Participanți: Cristina, Mihai, Raluca
Perioada 03.08.2012
Scriu acuma de sub un molid, sub care stam întinși
trei români, în sacii de dormit (de puf, că nu avem alții la
noi). Suntem în Kirgistan, sub cerul liber, fără cort, eu și
Raluca în sandale, fără geacă, izolir sau alte gadgeturi care de
cele mai multe ori le găsim indispensabile :D.
Am început invers relatarea așa că ar fi mai bine să
încep cu începutul. Ne-am trezit sub același molid de sub care
scriu acuma cu o poftă nebună de mâncare. După ziua plină care
am avut ieri azi era plănuit să mergem să vizităm ceva cascadă (
nu i-am aflat numele exact pentru că nu am găsit hartă a zonei în
care suntem).
Merg cu Raluca după apă la hotelul din apropiere, ne
întâlnim cu două grupuri (majoritatea turiștilor de aici sunt
ruși), ne interesăm de traseul care vrem să-l facem. Avem trei
opțiuni: o cascadă, ceva drum care ne va duce prin așa zisul
canion (care mai degrabă seamănă cu niște chei) sau încă un
traseu, care de fapt este continuare la cascadă.
Gătim niște paste care le avem încă de la expediția
montană și abia pe la ora 11 (încă ne considerăm în concediu)
ne urnim la drum. Planul este să mergem înnccetttt și să nu mai urcăm nimic :D. Încă nu știam ce ne așteaptă (:D).
Niște serpentine ne scot în golul alpin, de aici se
vede confluența a două văi, una pe care suntem și care are în
amonte cascada și cealaltă pe care se găsește drumul de acces în
zonă. Până la cascadă indicatorul ne arată 3,5 km și aprox două
ore de mers. Ne intersectăm pe drum de mai multe ori cu grupul din
vale, săracii nu-i invidiez. Noi suntem în sandale și pantaloni
trei sferturi, unii dintre ei sunt atât de bine îmbrăcați încât
nu mă mir că nu au nici un spor la mers.
Raluca face poze la tot felul de animăluțe și plante
așa că îmi fac de cap și eu cu pozele. Mihai a rămas la ieșirea
în golul alpin, în ideea că nu mai are chef să vină la cascadă.
Pe potecă dăm de un afluent care pare să formeze mai în amonte un
mic canion.
La fel și cursul principal, în amonte de cascadă pare
să formeze un canion. Poteca însă îl ocolește. Mai sus se vede
limba ghețarului despre care am citit în descriere din cartea
despre Kirgistan care o avem pe computer.
Nefiind cu cortul, am umblat azi cu toată casa în
spate, inclusiv cu laptopul :D. Nu-mi vine să cred că azi am fost
prima dată în viața mea la un obiectiv turistic cu laptopul în
spate. Și eu și Raluca zici că era două turiste nepregătite :D,
fără bocancii (unii erau cu piolet la ei – mi s-a părut totuși
un pic exagerat. Ne-am simțit oricum bine.
Am avut parte la un moment dat de un spectacol fabulos,
o acvilă cu anvergura aripilor de cel puțin 1,20m. De fiecare dată
când văd un animal sălbatic, în natură, liber, unde consider
că-și are locul, sunt profund impresionată. A zburat la aprox 10 m
înălțime deasupra noastră. L-am mai văzut ulterior în
apropierea crestelor ce ne împresurau. Minunat.
Ca și în prima zi de aclimatizare, în apropiere de
Karkara era azi o incredibilă diversitate de plante și flori.
Cascada, nu foarte spectaculoasă, de vreo 15-20m. A
fost insa plăcută plimbarea și ne-a prins bine mișcarea. Mâncare n-am
avut la noi, decât un rest de tunning și ceva batoane energizante
care le-am luat pentru ascensiune ( tre să te forțezi să le
mănânci, așa gust au). Mihai a ramas la 2550m, așa că el a
fost mulțumit că a ajuns pe Moldoveanul, iar noi am mai urcat cam
300 m diferență de nivel.
Cât vezi cu ochii doar munte, în carte am citit că
94% din țară teritoriu montan. Turiștii ne întreabă de unde
suntem, majoritatea asociază România cu Dracula, e totuși bine că
au auzit de noi.
O fată pe care am întrebat-o azi de unde e, mi-a
răspuns foarte contrariată că e din Rusia!!!! (de parcă ar exista
altă aternativă). Kirgizii, majoritatea cu trăsături mongole, se
uită la noi, după cum zice Mihai ca la maimuță :D.
Coborâm în jur de ora 16 de pe traseu și mergem la o
cafea, la un hotel destul de exotic, Mihai comandă ceva de mâncare
și primește ceva plăcintă cu carne, ceapă și zarzavaturi. Îi
place să experimenteze pe plan culinar, nouă ne pare bine că ne-am
abținut, când am văzut cum arăta bucătăria când am mers să
umplem sticlele de apă pentru runda doi de paste.
Mergem să ne spălăm un pic la râu, care m-a
impresionat prin volumul de apă și viteza de curgere, cred că e
perfect pentru caiac. Ralu imortalizează o veveriță care dă târcoale în apropierea drumului pe care suntem.
Ne mai oprim la iuta din apripiere la poze.
Ne gătim ceva în apropierea bradului sub care
am dormit, mai stăm la o poveste și ne instalăm folia de
supraviețuire și apoi sacii de dormit Nahanny. Eu mă pun să scriu
și familia, pe rând ia somn.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu