Participanti: Bogdan si Cristina
Zona: M-tii Codru Moma, Rapele de la Mierag
Avem la dispozitie o jumatate de zi intr-un weekend cand suntem la Beius si cum de mult imi doresc sa ajung la acest obiectiv ramane sa facem o incursiune pana in zona.
Bogdan mai fusese deci nu-ma bat capul cu accesul, iesim din Beius spre localitatea Finis si apoi ne indreptam spre satul Totoreni, ajungand in cele din urma la Mierag.
Lasam masina in capatul satului, dupa ce am oprit sa vedem frumoasa biserica din lemn a acestei localitati.
Mergem in amonte pe vale si luam apoi versantul drept in directia noastra de mers.
Trecem printr-o foarte frumoasa padure de stejari, mai degraba pitici decat cei cu care suntem noi abisnuiti.
Dam de o poteca care ne scoate pe marginea primei "rape". Zarim o insula, unde stratificatia geologica a zonei iese mai puternic in evidenta.
Poteca continua in dreapta, dincolo de creasta zarim a doua "rapa", mai proeminenta si mai impresionanta decat prima. Imi pare bine ca am ajuns aici in anotimp in care copacii sunt fara frunze, avem posibilitatea sa vedem mai bine amplitudinea fenomenului.
Spre sud, Vf. Doida (659 m) domina localitatea Tarcaita.
Coordonate GPS:
Latitudine Tarcaia: 46.63
Longitudine Tarcaia: 22.37
Rapele sunt formate din doua vai: Valea Rapa Rea (1,5 km lungime) si afluentul sau - Valea Rapa Corzii (0,5 km lungime), constituie punctul de obarsie al Paraului Mierag si se gasesc la altitudini intre 275 m – 400m.
Versantii interiori ai rapelor au inaltimi de 10-20 m si sunt constituiti din straturi de pietrisuri, nisipuri si argile. Procesele de eroziune regresiva sunt foarte intense, ceea ce face ca rapele sa se retraga, lasand in aer radacinile de pini aninanti pe margini.
O descriere mai stiintifica a turmurilor si a fenomenului de la Mierag le-am gasit intr-o descriere facuta de Lect Prof Univ Andrei Indries
Turnurile sunt martori de eroziune, fiind piramide de pământ, cu structura vizibilă: turnul principal, de pe valea principală, cuprinde, de jos în sus, următoarea structură litologică pe cei circa 30 m înălţime (40 m lăţime): 20 m argilă roşie cu rari pietrişuri mari, rotunjite; urmează în sus argilă cu pietrişuri mărunte (pietrişurile constituind un strat de circa 0,5 m grosime); urmează argilă roşie de 3 m grosime; urmează un strat de pietrişuri de 1 m grosime; urmează un alt strat de 3 m argilă roşie; urmează în sus un strat de argilă albă (gri) de 1 m grosime; toată coloana se termină cu un strat de sol înierbat (cu ierburi şi arbuşti) de circa 0,5 m grosime, în care se observă rădăcinile plantelor ierboase şi arborescente. Se găseşte la altitudinea absolută de 380 m.
Lect Prof Univ Andrei:
În sprijinul ideii de mai sus, foarte importantă pentru evoluţia paleogeografică a Depresiunii Beiuş, vin depozite interesante situate pe valea afluentă mai ales. Astfel, se observă o alternanţă de nisip roşu grosier (cimentat cu limonit) dispus în alternanţă cu nisip foarte fin (siltit). Cele două formaţiuni sunt dispuse în “ruladă”, în mai multe locuri siltitul fiind erodat, îndepărtat, rămânând numai nisipul grosier, totul având aspect de “faguri”. Dispoziţia acestor nisipuri grosiere şi fine în structura geologică a regiunii este ondulatorie, ele fiind urme de valuri (“ripple-marks”), în timpul alternării uscat-mare a zonei (ripple marks-urile se mai numesc riduri de plaje sau riduri romboidale). După cum bine se cunoaşte, în timpul ponţianului depresiunea a fost acoperită de apă marină iar în timpul dacianului regiunea s-a ridicat tectonic, apele marine retrăgându-se din depresiune. In timpul când regiunea era acoperită de apă marină se depunea materialul fin (marne) iar în timpul când era eliberat de apă marină, se depunea nisipul dacian. Deci, această regiune constituia o regiune de ţărm a mării pontice, unde aveau loc transgresiuni şi regresiuni marine, dovadă fiind ripple-marks-urile menţionate şi care se pot observa în aflorimentele văii secundare. Vârstele au fost determinate pe baza fosilelor descoperite de către paleontologi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu