Rest day – Tabăra de baza avansată Bayankol (3200m)– Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy, Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat, Sasha

Perioada 24.07.2012

Deschid ochii și mi se pare că-mi sunt umflați. Când mă uit în oglindă văd că toată fața îmi este umflată. Mă tot gândesc de la ce, îmi aduc aminte că o dată în Retezat din cauza soarelui am mai pățit asta. Ori o fi asta motivul ori de la curentul care îl simt că trece prin cortul ăsta în care am dormit. Orice ar fi cred că arat tare ciudat.

La ora 9 Sasha numai că nu bate un clopot așa mare gălăgie face să ne trezim. Parcă ne mișcăm cu toții în reluare. Partea bună e că nu trebuie să ne grăbim. Ne lungim la ceaiuri nenumărate când luăm micul dejun și încerc să beau azi cât mai multă apă. În jur de ora 11 ne mobilizăm să ne scoatem lucrurile la soare, la uscat. Bine că e soare și cald afară. 

Toată lumea își răsfiră lucrurile în jurul cortului. Dacă te uiți la locul de campare arată ca o piață :D. Nu vreau să știu însă cum miroase.

 Lui Mihai i s-au rupt suprapantalonii în partea de sus, așa că are activități de croitor. Ralu profită de timpul liber să mai cerceteze tot felul de gângănii care i se par interesante.

Merg la râu mai târziu pentru baie, de când am plecat de la Karkara ne-am spălat, între ghilimele vorbind, doar cu șervețele umede. Merg la râul care curge chiar lângă tabăra noastră și care se formează din topirea ghețarului de mai sus. Bag prima dată doar vârful piciorului în apă, mamă cât e de rece!!!!!

E totuși bine să simți apă pe piele și să fii curat. E o altă viață după ce termin de făcut baie. 

 

Pe când mă întorc îi găsesc pe colegi pregătindu-se pentru o poză de grup cu bannerul expediției și cu tricoul făcut de agenție. Nu terminăm bine că iar trebuie să mâncăm. Azi se pare că avem regim de somn și foame. Fiecare își mai repară una, alta, părți din echipamentul de munte, probleme constatate la ascensiunea făcută. Profit de ziua asta să mai fac niște poze, peisajul din jur e mirific și vremea în prima parte a zilei foarte bună. În jur de ora 15 muntele e din nou în nori.

N-a fost o zi plină, dar necesară, mai ales cu fața asta, care încă o simt umflată parcă nici nu-mi vine să fac nimic, de fapt nici nu trebuie, e de ajuns să mă odihnesc.

Azi am sunat acasă, am vorbit cu tati și Adina, le-am făcut un update despre unde și cum suntem. M-am bucurat să-i aud și să știu că sunt bine. Am vorbit și cu partenerii noștri media azi, cu Radio România Actualități, povestind cu ei despre aventurile noastre de până acum și planurile pentru următoarele zile.

A suflat vântul azi pe munte, sus. Ne-am dat seama pentru că ieri când am coborât am reușit să ne vedem urmele de la tabăra 1 spre tabăra 2, azi nu se mai vede nimic. Sper că nu va trebui să se ia de la capăt toată munca cu făcutul de urme. Dar acum suntem jos și degeaba facem planuri, doar când vom ajunge din nou sus vom vedea situația reală din teren.

Pe seară mai ne strângem în cortul mare pentru a mai primi mâncare pentru ascensiune. Suntem întrebați care dintre alimentele primite le-am mâncat. Multe din cele lăsate pe munte nici nu le-am încercat. Primim și ceva conserve dar nu vrem să le luăm cu noi. Mai refuzăm o parte din cele primite deoarece avem pastele Băneasa aduse din România, eu mai am ceva cașcaval și șuncă de acasă primită de la mami (căreia îi mulțumesc mult :D). După discuția cu rușii, când nu vrem să luăm unele alimente (pe bună dreptate refuzate) Ed ajunge la concluzia că suntem niște crazy românski, afirmație care va deveni pentru noi un fel de lait motiv.

Băieții sunt super de treabă, deja după tura pe munte atmosfera a început să se destindă între noi, australienii sunt super sociabili și binevoitori (și în formă de asemenea).

Pe seară ne distrăm iar în cort, facem haz de necaz de toate întâmplările. Ne înțelegem bine toți trei :D și suntem pe aceeași lungime de undă.

Cristina

Tabara II (5150m) – Tabăra de bază avansată -Bayankol (3200m)– Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy, Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat

Perioada 23.07.2012

Ne trezim cu gândul că trebuie să mâncăm ceva mai consistent înainte să coborâm aproape 2000m diferență de nivel și îm jur de 15 km de parcurs. Facem inventarul la mâncare, tot ce avem în plus vom lăsa aici pentru ascensiunea finală. Ne-a rămas destul de multă mâncare. Vom lăsa și patru butelii. Două dintre ele au rămas în tabăra 1 pentru a le folosi când urcăm data viitoare. Pregătim deci un sac menajer, în care băgăm toate lucrurile și le punem sub un morman de bolovani alături de alte lucruri lăsate de ceilalți. 

 

Strângem cortul, e soare afară, suflă doar vântul și e frig dar de îndată ce ne punem în mișcare totul e ok. Restul echipelor au pornit și ele deja. Cine a zis că e ușor să cobori? Nu mi se pare deloc, în condițiile date. Ajungem repede la cele două porțiuni verticale, coborâm cu piolet ancoră. Zăpada e mai bună decât ieri, fiind mai dimineață e și mai frig afară ( + noi mai odihniți ) așa că merge mai repede. Ne deplasăm cursiv până la șaua unde trebuie să traversăm acum către stânga. Acolo vom avea de coborât, până în punctul cel mai de jos al acesteia pentru apoi să trebuiescă să urcăm cam 100 m. Avem deja urmele de ieri, care s-au întărit peste noapte așa că totul merge bine.

Ajungem la porțiunea mai abruptă de dinainte de locul unde a fost tabăra 1, deja e în jur de ora 11, zăpada e mai moale și din nou simt că am un pic de emoții când mă gândesc la avalanșele care le-am văzut curse zilele astea. Mai simt cum se tensionează coarda ba între mine și Mihai, ba între mine și Raluca. Nu cred că am mai mers legată în coardă fiind la mijloc și mi se pare foarteeee obositor pentru că trebuie să fii tot timpul la sincron cu încă două persoane.

După ce înotăm în zăpada (se pare că am făcut mult asta cât am fost pe munte) distrusă ieri ajungem la platouașul unde se găsește tabăra I. Reorganizăm bagajul, lăsăm într-un cort montat de băieți echipamentul tehnic (colțari, pioleți, ham, etc) plus pufoaică, șosete de puf, mănuși din același material, cam tot ce considerăm că nu vom avea nevoie la coborâre și în ABC.

La două din porțiunile cățărate la urcare se pune acum coardă, nu e nevoie să faci rapel, cu un pic de atenție la descățărare și ici colo cu o mână pe coardă – just in case – trec repede. Mă uit la Misha care e în față cum abordează grohotișul la coborâre. Parcă e pe o placă de snowboard. Se lasă să alunece cât de mult posibil. Îmi vine parcă greu să mă las așa -dusă de val- dar până la urmă îmi iese și văd că e mult mai ușor așa, efortul depus e mult mai mic, pentru că nu mai pui atâta opoziție în picioare. 

La un pasaj ne oprim să ne regrupăm îl văd pe Ilia că alunecă și uite-l cum se duce pe spate la vale necontrolat. Interesantă mi s-a părut reacția ghizilor, care de fapt nici nu a existat. Stăteau toți și se uitau la el cum alunecă. Din punctul acesta de vedere mi s-au părut total neprofesioniști. Prima care a mers să-l ajute pe bietul om care era cam terminat era Magy. Observ că are o înclinație să vorbească cu oamenii și să le explice... aud apoi că de fapt a fost pentru 10 ani trainer montan :)

 

Pe ghețar facem o mică pauză să ne regrupăm și apoi urmează marele marș – aprox 10 km. Mă postez iar în spatele lui Ed îmi însușesc ritmul și merg în mod mecanic în spatele lui. Nu vorbește engleză așa că nu trebuie să fac conversație dar parcă îmi pare bine, nici nu sunt în dispoziție.

Sasha ne așteaptă cu o masă caldă care mi se pare dumnezeiască. În mod normal nu prea mănânc carne, dar a făcut o ciorbă cum nu se poate mai bună. Primim după felul doi și lebeniță (harbuz îi zic ei) așa că ne băgăm în sacii de dormit mai mult decât sătui.

E bine totuși să știi că mâine nu trebuie să te trezești la tradiționala oră 5 și că nu trebuie să atingi ceva obiectiv măreț.

Cristina

Primul atac – tabara II - 5150m – Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy, Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat

Perioada 22.07.2012

Deja încep cu tradiționalul ne trezim la ora 5 (sau măcar asta ar fi intenția :D). Ne mobilizăm destul de repede în dimineața asta pentru că vrem să ne facem paste. Mă hotărăsc că aș vrea să mănânc un pachet singură, mai ales că ieri seară nu am mâncat decât supă și azi ne așteaptă un efort cam de dimensiunile celui de ieri.

Facem și ceai, dar până gătim toate astea din nou se apropie vertiginos ora 7 și noi iar nu suntem gata. Se pare că deja devine obicei ca să nu fim gata dimineața. Cam atâta se așteaptă din fericire după noi, în rest suntem pe baricade.

E soare afară, vreme bună, destul de frig. Au înghețat șireturile de la bocanci și am probleme cu chingile de la colțari, pentru că la fel, au înghețat. Nu reușesc să le strâng foarte bine.

Din tabăra 2 vom merge legați în coardă. Ed ne spune să pornim ca fiind a treia echipă (în total suntem patru) dar din cauză că nu suntem gata pierdem startul. Offfff. Asta e. Înaintea noastră sunt Peter cu Ilia și Magy.

Vom urca pe lângă un mic picior, pe o porțiune destul de abruptă cu o înclinație de peste 60 gr, în partea superioaă poate chiar 70. După ninsoarea de ieri, te afunzi destul de mult în zăpadă, pe porțiunea ce urmează îmi fac un pic de probleme deoarece încă straturile n-au apucat să facă coeziune, nu prea îmi place situația. Prima echipă care va face urme sunt kazacii Misha, Kostea și Dima. Merg foarte bine, îi văd însă că pe unele porțiuni înaintează greu, se afundă mai până la brâu. Din cauza înclinației stratul de zăpadă se rupe, urmele în zăpadă se rup și ele și e foarte anevoios urcușul.

Pornim și noi după echipa din față, Ilia are dificultăți la unele pasaje, nu cred că are nici foarte multă experiență în alpinismul de iarnă și merge greu. Pierdem enorm de mult timp pe această porțiune. Se înoată la propriu pe unele pasaje. Noi trei formăm o echipă. Renat, unul din ghizi ne-a rugat să ne legăm în coardă, Raluca fiind prima, apoi eu și ultimul Mihai. Sunt vreo trei pasaje cu caracteristicile enumerate mai sus, așa că ne luptăm fiecare când ne vine rândul cu zăpada.

La ultimul pasaj când ajungem, deja soarele dă pe pantă așa că Peter, care din punct de vedere tehnic mi se pare cel mai ok din echipa din față, vorbește cu băieții din echipa de sus să pună o coardă fixă, pentru orice evetualitate. Când se leagă și Raluca în coarda lăsată parcă mă simt un pic mai bine, chiar dacă știu că e o chestie psihologică. Sper în gând să ne grăbim totuși cât mai mult pe această porțiune și răsuflu ușurată când ajungem în partea de sus a piciorului. Luăm o mică pauză bine meritată și Renat ne zice că se reorganizează echipele, așa că se leagă și el cu noi în coardă. Îmi place băiatul acesta, te poți înțelege cu el. Dă un ritm constant înaintării și continuăm urcarea până ajugem într-o așa zisă căldare.

Coborâm în dreapta spre fundul căldării, ținând apoi aceeași direcție. Îi găsim pe coechipierii noștri la o pauză de ceai. Putem și noi în sfârșit rucsacii jos. Am același sentiment ca și ieri că de fiecare dată când iau monstrul ăsta de rucsac e tot mai greu. Mănânc și un baton energizant și parcă deja mă simt mai bine. După traversare am ajuns pe o creastă proeminentă pe care vom urca cred până în apropierea taberei doi.

Nu înaintăm repede dar mergem constant. E un soare foarte puternic, nu suflă nici vântul și suntem în bluză de corp. Mi-e frică să nu fac insolație deși sunt cu headul pe cap așa că iau casca. Renat continuă să-și posteze stegulețele lui pentru orientare în caz că va fi nevoie. Ne zice că atunci când le va termina vom ajunge și noi la destinație. Dar el le termină și noi nu am ajuns :(. Îl simt și pe Renat și ritmul care îl imprimă că deja e obosit. Și eu simt că sunt obosită. Merge 7-8 pași și se oprește. Fac la fel. Uneori fac mai mulți pași si apoi pot să stau mai mult până se întinde coarda între mine și Raluca. Pe cât urcăm mai sus parcă zăpada se împuținează pe unele porțiuni, unde a fost viscolită de vânt. Am probleme cu colțarii, mă trezesc uneori că le iese sârma din față. Așa obositor e.... Trebuie să pun rucsacul jos, să-i pun înapoi, să iau iar rucsacul. Mă obosesște. Raluca are și ea aceeași problemă.

Ne uităm la altimetrul de la ceasul lui Mihai n-ar trebui să mai avem foarte mult. Îi ajungem pe cei din față și-mi dau seama că e o porțiune mai dificilă pentru că se înaintează foarte greu. O văd pe Raluca că se trage într-o coardă fixă ( permanentă). Când ajung acolo văd că e din rafie și are diametru în jur de 7-8mm. Înclinația e sigurrrr peste 75 grade, e aproape vertical!! E interesant la altitudinea asta și cu rucsacul ăsta în spate. Cum pe pasajul ăsta deja s-au perindat 10 oameni toată zăpada e ruptă și cum deja e amiază și zăpada e moale se înaintează foarte, foarte greu. Mihai e în spate, nu prea mă sincronizez cu el, așa că simt coarda între noi cum se întinde.

Trec pasajul, regrupez pe o platformă și când văd că amarajul e făcut pe după un colț de stâncă care nu prea mi se pare ok, îl asigur pe Mihai, trecând coarda prin spate, pe la brâu. Între timp Raluca trece de pasajul următor așa că simt că se întinde coarda între noi două și mă trage. O strig, dar îmi zice că Renat face la rândul lui același lucru. Iar pasaj aproape vertical, iar înot, chiar simt că nu e ușor. Găsesc o coardă și aici, așa că pun iar poigneul pe coardă pentru extra siguranță. Mă avantajează colțarii care îi am în picioare în situația asta, acum parcă am reușit să-i fixez mai bine, așa că urc fără probleme doar pe vârfurile băgate bine în solul și zăpada înghețată. Pioletul îl folosim câteodată ancoră, câteodată doar ciocul fixat în gheață.

A început să sufle vântul între timp, dar ne mișcăm așa că nu-mi este frig. În sfârșit când ies din pasaj văd colegii că sunt pe o platformă și știind altitudinea bănuiesc că au ajuns în tabăra doi. N-aș putea să spun că nu m-am bucurat foarte tare. Ne mai oprim până la platformă, acum parcă, că ne vedem obiectivul, sporul nostru la înaintat s-a dus pe apa sâmbetei. Magy ne întâmpină cu zâmbetul pe buze, Kostea ne întreabă dacă nu vrem o gură de ceai. Încep să mă agit să punem cortul, luăm decizia de a-l monta pe zăpadă, îi lăsăm pe ceilalți la nivelat din nou de platformă pe un petec fără zăpadă (încep să cred că le place munca asta) și nu mai stăm mult pe afară, știm că ne așteaptă iar topit de zăpada.

Mihai aduce iar într-o pungă material pentru apă. Luăm șosetele Nahanny, suntem cu pufoaica pe noi și ne întindem, zicem noi 15 min. Următoarele două ore am dormit duși toți trei. Ne trezim pe la 19, facem iar apă pentru băut și ceai, de data asta sărim peste sup și mâncare gătită. Îmbucăm ceva mâncare solidă, nu vrem totuși să ne punem la somn mai târziu de ora 22. Trezirile astea de dimineață mă omoară. Simțim toți trei că încă nu suntem bine aclimatizați dar nu avem probleme majore. Auzim pe cineva din cortul alăturat că vomită. Aș fi preferat să nu fi auzit toate detaliile....

În sacul de dormit e cald și comfortabil, așa că nu după mult ne ia somnul. Cu asta nu avem probeleme.

Cristina

Primul atac – tabara I - 4300m – Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Costea, Costea 2, Cristina, Dima, Edy, Ilay, Magy, Mihai, Misha, Peter, Raluca, Renat

Perioada 21.07.2012

Se pare că acesta va fi programul nostru pentru următoarele săptămâni, trezirea la ora 5 și plecarea la 7. Sasha ne va pregăti aici, în ABC micul dejun. Ce bine e să ai pe cineva care să aibă grijă de tine, chiar dacă numai pentru o zi :D. Ieșim un pic din grafic pentru că ne cam întindem cu mâncarea, am un pic de emoții, sper să nu uit nimic. Multe detalii ce poate aici par nesemnificative sus pot fi esențiale. Încercăm să nu ducem echipament în plus, am luat totuși cu noi două seturi de oale și două primusuri, ne gândim că așa poate vom fi mai eficienți în topirea zăpezii și prepararea mâncării (3 persoane sunt totuși destul de multe). Se apropie ora șapte, ceilalți sunt pe terminate cu bagajele, noi încă mai trebăluim :D. Raluca mai are ceva probleme cu bețele, ultimele retușuri și iată-ne la drum.

Au luat cu noi un fel de bețe cu bandă portocalie atașată pe ele, pentru a le posta în locurile cheie, în caz că se strică vremea și scade vizibilitatea. GPS aveam doar noi, dar bateria nu e printre cele mai bune, așa că îi lăsăm pe colegi să-și facă treaba. Renat le-a atașat la rucsacul lui și arată un pic ciudat și caraghios :D.

Urmăm iar drumul pe micul curs de apă, care se găsește față de limba ghețarului dincolo de un grohotiș de aluviuni. Mă postez în spatele lui Ed, și-a stabilit un ritm de bătaie lungă, așa că nu e prea solicitant. La capătul micului curs de apă, înainte de prima traversare a versantului de grohotiș deja avem locul nostru de odihnă. De aici se vede granița cu China. Ne mai facem cu cremă de soare, mai un ceai sau pur și simplu o gură de aer. Vremea deocamdată e ok. Doar când vezi mormanele astea de material aluvionar cred ca poți realiza ce organism viu e un ghețar, în continuă mișcare.

Ed ne arată traseul, vom urca pe un picior și după parcurgerea unei creste aflată în continuarea acestuia se găsește un pic platou unde va fi tabăra 1. Dar până acolo cale lungă. După grohotiș, traversăm ghețarul, tot urcăm și coborâm niște dune de gheață și ajungem la tabăra intermediară creată ieri.

 Băieții scot materialele. Mai atașăm fiecare la încărcătura existentă colțarii, pioleții, hamul și toate gadgeturile tehnice. Împărțim cortul, eu iau prelata, Mihai interiorul și Raluca bețele + buteliile care vin pe echipă. Luăm o gură de ceai, o ciocolată fiecare și ne mobilizăm pentru drum. Eu mi-am luat cu mine doar aparatul foto mic și sunt foarte mulțumită de alegerea făcută.

Traversăm o muchie din care pornește un plan înclinat ce dă într-o crevasă plină cu apă. Suntem cu bețe la noi, pioletul pe rucsac, la fel și cu colțarii. Sunt în spatele lui Costea și ne apropiem de un fel de horn pe care vom urca. Nu sunt încă obișnuită cu bocancii de plastic, parcă nu simt sigur unde pun piciorul dat rigidității bocancului. Îmi alunecă bocancul și într-o clipită mă văd pe spate alunescând vertiginos spre apa rece ca gheața. Mă opresc într-un final pe planul înclinat încă, Renat vine roată într-un punct cât de cât stabil și îmi întinde o mână. Nu-mi vine să cred cât de calm am trecut prin toată întâmplarea.

Mă văd din nou pe picioare, îmi propun să fiu mai atentă, ajungem la baza hormului. O friabilitate cum n-am mai văzut. Oriunde pui mâna rămâi cu o bucată de stâncă în mână. De cățărat trebuie să o faci doar pe picioare și ce ține de mâini folosești mai mult pentru echilibru. Panta este aproximativ 70 grade. Trebuie să fim extrem de atenți de căderi de pietre. Încercăm să mergem cât mai grupați, măcar dacă vine ceva de sus să nu fie de la distanță mare, dar suntem mulți și inevitabil ne lungim. 

 În fața mea e Ilia și băiatul ăsta parcă are darul de a se opri exact unde suntem mai expuși. Încerc să-i trag atenția asupra faptului și parcă e mai ok apoi. Linia te duce pe lângă un colț de stâncă (dacă poți să- zici așa), deci ne mai putem retrage lângă el când mai vine câte un bolovan de la cei de mai sus. Nimeni nu vorbește foarte mult și încercăm să trecem de pasajul asta fără evenimente.

Sus ne tragem sufletul un pic, lăsăm rucsacii jos. Parccă de fiecare dată când iau rucsacul are greutate tot mai mare. Suntem, ni se pare nouă, deasupra piciorului, dar când începem să urcăm din nou ne dăm seama că am ajuns doar în partea inferioară a crestei piciorului, care de aici doar urcă.

La o privire mai atentă ne dăm seama că vedem ABC. Mi-e un pic sete, mi-am pus cu mine doar jumătate de litru de ceai și jumătate de litru de apă pe principiul că atunci când fac efort nu beau foarte multă apă. Aici parcă nici n-am chef de ceai, doar de apă. Îmi aduc aminte o discuție cu Călin Leucuța și ascensiunea lui pe Aconcagua, mi-a spus exact același lucru, că în timpul ascensiunii simțea nevoia de a bea apă și nu ceai.

Așa simt de parcă nu se mai termină urcușul asta. Pe cum urci vezi în spate încă o bucată și încă una și tot așa :(, dar îmi dau seama că nimănui nu-i este ușor, că toți sunt obosiți, așa că mă consolez cu asta și încerc să mă îmbărbătez. La o pauză mă uit la Ed (l-am luat drept etalon) și văd pe el că este obosit. Mă bucur un pic în gând, deci nu e o problemă cu mine, e normal să fiu așa :D. Bocancii aștia de plastic nu fac nici ei viața mai ușoară, sunt grei și fac mai greoaie urcarea pe terenul asta de grohotiș. Peter a venit cu bocancii de trekking, având cei de plastic în rucsac. Nici asta nu mi se pare cea mai bună soluție, sunt grei și nu te ajută atâta încărcătură dusă pe spate.

Încerc să mai fac niște poze, deja ne oprim destul de des. Ajungem la un pasaj mai vertical și destul de expus și pentru că Ed și Costea au luat-o în față mi-am ales eu traseul și am ajuns – la capre negre- :D, dar îmi place. Chiar am observat azi că mă simt foarte bine căutând prizele, abordând pasajele de cățărat cu mare lejeritate. Cred că toate ieșirile la alpinism de anul acesta mi-au prins foarte bine. Mă simt tare comfortabil. Îl văd pe el că are emoții când se uită la mine și mi se pare amuzant. Îmi întinde o mână așa că pentru comfortul lui psihic i-o întind și eu. Încă se vede că n-au încredere în noi. Dacă mă gândesc bine și eu când merg în peșteră cu necunoscuți sunt cu ochii în patru, deci îl înțeleg perfect.

                                                                                                  Ed

În timp ce urcăm auzim un sunet ciudat, ca și cum ar crăpa ceva. Sunetul îmi aduce aminte de când eram la schi sub vf Poieni o dată cu Potyi și s-a rupt zăpada cu noi, fără să se producă însă o avalanșă. E același sunet dar amplificat de zeci de ori. N-a curs nici acum.

Pierdem mult timp aici, până trece toată lumea de pasajul problematic. Nu mult mai sus mai avem o porțiune asemănătoare, doar că aici este și gheața și deja un pic de zăpadă. Mă gândesc la discuțiile care le am cu Marius câteodată, despre pasajele când n-ai voie să cazi și mă gândesc la momentul de față. Aici știu sigur că n-am voie să cad. Mă nimeresc printr-o conjunctură în spate la Ilia (încerc să-l evit pe cât posibil, chiar mi se pare foarte pasibil de a face o prostie), îl mai rog iar să nu piardă timp în pasaje cheie și trecem în cele din urmă. Dacă mă gândesc bine poate aș fi pus coardă aici. Dacă ar fi căzut careva n-ar fi fost plăcut, mai ales că se simte oboseala la toată lumea.

Între timp ajungem pe o porțiune aproximativ orizontală de creastă, cu zăpadă și gheață. Simt că ne apropiem de tabăra 2. Deja ne-am răsfirat pe toată creasta, dar merg pe urmele făcute de Ed, Costea și Costea așa că n-am probleme de orientare. Îi ajung pe cei din față, s-au blocat la o pantă mai abruptă. Îi văd cum înoată în zăpadă până la brâu. Într-un final trec de pasaj, îmi intră picioarele în urmele făcute de ei până mai sus de genunchi. Cu bagajul care îl am în spate nu simt că înaintez deloc ușor. Le zic și celor din spate că pot veni, că s-a trecut de pasajul problemă, trec și după 5 minute îi văd pe cei din față că au pus rucsacii jos. Înseamnă că am ajuns. Grăbesc pasul și în sfârșit pun fundul jos. Ninge dar măcar nu suflă vântul tare. Locurile de cort nu sunt printre cele mai bune, unde vor ei să pună tabăra. Un lucru ciudat, n-au vrut să luăm cuie de zăpadă pentru corturi la noi ( s-au n-au avut) deci trebuie să ancorăm corturile cu bolovani, care cu un pic de interes îi găsești peste tot.

                                                                                           Tabara 1

Din cauza ninsorilor abundente care au căzut în ultimul timp, Ed ne zice că este foarte multă zăpadă pe munte și platforma folosită pentru campare în tabăra 1 este acoperită cu un strat gros de ninsoare. Trebuie deci să ne nivelăm o mică platformă pentru cort. E destul de frig așa că o facem platformă doar cât avem nevoie imperativă. Folosim pioleții, Ed ne zice pe engleza lui – good aclimatization- :D și întindem repede North Face ul. E în jur de ora 17.

Ne băgăm în cort, Mihai aduce zăpadă ca să topim și dăm drumul la primusiri. Cam două ore topim zăpadă și ne facem ne mâncare. Eu îmi fac o oală de supă de 700 ml, care e mai mult apă dar care îmi pică foarte bine pentru hidratare și apoi iau ceva dulce. Între timp se luminează afară, iese soarele și toată lumea se arată afară din corturi, ca păsărelele după ploie. Se pare că mâncarea primită aseară nu era împărțită pe corturi, ci la comun așa că urmează o întreagă șaradă de porționare și reîmpărțire a mâncării. 

Nu mi se pare că vom primi foarte multă mâncare pe cap de locuitor. Parcă mă bucur tot mai mult că avem rezerva noastră de paste, șuncă și ceva batoane energizante.

Acum, avem vizibilitate chiar bună, se văd crestele din jur, admirăm peisajul și dintr-o dată un sunet înfundat în partea noastră stângă ne face să întoarcem capul. Pe versantul opus o avalanșă imensă, cum n-am mai văzut în viața mea. 

Scot repede aparatul și reușesc să surprind în câteva poze fenomenul. Mi se face inima cât un purice, presimt că nu doar eu trec prin asta și mă bucur că avalanșa s-a produs dincolo de un ghețar, departe de noi :D.

Ne bucurăm de soare, cât mai apucăm, unii mai încearcă să-și usuce din lucruri și apoi ne băgăm iar la topit de zăpadă, preparat de ceai, umplut termosuri și sticlele de apă.

Luăm în picioare șosetele de puf de la Nahanny, ne băgăm în sacii de dormit de la aceeași firmă, căreia îi mulțumim pentru susținere și mă întind liniștită.

Cristina