Încă eram în Padiș, la salvarea din peștera R2, atunci așteptam ca victima să iasă, când am hotărât împreună cu fetele ( Adina și Ralu) că da, mergem în Retezat chiar dacă nu mai vin și ceilalți. Planul inițial era să mergem la cățărat. Programaserăm tura aceasta încă din iarnă. Ar fi fost păcat să renunțăm atât de ușor. Erau însă niște semne de întrebare viabile la care încă nu aveam răspuns: ne vom descurca noi trei la cățărat în Retezat? (pe lângă faptul că nu suntem niciuna cățărătoare, nu știam traseele de cățărat din zonă), va fi vremea atât de rea pe cât e prognoza? Vom reuși să ne odihnim îndeajuns încât să dăm randament și la concursul din Bucegi? Vom avea ocazia se pare să dăm răspuns la toate aceste întrebări.
Participanți Adina, Cristina și Ralu
Zonă Munții Retezat
Perioadă 3-7.07.2011
Duminică dimineața la ora 6 ne vedem deci în autogara din Oradea cu scopul de a lua autobuzul până la Deva. Sperăm apoi să prindem un microbuz până la Ohaba de sub Piatră și apoi vedem noi cu ce mergem până la Cârnic, de unde mai avem vreo oră de urcat până în campingul unde vrem să ne punem tabăra de baza.
Totul a mers comform planului (mulțumim celor care ne-au luat la stop, trei fete cu trei rucsaci mari). La ora 17 eram deja în căutarea unui loc de cort. Ajungând aici după o perioadă ploioasă și nefiind nimeni în camping am beneficiat de cel mai bun loc de campare, cu privire spre creasta Pietrele și Stânișoara. Frumos peisaj cu care să te trezești în fiecare dimineață. Restul zilei de duminică am avut de făcut treburi organizatorice, că doar trei fete atâtea zile....era nevoie de organizare :D.
Am adormit cu speranța că mâine va fi o zi frumoasă, ținând cont de faptul că spre seară se înseninase.
Ne-am trezit însă luni cu o ploaie ușoară ce se auzea pe cort. Ne facem program să trecem pe la Salvamont să mai cerem informații despre trasee și apoi să mergem în recunoaștere. Luăm echipamentul de cățărat cu noi în speranța că soarele va ieși în mod miraculos la iveală. Mergem ușor pe valea Pietrele, făcând un popas la Gențiana. Dacă atmosfera la camping era acceptabilă deja când am ajuns la Lacul Pietrele, în apropierea căruia se găsesc traseele ochite vremea o luase razna. Nu cred ca erau mai mult de 10 grade, un vânt puternic, vizibilitate foarte scăzută.
Ne explicase domnul de la salvamont cum ajungem la baza traseelor 25 Octombrie și Creasta Vulturilor, care le căutam noi. Cu un ocol foarte mare ajungem la baza lui 25 octombrie.
După o ședința a echipei, făcută sub un bolovan (deoarece afară bătea prea tare vântul) ne dăm seama că a intra în traseu pe vremea asta e doar incoștiență. Mai avem 2 zile la dispoziție. Vedem partea bună a lucrurilor, măcar știm intrarea în traseu, data viitoare venim la sigur. Prognoza meteo zice că de mâine se face vreme bună. Ne întoarcem la corturi și avem mai departe o zi pașnică, cu încă o vizită de socializare la cei de la Salvamont.
Marți dimineață sună iar telefonul la ora 7, aruncăm un ochi afără și aceeași ploaie de ieri își face de cap. Pe la 12 se luminează un pic și ploaia se oprește: hotărăsc cu Adina să facem un traseu de trekking, măcar ne mai mișcăm un pic, antrenament pt Bucegi. Ralu rămâne la corturi, ieri a avut ceva probleme cu genunchiul, se gândește cu groază cât va avea de coborât (atunci o durea) cu el la concursul din Bucegi. Merg cu Adina pe un traseul care eu nu-l mai făcusem, iar ea parțial: Valea Galeș cu Tăul dintre Brazi și lacul Galeșu, ca apoi să trecem creasta și să coborâm pe Valea Rea (auzisem că e o vale destul de sălbatică și frumoasă).
E cam ciudat suntem doar noi două, nu ne întâlnim cu nici un alt turist. Ce-i adevărat nici vremea nu e bună. Suntem la propriu în nori. Urcăm în două ore până la Galeșul. Ne mișcăm binișor. Mă întreb cum va fi la maratom.
La lac rămânem impresionate de dimensiunea acestuia. Avem parte de un spectacol al naturii, având ca protagoniști norii.
Mai sunt doar 300m diferență de nivel până trecem în valea Rea.
Ajunse acolo, marcajul care coboară spre Pietrele este practic inexitent. Dacă nu era un cioban să ne dea niște sfaturi pe unde să o luăm probabil mai pierdem vreo jumătate de oră în partea de sus a căldării.
Vedem Colții Pelegii. Ne gândim cum e să cațeri acolo. Probabil impresionant. Îmi place.
Ajungem la corturi după 5 ore de când am plecat. Ne simțim tare bine. Ralu a reușit să-și revină cu piciorul, are poftă de cățărat. Gătim....din nou. În tura asta, până acuma am gătit și am dormit foarte mult. Nu este un lucru rău înainte de efortul din Bucegi.
Miercuri dimineața la ora 7 sună din nou ceasul, Adina scoate un ochi din cort...cer cât de cât senin. Ne mobilizază și pe noi, până ieșim din cort deja sunt gata o tură de paste și ceaiul. Încă jumătate de oră și suntem gata să o luăm din loc, când....începe iar să plouă. E în jur de ora 8 când intrăm iar în cort. În zece minute dormim iar. Îmi fusese atât de somn în dimineața asta că aproape nu-mi părea rău că a plouat. Se aude ploaia pe cort... până la un moment dat, când Adina își dă seama că a încetat . E cam 10,30 ce-i adevărat, dar hotărâm să pornim în forță. Nici ieri nu părea de jos de la camping ca sus să fie vreme bună și totuși... Luăm echipamentul. Ajungem la baza peretelui, în căldarea Bucurii e vreme bunicică. Hotărâm de comun acord că acum ori niciodată.
Adina va fi cap de coardă. Eu a doua (vreau să filmez și să fac poze), Ralu ultima. Stabilim în mare niște semnale, probabil nu ne vom vedea sau auzi bine peste tot. Traseul are șase lungimi de coardă. Îmi doresc de mult să cațăr aici. Ne facem o poză înainte. Pornim.
Vede primul piton, asigură, pleacă mai departe. Nu sunt foarte depărtate asigurările, prima lungime nu pare grea. După ce trece de o surplombă ieșe din aria noastră vizuală. Ralu asigură. Eu filmez.
În zece minute ne zice că o putem scoate, mă asigură și îmi dă liber să urc. E plăcere purăăă!! E super!!! Lungimea nu a fost grea deloc și nici prea lungă. Ajung la Adina destul de repede, mă asigur și urcă și Ralu.
Ne regrupăm și Adina pornește în a doua lungime.
O zărim într-un pasaj mai ciudat, aproape în ramonaj, intră după un colț și tot ce vedem mai departe e coarda care trece prin sistemul de asigurare.
Ne atenționează să fim atente la un pasaj și după 15 min ne dă iar liber. Încep să urc. Mă trezesc după colțul mai sus menționat într-un horn. N-am mai întâlnit la cățărat, dar mă gândesc să-l abordez ca și în peșteră. Dă rezultate. Mă incomodează un pic rucsacul din spate, dar trec. Mi-a plăcut la nebunie!!!!
Nu merge foarte repede toată cățărarea, facem multe poze, filmăm, și noi, secunzii nu putem merge în paralel, Adinei îi este destul de greu, una din corzi e de 10mm și trece foarte greu prin reverso.
Pornește în a treia lungime. Urmează o față mai dificilă un pic decât ce a fost până acuma, dar e foarte bine asigurată. Și nici de prize nu te poți plânge. Nu ne-a creat probleme speciale niciuneia. Lungimea în sine a fost destul de scurtă. Mă întreb cum o fi iarna pe aici :D. Vremea pare a fi cu noi în mare. Câteodată un nor ne mai învaluie, câte o rafală de vânt îți amintește unde ești. În regruparea a treia mă sună mami. Sunt cu Adina și ne gândim ce ar zice ea dacă ne-ar vedea în momentele când vorbește acum cu mine la telefon. Le sunt recunoscătoare că îmi înțeleg pasiunea.
A patra lungime nu e foarte grea, când vine rândul meu mi se pare o porțiune din ea un pic prost asigurată, prize sunt suficiente, dar psihologic poate ar fi prins bine o asigurare mobilă sau un piton mai ales pentru capul de coardă. Încet câștigăm înălțime. Mai mulți oameni ne privesc de jos, din traseu.
Ne întrebăm cum e să vezi de acolo niște omuleți în perete. Unul din ei insistă și după ce urcă în Curmătura Bucurii, vine spre Bucura 2 și ne face cu mâna, după care își continuă traseul. Ulterior am aflat că fusese medicul de la Salvamont. E plăcere pură să cațeri în acest traseu.
În a cincea lungime ajungem deja în creastă. După descrierea care am găsit-o noi ar trebui să ne intersectăm cu Creasta Vulturilor în viitorul apropiat. Nu ne-am dat seama însă unde ar fi trebuit să fie intersecția.
În ultima lungime am găsit doar două pitoate, regruparea făcând-o pe un natural. Ultima porțiune o facem la liber, e chiar ok așa (cu creasta între picioare, după cum zice Marius). Ne-am gândit mult la el în traseu, știam că și-ar fi dorit mult să fie aici cu noi.
Hotărâm să facem o poză de grup. Te simți foarte împlinit după ce faci o astfel de chestie. Poate pentru un cățărător nu ar fi însemnat atât de mult, dar nouă ne-a plăcut enorm.
Sunăm pe mai multă lume să le dăm de știre că suntem k și după un sandwich ne urnim la vale că mai avem vreo oră jumătate până la Pietrele. Trecem pe la Salvamont să le mulțumim pentru informațiile date, domnul doctor ne dă niște sfaturi pentru concursul din Bucegi ( care de multe ori mi-au trecut prin minte în timpul concursului). Ne luăm la revedere, mâine dimineață la 11 avem întâlnire cu restul echipei de Bucegi la Simeria. După o noapte liniștită dimineață începe nebunia bagajelor și a drumului.
Până la Câlnic cu pe josul, încă vreo doi km și ne ia o familie la stop până la Hațeg. Am avut noroc, e joi și lumea mai mult urcă pe munte decât coboară. Din Hațeg ne ia un microbuz și la 11,30 ne rabatează în intersecția cu drumul de Deva. Ne bucurăm să-i vedem pe ceilalți, ne organizăm rapid cu bagajele și o luăm spre Bucegi. Ținem pumnii ca și acolo să fie măcar ca și aici de bine.
Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu