu siguranța nici noi nu am ieșit din acest tipar. Altfel de ce ne-am fi dorit să parcugem cel mai adânc aven din M-ții Pădurea Craiului?

Perioadă  11-12.06.2011

Participanți Cristina, Cristi, Dani, Potyi și Ralu (toți membrii ai CS Cristal Oradea)

39 plăcuțe cu verigi, 6 clownuri, 1 inel, 17 bucle, 10 assuri, 12 carabiniere cu filet, 6 carabiniere fara filet, 500 m de coardă. Cam acesta e echipamentul necesar pentru a ajunge până la -340. 

Pregătirea echipamentului... aprox 1 oră, ajungem la aven pe la ora 13. Trag cu Potyi la sorți care echipează primul. Am onoarea să echipez P1, 2, și 3. 

La ora 13, 30 mă pun în coardă. Primul puț- 60m. Îmi plac puțurile mari, îți dă senzația că zbori. La baza lui cavitatea continuă cu o strâmtoare, partea de sus a unei diaclaze. Surpriză: un bolovan încastrat, croit parcă după secțiunea de galerie. Parcă simt că tura noastră s-a încheiat. Mă gândesc, dacă nici acum nu ajungem până jos, nu știu dacă mă mai întorc aici. Atâta logistică s-a împiedicat de un bolovan. Ne regrupăm. Am un scripete la mine, improvizăm un sistem , parcă, parcă se mișcă bolovanul. Ne punem blocatoarele pe coardă, tragem cu toții și e în aer!!!! Superrr!!! E ora 15. Suntem conștienți că dacă mergem mai departe ieșim la dimineață. Și???

Îmi place.

La baza celui de-al treilea puț schimb cu Potyi. Suntem pe la -110. Convenim să echipeze el până la -230, apoi eu ultimul puț de 60. Sună bine.

Avem niște probleme cu echiparea la -110, găsim niște săritori (două la număr) echipate, dar care nu erau în fișa de echipare. Pierdem aproape o oră pentru că am echipat-o pe prima, ca să constatăm apoi că se putea face la liber. Ar fi putut fi menționat în fișă ceva...dar asta e. Pauză de mâncare. Avem tot timpul din lume. 

Merge totul strună până la -180. Urmează târâșul. Am auzit o grămadă de povești despre târâș. Acum când îl parcurg mă întreb: oare toți erau oameni mari? Noi n-am avut deloc probeleme pe el. Pe lângă meandrele noastre din Pașcalău aici e bulevard.

La -200m încep o succesiune de puțuri mici 6-8m (3 la număr) care au câte o mică strâmtoare în capul de puț. Contează mult marimea speologului. Este indicat să fie XS, S sau M. Cristi dacă ar fi să-l masurăm cred ca e un XL, înalt nu glumă. În jos alunecă, nu-i problemă. Cumva tot iese el.

Ajungem la P9. Potyi îmi arată capul de puț. Îmi iau cele necesare pentru echipare. Am un pic emoții. Nici unul dintre noi nu mai fusese aici, știu că echiparea e cam proastă (toată lume îmi zisese asta...mai mult din auzite). Nu știu mulți care să fi ajuns până jos. La prima vedere strâmtoarea din capul de puț e .... strâmtă rău :D. Îmi dau drumul și alunec. Am trecut :D. 

Caut fracționarea care cică tre să fie sub capul de puț, n-o găsesc. Îi las vorba lui Potyi să o caute și el când coboară. Coarda nu freacă deci continui să cobor. Îmi fac semicheie, cheie, mă uit în jur, așa e de mare sala că tot e negru. Mai cobor vreo 10m mi se pare că văd un loc numai bun pentru a găsi spituri acolo. Identific un spit. Montez plătcuța, mă uit un minut în jur. De mult nu m-a impresionat ceva atât de mult. E imens totul. Doar în Humpleu am mai văzut o sală atât de mare. Mă gândesc oare ce au simțit cei care au explorat aici. Lung e puțul asta, parcă nu se mai termină. Un pic de emoții am știind că nu e dublată fracționarea. Vine și Potyi, caută și el spiturile neidentificate dar nu le găsește. Înainte de a-pic pereții sunt cu argilă pe ei. Ne gândim că poate spiturile au fost acoperite. Ajungem cu toții la baza puțului.

Citisem descrierea avenului, 400m în aval 100 în amonte. Mergem deci în aval. Suntem curioși și de terminus. O diaclază înaltă care o parcurgi pe la jumătate te scoate în activul principal al peșterii. Deci noi ajunsesem pe un afluent....interesant. Jumătate de oră în aval și suntem în fața unei scurgeri care blochează înaintarea. Apa se strecoară pe sub ea....noi... nici o șansă.

Ne gândim cu nostalgie la cât avem de urcat. Îmi iau responsabilitatea de a dezechipa până la -180. Ralu urcă prima, să supravegheze coarda din capul de puț să nu frece, apoi Potyi și Dani în speranța de a-l ajuta pe Cristi dacă e necesar să iasă din strâmtoarea din capul de puț. La urcarea a-picului coarda se răsucește cu tine în toate sensurile...ciudata senzație. Ajung în fracționare, Cristi e sus încearcă să treacă de strâmtoare. A trecut! Mai repede decât ne-am așteptat cu toții. O fi el mare dar are tehnică. Ar fi dat clasă multor speologi dacă l-ar fi văzut. Continuăm...nu foarte repede, mici dificultăți pentru Cristi la puțurile care urmează, nimic nerezolvabil.

S-au udat corzile, s-au îngreunat bananele, e intersant cu ele. La -180 Cristi zice că dezechipează până la -110. Urmează un puț mai mic după care unul din cele mai frumoase din toată peștera. Are doar 35m dar este curat, o scurgere stalagmitică îți încântă privirea.

De la -110 dezechipează Raluca. Pe puțul mare singurele emoții le-am avut vis-a-vis de banana care câteodată mai lovea pereții. Data trecută dintr-o astfel de lovitură Ralu a dizlocat un bolovan în care se agățase banana. Ne-am bucurat că n-a fost nimeni sub. La ora 5 dimineața suntem afară. Până ajungem la mașini deja se face ziuă. Faină tură.

În tabară toată lumea dormea....până am ajuns noi :D

P.S. poze n-avem ca am uitat cardul de la aparatul foto acasă