Maraton Bucegi 7500

Perioada  7-10.07.2011
90 de km și 7500 diferență de nivel. Toate în jur de 20-30 de ore. E competiția supremă de anduranță de la noi din țară. Ecompetiția pentru care te întrebi dacă vei fi vreodată pregătit să participi dar pentru care nu vei găsi răspuns decât dacă încerci.

După ce ne-am întâlnit cu gașca în intersecția dinainte de Simeria, venind din Retezat cu fetele, o luăm ușor la drum spre Padina cu direcția Sibiu-Poiana Mărului- Râșnov-Predeal- Padina.

Ajungem la tabăra de bază în jur de ora 20 când trebuia să fie și ședința tehnică. Ne punem repede corturile și când suntem informați o luăm spre punctul de control al evenimentului.

Este foarte multă lume prezentă. La ședința tehnică mi se pare că mulți participanți știu mai bine traseul decât organizatorii (mai ales scurtăturile). Hmmm, îmi dă de gândit. Cred că suntem printre puținii care am venit fără să mai fi fost deloc pe traseu. Mă gândesc că dacă nu vom urmări persoane care au mai fost la concurs avem toate șansele să ne pierdem. Asta mai lipsește pe lângă cei 90 km de făcut și 7500 diferență de nivel... Nu mă simt prea încurajată după ședința asta. Ne ducem după terminarea ei repede la cort, deja e trecut de 9, mai avem sandwichuri de făcut, să fierbem paste pt mâine, ceai, echipament și aș vrea totuși să dorm înainte de 12. Când mă pun în sacul de dormit mă întreb dacă știm în ce ne-am băgat. Acum e oricum prea târziu să dăm înapoi.

Startul va fi la ora 6. Pe la 5 sună ceasul, mă simt neașteptat de bine, mâncăm ceva paste și până mai facem ultimele organizări ni se atrage atenția să ne prezentăm la start. Vom porni toți cei de la proba de 90 km (categoria Elită) masculin, feminin, mixt. Suntem aprox 58 de echipe, deci 116 oameni la start. Mă simt cam dezorientată, nu-mi vine să alerg. Se dă startul, Adina îmi zice să alerg, sunt sigură că trebuie, dar mă gândesc la toată distanța care o mai avem de făcut. Ne-am documentat un pic de net înainte de maraton și știam din poze unele persoane care fuseseră anul trecut. Ei sigur știu drumul. Îi identificăm și ne luăm după ei. După 5 minute de alergare pe drum deja unii o iau pe traseu alții continuă pe drum.

Țintele noastre merg pe drum, ne luăm după ei, urmează un urcuș prin pădure. Ne oprim din alergare și avem un ritm grăbit. Mă simt tare bine, îmi vine să merg cu viteză, dar mă enervez pe mine, știu că mai avem atât de mult de mers.... După aprox jumătate de oră de la start ieșim din pădure în golul alpin. Deja depășisem destul de multe echipe. Ne reîntâlnim cu cei care o luaseră de jos pe traseu. Deși de aseară hotărâsem cu Ralu și Alin să pornim împreună ne-am pierdut unii de alții chiar de la start. Ne întrebăm unde or fi.Traseul e destul de clar deocamdată. Vedem plutonul. Ce departe sunt deja....

La ora 7.08 ajungem la primul punct de control. Știm că la secțiunea feminin participă încă patru echipe. Una din ele am depășit în pădure, una în platou, una nu am văzut-o deloc și pe fetele de la Roua le-am ajuns la punctul de control. Până ni s-a semnat fișa au luat-o în față. Urmează o coborâre până la cota 1400 pe marcajul bandă roșie. Vedem niște băieți în față care taie serpentinele, ne luăm după ei. Îi urmărim. O ținem tot așa până punctul de comadă nr 2.

Urmează o urcare până la hotel piatra Arsă. Urcăm alături de o echipă de băieți (ulterior am aflat că erau cei de la Marmota). În platou simt o sete nebună și pentru că avusesem ceva probleme cu sitemul de hidratare nu mai am apă. Vedem niște echipe în spate, au luat-o pe ceva scurtătură. E însă mai abrupt. Nu i-a ajutat în mod deosebit. Ne mobilizează faptul că știm că sunt în spatele nostru și grăbim ritmul. Când ajungem la Postul nr 3 la ora 9.04 un băiat ne întreabă dacă vrem apă. Dacăăăă?? Un litru de apă în noi și încă un litru de apă în sistemul de hidratare mai târziu și pornim mai departe. Avem din nou o echipă de băieți în față. Ținem ritmul lor, tăiem multe curbe prin pădurea ce coboară până în Bușteni pe marcaj triunghi albastru.

La punctul Nr 5 ajungem la 10.08, luăm o ciocolată, ne realimentăm cu apă ( din câte am înțeles urmează urcarea pe Jepi. O luăm în sus nu foarte repede dar constant. Până sus nu ne-am oprit decât de vreo două-trei ori. Pe urcuș ne depășesc fetele din echipa Sis. Au ritm bun, merg bine. Mai depășim vreo două echipe de băieți. Parcă valea asta nu mai se termină. Deși au fost urcușuri cu diferențe de nivel mai mari decât acesta, nu mi s-au părut mai dificile. L-am urcat în două ore, douăzeci. E totuși bine.

O mică oprire la Babele și coborâm spre tabăra de bază. O pauză probabil un pic prea lungă de jumătate de oră, ne-a scos un pic din ritm. Aveam nevoie de ea, am simțit, ne-a prins bine, am și mâncat paste și portocale dar totuși un pic prea lungă. Așa învățăm.

Prima urcare spre Vârful Omul. Asta ne așteaptă. Urcăm alături de o echipă de mixt cu care ne vom intersecta de mai multe ori pe traseu. Ciudat lucru cum se stabilesc legături între oameni în astfel de momente. La ora 15.30 Bihorul trăiește prin noi pe Vârful Omul. Toți din echipa de organizare sunt foarte drăguți, ne încurajează. Luăm două energizante oferite de organizatori, stăm cinci minute, ne aducem aminte de ce ne-a zis unul din participanți (că dacă vrem să rămânem fruntașe trebuie să nu mai facem pauze atât de mari) și o luăm împreună cu băieții de la Marmota pe Valea Cerbului. Lungăăăă mi s-a mai părut. Și pe lângă toate, încep să-mi simt genunchiul. La început nu tare, dar după ce am intrat însă în porțiunea de pădure am simțit că trebuie să nu mai alerg. De fapt nu mai puteam. Mă gândesc la Chetonalul care l-a luat Alin pe tot cu el. Sper să aibă organizatorii la următorul punct de control că dacă nu, e nasol, nu știu cum voi termina. La 18,12 ajungem la Gura Diham.

Am pierdut cam mult timp că n-am alergat, plus majoritatea echipelor au luat-o pe scurtătură. Aflăm că ne-au întrecut fetele de la Roua. Probabil o luaseră și ele pe scurtătură, pe lângă noi n-au trecut. În mometul acesta suntem pe locul trei. Sincer la cum mă durea piciorul speram doar să termin...cumva. La punctul de control primesc un chetonal și pe urcarea spre Prepeleac încep să-mi revin. E o urcarea lungă, dar mi se pare că zbor. Ne lipim de băieții de la Insomnia și la 22, 39 ajungem a doua oară pe Omul. Pe traseu până aici ne întrebă cineva unde mergem. Era ora 17. Îi relatăm că pe Omul. Mirat ne întreabă că la ora aceasta? Dacă ar știi el că trebuie să urcăm chiar de două ori pe Omul... Am intrat în horă acum trebuie să jucăm. O dată cu noaptea parcă îmi intru din ce în ce mai bine în formă. Să fie faptul că mă simt mai bine pe noapte, din cauza peșterilor??? Băieții noștri merg bine, avem același ritm.

La cabana Omul stăm cam 15 min, Silviu vrea mâncare gătită. Ne hotărâm să facem traseul de noapte împreună. Urmează o coborâre pe Valea Ciubotea, până la cabana Salvamont. Pe traseu depășim mai multe echipe de băieți. Ne întâlnim cu cei care urcă pentru ultima oară pe Omul. Ei acum termină ultima buclăăă!!!!! Sunt cu o buclă avans! Super oameni. Ne concentrăm pe coborârea noastră și avem viteză tare bună. La postul nr 11(ora 1,15) ne așteaptă paste, supă, ceai. Ne prind bine. Realimentăm și cu apă înainte de ultima mare urcare. Ne comasăm cu încă o echipă de băieți cu care vom merge aproape până la final, Bucegi Natura 2000. Ne-au prins bine deoarece nici noi, nici băieții de la Insomnia nu mai fusesem la concurs, deci nu știam traseul dinainte.

Urma o bucată mai problematică, într-o poiană suntem cam nedumeriți unde să o luăm și unul din băieții de la Natura 2000 trece în față. Merge bine, are ritm bun. Urmează o urcare măricică și apoi un marș pe curbă de nivel până la punctul numărul 12 din Valea Gaura la care ajungem la ora 24.30 E noapte bine deja, dar atmosfera e bună. Vedem lumini pe urcarea care urmează, știm că sunt o echipă de mixt și fetele de la Roua. Lungă a mai fost urcarea care a urmat. Probabil și organismul începea să simtă oboseală. Cel mai nasol, pentru mine cel puțin a fost momemtul de cumpănă între zi și noapte. Din cauza luminii ambigue trebuia să te concentrezi mult mai mult la traseul, solicitând psihicul mult mai mult. Înainte de cabana Omul ne întâlnim cu persoane care ne încurajează și ne felicită ca am ajuns până aici. Știu că nu mai avem mult până vom sta pe izolir. Nu vreau încă să mă gândesc la asta. E prea devreme.

Mai avem o buclă. Aici din nou dezavantaj...din cauză că nu mai fusesem pe traseu nu am estimat că ultima buclă va fi atât de lungă. Oboseala începea să-și spună cuvâmtul. Băieții de la Insomnia pe coborârea din Poiana Gutanu ar fi dorit să alerge. Simțeam însă că nu mai mergea alergare. Ritm alert da, alergare nu. Offfff. Mult a fost până la punctul din șaua Strunga. Băieții au avut ceva nelămuriri cu traseul până acolo, deci am mai pierdut ceva timp. Simt însă că mai pot. Un turist ne întreabă de unde venim. De peste tot!!!! Am făcut toate traseele din Bucegi cu excepția unuia. :D E ultima zvâcnire care trebuie dată. Noaptea hotărâsem să trecem linia de finish împreună. Ajungem în vale, în Padina, o luăm pe triunghi albastru dar nu mai alergăm. Ne facem planuri : cu cât timp ar trebui să alergăm înainte de finish? Fiecare își dă cu părerea și până ne hotărâm deja se aud fluierături din tabăra de bază, de unde ne zăriseră organizatorii.

Ultima alergare!!!!!!! Trecem linia de sosire. Ne felicită toată lumea, ni se fac poze. Eu simt că levitez. Sunt fericită. Aș mai fi putut oare dacă era mai mult? Cred ca oricine poate aproape oricât dacă are voință. Am fost a treia echipă la feminin ca și clasament iar la general din câte am calculat a 14-a. Sunt mulțumită pentru prima participare la acest concurs. Vom reveni? Cu siguranța.

Ziua în curs n-aș putea spune că am mai făcut ceva util, doar am dormit, am încercat să ne recuperăm. Competiția n-a fost ușoară. De foarte mult timp mă întrebam cum mă voi simți după concurs. De fapt aceasta era principalul motiv pentru care am dorit să particip. Am primit răspunsul :D

După masă apar și Anca cu Marius de la proba Hobby. Ne povestesc înfierbântați de competiția acerbă care a fost la ei. Nu pot să spun că am simțit asta la proba noastră. Probabil din cauză că ne-am înșirat (participanții) pe o distanță mai mare și nu am intrat în contact cu atâtea echipe.

A doua zi am urcat pe podium, pe locul trei. Bihorul trăiește!!!Mi se părea că privesc din exterior tot evenimentul. Mă întrebam...oare chiar am terminat conpetiția pentru care ne-am făcut atâtea planuri? Pe mașină, în drum spre Oradea deja ne facem altele. Ceva e sigur: Vrem să mergem peste tot :D

Felicitări tuturor participanților, numărul alergătorilor e în creștere la noi în țara, asta e sigur, maratoanele își fac treaba de promovare a acestui sport.

Să ne vedem cu bine și la următoarele ediții!

P.S. tot respectul celor care au reușit să termine acestă competiție în 18, 45 ore

Cristina

Sponsori: Alpinexpe