Trazitie Kazachstan - Kirgistan – Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Cristina, Mihai, Raluca

Perioada 02.08.2012

Ne-am tot uitat aseară pe internet pentru a alege soluția ce-a mai bună de a ajunge în Kirgistan. Magy ne-a spus că ei au trecut granița la un moment dat mergând cu taxiul spre Bishkek (capitala Kirgistanului și locul unde vrem să ajungem noi). Ni se pare foarte ciudat să abordăm soluția aceasta. Sunt 290km pe care Magy ne spune să-i facem cu taxiul. E ca și cum ai merge aprox de la Cluj la Budapesta cu taxiul. 
 

În urma discuțiilor cu persoanele care stau la aceeași pensiune ca și noi ne dăm seama că este totuși soluția cea mai bună. Mijloacele de transport în conum nu sunt deloc bine dezvoltate la ei, am face probabil o bună parte din zi închiși într-un autocar vechi și înghesiut plus ar trebui să ajungem la autogara.

                                                                                              Autogara din Almata

Ne trezim destul de târziu, în jur de 9 și nu mai știm pe ce să punem mâna să plecăm. Ne întâmpină Magy, cu care stabilim o întâlnire pentru data de 6, când de întoarcem în Almati. Avem bagaj mic, am lăsat tot ce am considerat că ne putem lipsi, la agenție în ziua precedentă. Trebuie să fim mobili, să ne mișcăm lejer, așa că bagajul trebuie să fie mic. Iau doar sac de dormit, folie de supraviețuire, oală, cap de primus, aparatele foto, laptopul (care nu mă îndur să-l las la agenție – avem toată documentația despre țări pe el + internet, dacă găsim locații potrivite), ceva de mâncare, un polar, două tricouri, o pereche de pantaloni și necesaire. Rezulta un bagaj compact cu care trebuie să supraviețuiesc o săptămână :D.

                                                                            Indicator spre Bishkek-destinatia noastra

Suntem sfătuiți să luăm taxiul chiar din drumul principal (pe o strada din oraș). Ne postam deci la stop (fără ceva pancardă, ca să vă dați seama) și așteptăm. Încep să oprească mașini (obișnuite - nu exostă taxiuri la propriu, ci doar localnici dispuși să te ducă cu mașina) și să ne întrebe de sănătate. Aceeași localnici binevoitori de la pensiune de spun niște prețuri (foarte mici) cu care am putea ajunge în capitala dorită – 3000 tenge. Majoritatea care opresc ne iau în râs și își văd de drum.

Oprim o domnișoară, care presupunem noi că ar ști engleză și o întrebăm cu cât crede ea că am ajunge la Bishkek. Ne zice în jur de 6000 tenge. Nu e de mirare că unul dintre cei care au oprit ne-a râs în față :D. Bunnnn. Tanti pare dispusă să ne ajute, așa că își intră repede în rol, oprește o mașină și negociază să ne ducă până la autogara de unde am putea lua o mașină cu 6000 tenge pentru Bishkek. Mai plătim 1000 tenge pentru taxiul până în autogară, pe domnișoara o lăsăm în drumul ei și ne trezim cu bagajele în brațe peste drum de autogară.

                                                                            Soferul nostru care ne-a abandonat in vamă

Abordăm o serie de pirați, dintre care unul din ei are tupeul să ne ceară 700 dolari pentru drum, dar noi ținem de prețul dat de tanti și bine am făcut. Găsim un băiat care pare de treabă și negociem 6000 de tenge să ne ducă la Bishkek (toate astea să vă imaginați se petrec fără ca partea opusă să știe engleză, sau noi rusă limba uzitată peste tot), ci prin semne și scris sume pe carnețelul Ralucăi.

Băiatul deci acceptă să ne treacă granița și să ne ducă în capitală. Mai ia doi oameni pe lângă noi stop și-i dă drumul. Ieșim din Almata și dăm de câmpie. Cât vezi cu ochii doar câmpie....uscată, galbenă. Pfffffff, cred că e greu de trăit aici. Nu m-aș putea vedea. Mai un deal, mai o fermă. Se pare că e final de sezon agricol, o grămadă de combine care seceră grâul le intersectăm pe drum.

Într-un final, după vreo 200 km și mult privit pe fereastră, parcă mai apare câte o denivelare pe drum. Trecem prin două filtre auto, șoferul nostru încetinește, merge cu vreo 30 km/oră și am trecut fără să ne oprească. Șofatul ....aici ... o altă poveste. Fiecare merge pe banda care îi convine, pe contrasens, prin orașe se trece pe roșu, parcă ar fi o junglă auto.

Într-un final ajungem la graniță, șoferul nostru ne face semn să coborâm, să ne luăm bagajele și ne zice că la 14,30 adică peste o oră ne vedem dincolo de frontieră. Ne luăm cam sceptici bagajele, nu suntem siguri că-l vom mai vedea, dar nu avem de ales. Încercăm să-l vedem intrând în rând cu mașina (se pare că fiecare șofer trebuie să treacă granița singur, fără pasageri). Nu avem de ales așa că întrăm în incinta, într-o clădire. 

 

                                                                     Punctul de frontieră dintre Kazachstan și Kirgistan

Vedem mai multe rânduri, un om al armatei (care îi găsești pe post de orice în țările astea) ne îndrumă către un rând. Stăm, toate lumea se înghesuie (ca să nu zic ca animalele), Mihai ajunge la ghișeu și îi trântește într-o rusă nepoliticoasă că nu stăm la ghișeul care trebuie. Ne arată un altul, așa că ne mutăm totți trei din nou. Stăm cuminți la al doilea ghișeu pentru ca o tanti blondă să ne zică aceeași poveste pe un ton intrigat. Răbdarea noastră cam ajunge la limite. Cei din spate continuă să pună presiune pe noi de fiecare dată când aud că nu stăm la coada care trebuie și se împing în stil mare. Ne mutăm a treia oară. Aici parcă e cel mai rău. Stăm trei persoane în paralel (unde ar trebui să stea câte una) și din spate te împing foarte tare încât abia îți ții echilibrul.

                                                                                                   cimitir din Kazachstan

Suntem încurajați de un rus care vorbește engleză și ne spune că și el a fost trimis la această coadă. Raluca are în față o „domnișoară” care într-una îi bagă părul în gură, cei din jurul nostru cred că au și uitat cum e să faci duș, așa că pot să spun cu mâna pe suflet că nu e cea mai organizată vamă în care am fost în viața mea. Într-un final ajung și eu la ghișeu, domnul se uita la pașaportul meu cu foarte multă insistență și îmi spune că nu am viză de Kirgistan, deci nu pot să trec. Eroarea apare din faptul că viza ne-a fost dată de Ambasada Kazachstanbului, deci nu arată ca o viză normală de Kirgistan. Se uită și colega lui, se uită și un alt coleg.

Parcă mă simt în România când trei funcționari se uită toți la același lucru, nu-l înțeleg și dau toți din cap cu multă „înțelepciune”. Într-un final hotărăște să meargă la ceva superior de unde primim blagoslovirea de a intra în Kirgistan. La Raluca și Mihai merge mai repede, nu se mai repetă tot circul, așa că în cele din urmă ne regăsim cu toții în Kirgistan. Bun, ieșim din clădire alături de alți oameni, fiecare cu băgăjelul lui, cu cățel, cu purcel și ne vedem nevoiți să intrăm într-o altă clădire, de data aceasta pe cealaltă parte a graniței, ce ține de Kirgistan. Aici merge mult mai repede (bineînțeles cu înghesuiala fără de care oamenii aceștia nu cred că se simt bine), primim ștampila de intrare în țară și iată-ne trei români proaspăt intrați în Kirgistan.

Primul gând, să ne căutăm șoferul. Am ratat întâlnirea ce-i adevărat, e ora 15. Ia-l de unde nu-i. Mihai aruncă o privire prin parcările din jur, dar nici urmă de el. Hotărâm să ne resemnăm că nu-l vom mai găsi. Ne dăm seama că nici măcar nu avem bani, monede kirgize (sum) și sperăm să găsim un mijloc de transport pe care să-l plătim cu tenge. Mihai ne arată că a primit 60 de sum, rest de plăcintă, cu care cineva i-a spus că putem ajunge la Bishkek. Aratăm unor mașini moneda de 20 de sum și zicem că mergem la Bishkek dar se repetă figura din Almati – mai mulți ne râd în față :D. Ne dăm seama că ceva nu este bine, ne aducem aminte că în carte 1 Eu = 50 sum așa că, cu un pic de matematică ne dăm seama de eroarea produsă :D.

                                                                                    Moneda autohtonă din kirgistan - sum

Raluca ia inițiativă, merge să caute un taxi, cel mai ieftin, găsit cu un pic de ajutor din partea unei doamne care vorbea engleză 1200 tenge. Nu e ieftin, dar nu mai suportăm să stăm în granița asta. Domnul pare să fie de treabă ( așa părea și vechiul taximetrist :D), dar ne duce până în centru fără evenimente. Mihai e contrariat de faptul că toată lumea încearcă să ne tragă pe sfoară. Eu sunt mai calmă, bănuiam că așa va fi, se întâmplă de obicei înțările unde nu poți comunica cu populația autohtonă. E riscul de a veni turist într-o locație mai exotică.

În cele din urmă ajungem în centru în Bishkek. Nu știu de ce dar parcă dintr-o dată mi se face dor de Almati. Ne dăm seama că nu am mâncat nimic azi, așa că intră într-un magazin. Schimbăm prima dată niște bani, 25 Eu, eu și Raluca. Cursul e 1Eu = 57.3 sum. La magazin prețurile ni se par mult mai acceptabile decât în Almati, ne cumpărăm de mâncare și ne postăm în parc. Bem o cafea apoi, suntem destul de obosiți, am avut o zi plină așa că ne bate gândul să o tăiem azi spre Ala – Archa Canyon, obiectivul nostru de lângă Bishkek, măcar așa nu va mai trebuie să plătim cazare în noaptea aceasta în oraș. Suntem destul de dezorientați, din nou trebuie să găsim taxi, din nou țigănie cu prețul, cu negocierea, cu trasul pe sfoară.

                                                                                                                     Bishkek

Raluca găsește un francez, mai mult din greșeală, care vorbește rusă și ne negociază un taxi până în zona turistică cu 1200 sum. Nu e puțin, dar dacă am rămâne în oraș sigur am cheltui pe cazare destul de mult (asta dacă nu am adopta planul cu dormitul în parc :D). Plecăm până la urmă. Sunt în jur de 30 km. Ajungem pe înserate/. Taximetristul e destul de în regulă, ne lasă lângă un hotel.

                                                                                                                          Bishkek

Plătim însă înainte intrarea în parcul natural (știam de taxă din carte), dăm 380 sum și primim chitanță pe 260 :D. Pe Mihai îl scoate din sărite tot trasul acesta pe sfoară. Nu-i de mirare cum merge economia. În drum spre canion am oprit la un magazin, am cerut chitanță pentru că nu eram în clar cu prețul obiectelor cumpărate dar mi s-a spus că nu este posibil (de fapt că e imposibil :D) să primesc chitanță. Și asta am pățit-o în multe locuri de-a lungul acestor zile.

                                                                  chioscul de la intrarea in parcul national Ala-Archa

O luăm pe drumul dincolo de bariera unde n-ai voie să treci cu mașini și ne bate gândul să dormim sub o masă, în caz că plouă, pe lângă folia de supraviețuire care o avem pe post de cort să ne ocrotească și masa. Raluca vine încântată, a găsit un brad ocrotitor, așa că nu mai stăm pe gânduri și punem folia la baza bradului și întindem sacii. Ne facem niște poze, ne pare tare haioasă situația și adorm ca un buștean. O întreb pe Raluca dar parcă mă gândesc că sunt și eu în aceeași situație – ce neam de neamul ei a ajuns până aici, în Kirgistan și doarme sub un brad :D. Îmi place tare mult situația în care ne află, te face să te simți liber, dezinhibat, să uiți de atâtea reguli impuse de societate, te face să te schimbi cred și să apreciezi lucrurile care contează. Picură, dar totuși nu-mi fac nici o problemă, mă simt în largul meu, mă simt liniștită.

                                                                                   cortul nostru pentru doua nopti
PS

îmi trece în gând acuma seara când scriu acest raport cât de norocoși suntem că trăim în România și numai când ajungi în locuri cum am ajuns noi azi și poți să faci comparație poți să-ți dai seam, de acest lucru. Sper ca voi care citiți aceste gânduri să mă credeți pe cuvânt și să apreciați un pic mai mult ce țară avem.