Peștera Vântului

Perioada 22.04.2012

Zona: Peștera Vântului

Participanți:

CS Cristal : Ada, Adi, Ancuța, Ani, Claudiu, Cristina, Jancsi, Peter, Radu, Ralu, Sergiu, Ștefan, Titi

CSA- Cluj : Peter, Moisei

Weekendul acesta trebuia să fie Stagiul de Inițiere în Speologie. Din păcate acesta nu s-a ținut din lipsă de participanți. Am hotărât insa să profităm de tura în peștera Vântului ce trebuia să aibă loc în cadrul stagiului. 

Mai fusesem aici în urmă cu șapte ani. La drept vorbind a fost prima mea tură în cadrul clubului. Nu-mi aduceam mare lucru aminte.

Povestesc cu Peter (CSA), care va fi ghidul nostru și stabilim întâlnirea duminică la ora 9 dimineața. Zis și făcut. Suntem o echipă destul de mare (15 la număr). Se estimează că vom sta „sub pământ” între 6 și 8 ore.

 

Intrăm. Peter ne povestește în câteva cuvinte cate ceva despre peștera. Partea activă merge relativ repede, apa este mică. 

                                                                 Crustă de calcit

După un pasaj mai sportiv hotărâm să ieșim cu Ștefan (12 ani) afară, împreună cu Moisei. Peter ne sugerează că va avea probleme mai departe, și nu mă refer la cele de voință, nicidecum. Din cauza dimensiunilor lui mici la ramonajele destul de sportive ce vor urma va putea sa aiba dificultăți. S-a dovedit a fi soluția cea mai bună. Îl felicităm oricum pentru partea parcursă. Nu știu câte persoane de vârsta lui se pot lăuda că au fost în câte peșteri a intrat el. Îl duc deci pe Ștefan, împreună cu Moisei afara și în pas mai grăbit un pic îi prindem din urmă pe ceilalți în apropierea hipodromului.

Cum părăsim activul mă uimește cât de uscată este peștera aceasta. E cald!!! Și aproape că lipsește umezeala și argila cu care sunt obișnuită. Peter plănuiește să parcurgem o parte din nivelul 1 și o parte din nivelul 2. 

Printre obiectivele care le-am văzut sunt: meandrele lui Emil Racoviță ( o porțiune de peșteră pe cât de interesantă și frumoasă pe atât de sportivă). Ai niște zone interesante cu ramonaje, cu peste 10 m sub tine, tot felul de treceri cu nici nu-i bine să te gândești cat sub tine, dar.. mi-a plăcut! Chiar mult!!!!

 Îmi imaginez ce poze faine ar ieși din unele unghiuri :D. Dacă mi se va oferi ocazia sigur nu ratez să vin aici la foto.

O altă zonă senzațională a fost galeria 7 noiembrie. Nu cred că în multe peșteri am văzut fomațiuni atât de frumoase ca și aici. Foarte frumoasă a fost de asemenea Sala Minunilor, unde fomațiunile, cristale abundau în toate zonele.

                                                                                     Ancuța la ședință foto

                                                                                           Ani la ședință foto

Lucrul care m-a impresinoat însă foarte mult a fost să văd falia care a dat naștere acestui sistem de peșteră- Falia Măguranilor. Geologie live. Mă întreb în cât timp s-a format peștera și îmi dau seama în astfel de momente cât de puțin spațiu ocupăm în timp.

                                                               Falia Măguranilor

Nu toată peștera însă se reduce la punctele de interes relatate mai sus. Colegii, mărimea XXL sigur au reținut și strâmtorile parcurse :D. De mult n-am mai fost într-o peștera cu un parcurs atît de lung în care să nu fie coardă! Parcă îmi lipsește :D. 

Suntem cam gălăgioși în peșteră, binedispuși și ne simțim bine. Mă cam atașez de aparatul foto a lui Peter, al meu nu l-am luat pe considerent că sigur nu vom avea timp de foto, așa că fac ce pot cu un aparat compact.

Tura a ținut comform estimărilor 8 ore, le mulțumim colegilor de la CSA, Peter și Moisei pentru ospitalitate și-i așteptăm cu drag la Ciur sau de ce nu, la Pașcalău :D.

                                                 Zona până unde am ajuns în peșteră

Un bun început pentru un nou sezon speo.

Cristina

                                                                       așa te simți după o tură faină :D

P.S. Felicitari tuturor, dar mai ales Adei care a intrat in pestera „om normal” si a iesit speolog :D

Paște acvatic - Canionul Cheia Rea

Perioada :15-16.04.2012

Participanți:Adina, Cristina, Cristiana, Ani, Marius, Petre

Zona: Cheile Sighiștelului – Canionul Cheia Rea – M-ții Bihorului

Ne-am lămurit cu ceva weekendul trecut când încercarea noastră de a merge la Jurcani, la cartare a dat cu virgulă deoarece când am ajuns acolo și am văzut ce mari sunt apele n-am putut intra în gaură. Deci nu-i de mers la peșteră.

Păi atunci sigur e de mers pe canion. Cu atât mai mult la Cheia Rea (amontele Văii Sighiștelului), deoarece aici n-am auzit pe nimeni care să fi fost și să fi găsit apă.

Mulți sunt sceptici, poate chiar și noi până ce am ajuns la canion.

Am plecat deci în ziua de Paște spre Valea Sighiștelului cu gândul de a petrece o seară socială la foc, care a ieșit peste așteptările noastre. Am cunoscut ceva prieteni polonezi, foarte de treabă care aveau deja foc pe când am ajuns noi acolo pe ploaie :D.

Accesul la canion se poate face ori dinspre valea Sighiștelului (abordarea noastră) ori dinspre un drum forestier ce poate fi luat din drumul național care merge spre Vârtop. Cum vrem să mai facem un pic de mișcare decidem să alegem prima variantă, per pedes până în apropiere de peștera Coliboaia și apoi pe marcajul triunghi albastru. Ajungem cam în 3 ore la intrarea în canion. Până ne organizăm, Petre o ia înainte să vadă de echipare. Avem la noi o coardă de 50 și una de 20, bucle de chingă, bucle expres cu carabiniere cu filet și inele (deși canionul ar trebui să-l găsim echipat).

Petre montează coarda pe prima săritoare, cobor prima, vreau să fac poze. Surpriză! La baza săritorii și apoi și mai jos sunt poduri de zăpadă. Nu dezechipăm prima săritoare până analizăm bine problema. 

Am putea sau mai bine zis este posibil ca mai jos să nu putem găsi toate amarajele, zăpada este mult peste așteptări, ne gândim să nu cumva amarajele să fie sub zăpadă. Avem la noi și trusă de spituri, dar este destul de târziu.

Marius și Petre coboră următoarea săritoare fără să recuperăm încă coarda de pe prima săritoare și așteptăm. Ne fac semn că situația pare ok, cel puțin momentan și putem dezechipa.

În total sunt cam 5-6 săritori mai mari (cea mai înaltă cam 15m), plus mai multe mici. 

E frumos, apă mare, un pic ciudată situația :D : e soare, suntem în neoprene de Paște (când alții sunt la biserică în costum) pe zăpadă într-un canion, dar ne simțim bine. Găsim fără probleme inelele peste tot, ne ia cam 3 ore să ne dăm și să ajungem din nou la marcaj.

Încă două ore bune, ca și marș de întoarcere cu nenumărate treceri ale văii, ajungem pe la 9 la mașină și la 12 noaptea în Oradea. Mâine sigur vom fi cu toții obosiți la lucru, dar o tură bună merită tot timpul un astfel de sacrificiu.

Cristina

P.S. Un sezon ploios are și beneficii, trebuie doar să le găsești

                                                                  Marius în focul acțiunii

Sedinta foto :D. Sper că n-am făcut exces de zel cu atâtea poze.

Cristina