Perioada 8-11.03.2012
Zona: Muntii Rodnei
Iarna. Am simțit-o din plin anul acesta. Crează dependență și te face să vrei și mai mult. E unul din motivele pentru care am optat pentru o tură de la „schi aiurea”. Ne anunțăm 9 oameni pentru această ieșire însă nu toți ne dorim același lucru. Facem două echipe după cum urmează:
Cățărat pe gheață, schi de tură și pârtie: Potyi, Akoș, Aniko și Călin
Schi de tură (sau aiurea :D) Adina, Alin, Cristina și Radu
Pentru că eu am făcut parte din a doua echipă voi dezvolta mai pe larg experința noastră. Eram patru persoane care nu mai fuseseră niciodată în M-ții Rodnei nici măcar vara dar care își doreau să profite de vremea ce se anunță a fi perfectă. Pentru că ai noștri colegi se vor caza la Borșa Stațiune ne hotărâm ( pe mașină în drum spre Rodnei :D) că vom aborda masivul din aceeași direcție, fiindu-ne astfel mai ușor cu cazarea în prima noapte când vom ajunge. După cum am și estimat la Borșa am aterizat în jur de ora 12 noaptea. Am hotărât să dormim deci cu colegii la aceeași pensiune, economisind astfel timp dimineață, dar și odihnă, de care vom avea atât de multă nevoie.
Camera noastra
Vineri la ora 10 suntem la baza pârtiei sperând să putem urca cu telescaunul. Lucrurile se mișcă destul de greu aici în cursul săptămânii, turiști nu prea sunt, telescaunul nu pornește fără zece persoane, atfel că suntem nevoiți să pierdem destul de mult timp. Abia pe la ora 11, 30 suntem în partea superioară a pârtiei și începem “să băgăm pe foc”, cum îmi place mie să zic. Urcăm și pârtia mică, pe schiuri de data asta, gata cu domnia. Ne despărțim de cei 5 mușchetari care vor merge azi la cățărat pe gheață, la cascada Cailor și mâine la schi de tură pe vârful Gărgălău.
Planul nostru este deci să pornim de la Borșa Stațiune și să ajugem la stația meteo, de sub vârful Pietrosul. Tocmai pentru că nu mai fusesem, nu am estimat bine distanța pe care vrem să o parcurgem azi. Unul din salvamontiștii de pe pârtie ne mai temperează aspirațiile și ne aduce cu picioarele pe pământ. Ce a uitat să menționeze, e un drum care putea să ne facă să economisim în jur de 40 min și o diferență măricică de nivel.
Primul Vârf (Știol), prima piedică. Nu mergem decât de aprox 40 min că înclinația pantei și zăpada bocnă ne fac să înaintăm destul de greu. Până aproape sub vârf mergem pe schiuri, însă nu fără emoții (din cauza zăpezii care era bocnă). Partea superioară a vârfului este destul de stâncoasă și ocolim prin stânga, pe sub aceleași stânci.
Luăm iar schiurile în picioare si ne indreptam pe creasta spre șaua Gărgălău. Vârful se vede în toată plenitudinea lui, este cu adevărat frumos. Îi invidiez pe colegii care au reușit să-l facă.
Creasta este destul de lată, mă face să mă gândesc că poți să dai în stil mare cu virgulă aici dacă se lasă ceață și nu ai GPS, mai ales că noi în trei zile am văzut doar trei marcaje, din care doar unul este stâlp metalic. Interesantă treabă. Calitatea zăpezii este destul de bună, nu ne afundăm mult și înaintăm cu spor.
Din cauză că nu mai fusesem pierdem destul de mult timp cu harta, încercăm să identificăm locurile. După șaua Gărgălău, mai urcăm un vârf ( Cailor?), apoi traversăm Șaua Galațaului.
Sub vârful Galațului (2048m) pare a fi o placă de vânt, ajung la fața locului, înghit în sec și le zic colegilor să se grăbească. Acumularea de zăpadă, placa de vânt este considerabilă. E una din puținele ture de iarnă când niciunul n-am mai fost în zona vizată. Ne face să fim un pic mai atenți și mai circumspecți în același timp.
În funcție de teren ne adaptăm, mergem cu schirile, la picior sau cu colțari. Ne uităm în spate și vedem vârful Știol, ne unde venim. În jur de ora 17,30 știm că trebuie deja să vizăm un loc pentru dormit,să săpăm groapă la cort, topim zăpadă, mâncare.
Organizare de șantier
În șaua Laptelui ne trezim cu două vârfuri sănătoase în fața noastră (unul dintre ele – Vf Laptelui Mare- 2172m), pe care ne dăm seama că s-ar putea să nu ne încadrăm să le trecem pe ziua. Din nou dezavantaj, pt că nu am mai fost, nu putem estima corect timpul de care avem nevoie și probleme tehnice ce le implică.
Optăm deci să rămânem aici. Alegerea a fost cât se poate de bună. Peisajul e fantastic. Mă miră faptul că nu ne-am întâlnit cu absolut nimeni pe o vreme atât de bună. Ceasul lui Radu arată pe la 9 seara -10 grade. O noapte cu vizibilitate fantastică.
Ne trezim la 7 (deși planul era 6 :D) și la 9 suntem cu schiurile pe rucsaci. Chiar și panta pare alta pe ziuă. Urcăm pe primul vârf, urmează o creastă drăguță până pe al doilea (Laptelui Mare).
Coborâm în șaua Tarnița Bârsanelor. De aici pornește o creastă, cu un vârf (probabil același nume), care ar putea fi o variantă de coborâre pt retragere din masiv (poate o altă tură-sau e bine de știu oricum).
Din șauă trebuie să urcăm iar în creastă. Avem două alternative: pe vârful meționat și apoi coborâre sau urcare direct din mica căldare în care suntem. Adina propune un traseu direct ce pare ok, așa că o luăm unul câte unul drept în sus.
În zona aceasta creasta e destul de lată (teren de fotbal, după cum zice Akoș) și ai coborâri și urcări nesemnificative. La poalele vârfului Negoiasa mare ne stabilim o linie de urcare și deși planul inițial era să mergem pe schiuri doar până pe o platformă, din cauză că zăpada pare destul de bună continuăm.
sub Vârful Negoiasa
Prea mult se pare. Ajung cu 50 m diferență de nivel sub vârf, unde nici măcar cantul de la schi nu mai ține, așa e de tare zăpada înghețată. Încerc să îmi amenajez un pic de platformă, cât să stau stabilă pe picioare, iau colțarii, pioletul și le spun celorlați că aceasta pare soluția cea mai sigură.
Reorganizarea ține destul de mult, așa că ajungem pe vârf în jur de ora 14. Coborâm, creasta se îngustează și avem în fața noastră o mică săritoare. Nemafiind niciunul dintre noi aici, e destul de greu să aproximezi dificultatea. Plus e destul de expusă și noi nu avem coardă la noi. Îmi vine în minte o coardă a unui coleg, de la Școala de Iarnă Salvamont, un Millet de 8mm- dry cover. Ce n-aș da să o am aici.
După un consiliu de stat hotărâm că cea mai bună opțiune pentru noi la momentul respectiv e să ne întoarcem în șaua de dincolo de vf Negoiasa Mare și să ne îndreptăm spre o stână, care o vedem de aici de sub vârf. Traseul pare destul de k. Reorganizare de echipament iar, luam colțarii, pioletul pt coborârea de pe Negoiasa, în șauă facem schimb cu schiurile și coborâm la stâna vizată.
Coborârea
Montam corturile, în stână :D, pentru comfort termic mai bun și începem iar activitățile casnice : topit zăpadă + gătit. E deja ora 19.
Vom continua coborârea pe valea Izvorul Repede. Ne urnim abia la 10 dimineața, subestimând un pic distanța care trebuie parcursă. O luam cu schiurile prin pădure, cu rucsacii mari pe spate e destul de interesant. Zona e destul de abruptă dar ajungem până la urmă după aprox 2,30 ore la nivelul văii.
Pe hartă arată că există un drum în zonă, pe care l-am și văzut (de câteva ori, când nu era sub apă :D) așa că facem tot felul de exerciții echilibristice de traversare a cursului de apă cu schiurile în picioare, care unele au un final ud pentru unii dintre noi.
După încă două ore ajungem în zonă cu locuințe de vară ale localnicilor. În satul prin care trecem luăm legătura cu colegii care vin să ne recupereze.
Urmează un drum lung până la Oradea de 6 ore, încheind astfel încă o avetură. Maramureșul e frumos, dar îmi lasă o urmă de tristețe când văd o asemenea zonă (la cea locuibilă mă refer), transformată pe jumătate în monștrii din beton.
Mulțumesc colegilor de tură și la cât mai multe! Multumim si tie Ralu pentru aparatul foto!
Cristina
Noi patru, sub acoperire :D
