Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy,
Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat
Perioada 27.07.2012
Încercăm în dimineața să ne mobilim să nu mai
aștepte lumea după noi. Pregătim iar ceai cald și apă în
sticlele de Coca Cola pe care le cărăm cu noi de la Karkara. Scot
la interval pentru micul dejul niște șuncă de casă, făcută la
Beiuș de părinții mei. Mă bucur că îi am cu mine, chiar dacă
prin lucrul acesta. Am adus cu mine tot de la Beiuș, la rugămintea
tatălui meu (care este președintele Asociației Avram iancu Beiuș)
și o imagine a lui Avram Iancu care să o duc cu mine pe vârf.
Azi fac schimb cu Raluca, să ia ea prelata de la cort
și eu echipamentul colectiv (butelii, veselă și bețe de la cort
). Pe Mihai îl doare spatele de la rucsacul mare. Cred că toți
suntem un pic obosiți de fapt. Din fericire până în tabăra III
nu avem o diferența decât de 600m, doar că din câte am înțeles
vor fi un pic mai tehnici. Când am povestit cu Kostea mi-a spus că
în sistemul lor de clasificare în alpinism până în tabăra I
traseul este cotat 5A iar până în tabăra III este cotat 6A. Au un
fel de carnet de alpinist în care li se notează (probabil de
federație) fiecare vârf sau performanță alpină realizată.
Pe prima bucată a traseului panta urcușului e în jur
de 40 gr, este zăpadă și înaintăm destul de ok. Cu cât urcăm
însă zăpada este viscolită așa că mai sus mai mult este pământ
și pietre înghețate amestecate cu zăpadă și gheță. Vârful
colțarilor intră bine în acest amestec și nu pune dificultați
neobișnuite. Ajungem la un pasaj cu coardă de nailon (?????) fixă
pe un teren cu o înclinație de aproape 80 gr. E cățărare la
propriu, dar parcă prefer pasajele astea decât să înot în
zăpadă.
Mă simt și mai în siguranță pentru că ai totuși
în ce înfige pioletul. Încerc să nu mă trag foarte tare de corda
găsită, după ce văd că poigneul care l-am pus de extrasiguranță
alunecă în jos pe coarda prea subțire. La fiecare ridicare a lui
îi închid cama cu mâna. Ne cam stricăm ritmul cu pasajele astea
ce alternează între zăpadă, gheață și cățărare.
Nu-mi dau seama dacă simt că mi-e greu dat altitudinii
sau pur și simplu efortului depus. E un vârf de anduranță acesta,
după cum vorbeam și cu Mihai într-adevăr. S-ar putea să-l fi
subestimat un pic când am plecat de acasă. Nu mă așteptam să
găsesc aici atâtea porțiuni de cățărare. Vremea e bună, dar
suflă vântul.
Azi suntem legați în coardă cu Ed și nu prea ne
sincronizăm cu el. Raluca îi spune de mai multe ori să nu o mai
tragă după ce el depășește pasajele mai tehnice. E foarte
incomod când ești într-o poziție delicată să simți că cineva
te trage (ori în jos, ori în sus) de coardă. E și foarte obositor
de asemenea. Avem o mică divergență cu Ed, cred că el este mai
degrabă un alpinist decât un ghid alpinist, nu prea știe comunica
cu oamenii. Cred că l-a deranjat că Raluca și-a spus ofurile. Ne
dezlegăm din coardă chiar înainte de tabăra III și îl lăsăm
să mergă singur.
Topim iar zăpadă ca în toate zilele. Raluca și Mihai
vor să topească afară așa că rămân în sacul de dormit
înăuntru la căldură. E așa bine. Când se întețește vântul
se mută și ei în cort, așa că îmi preiau atribuțiunile la
zăpadă. Facem iar supă cu salam ca în tabăra II. Mă gândeam
aici, că acasă n-aș putea să mănânc așa ceva....dar aici
trebuie să-i dai organismului ceva să consume. Mi-e foarte dor de
orezul meu de toate zilele, de fructe și legume. Facem inventarul la
mâncare și ne gândim ce vom avea mâine la micul dejun. Plecarea
pe vârf se vrea să fie la ora 5. Mă termină trezirile astea
matinale. Așa avem însă șanse mai bune de vreme bună.
Tabăra III se găsește într-o șauă la altitudinea
de 5800m. Am inpresia că este un pasaj de tranzit pentru curenții
de aer deoarece nu mult după ce vin Ralu și Mihai în cort vântul
se întețește într-un mod nebun. Suflă cum n-am mai văzut să
sufle un vânt în viața mea. Îmi pare bine că mă găsesc într-un
cort și într-un sac când îl aud așa turbat. Cineva vomită iar
afară, bănuim că e Ilay. Asta nu-mi doream neaparat să o aud. La
vremea de afară începe să fie cu semnul întrebării plecare pe
vârf de dimineață.
Când trebuie să ne trezim așa suflă vântul că
cortul se mișcă din toate străfundurile lui. Intră zăpadă între
prelată și interior, fiind viscolită pe sub margini. Ne trezim în
noapte și ne acoperim cu folia de supraviețuire, nu vrem să se ude
sacii de puf pentru că n-o să fie de bine. Trece ora 5, nici vorbă
de plecare pentru că nici măcar nu poți să ieși din cort. Stăm
liniștiți în saci, acolo e bine.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu