Zona- Padina, m-ții Bucegi
Perioada 11-19.02.2012
Participanți: de la Bihor: Vali, Body, Cristina, Maria + încă vreo alte 20 de participanți + monitori
Rămăsesem restantă cu unele dintre școlile Salvamont pe care trebuie să le parcurgi/admiți astfel încât să ajungi salvamontist atestat.
Mă decid anul acesta, că îmi iau liber și plec la școală. Gândul că o săptămână voi reveni la Padina îmi surâde din ce în ce mai tare.
După ce vineri seara la ora 22, mă întâlnesc cu Luci și Marius care tocmai se întorc de la aceeași școală la care merg și eu, doar că ei au fost la secțiunea începători (etapele sunt obligatorii momentan), schimbăm opinii foarte pe scurt și merg la somn, la ora 3,30 dimineața mă întâlnesc cu Body și o tăiem spre Ștei, unde îl recuperăm pe Vali. Dorm până ajungem la Ene, în Deva unde ne cinstește cu o cafea și ne continuăm drumul încă aproape 9 ore. La Padina ajungem în jur de ora 16, majoritatea cursanților sunt deja pe baricade, sau au rămas de la cursul de începători. Vom da azi se pare testele pentru partea teoretică de admitere în școală. Un pic de emoții și trecem toți cu bine. Ne cunoastem colegii de camera, alaturi de care vom imparti cușca pentru o saptamana. Îi salut pe Brăneni pe această cale! A fost o plăcere să vă cunosc!
Dimineață dăm testul pentru coborâre cu akia și apoi trecem la o mică prelegere despre testarea zăpezii la avalanșă. În fiecare seară avem cursuri medicale, tehnice teoretice sau practice.
Luni deja intrăm în program. In fiecare dimineata la ora 8 avem mic dejun, la ora 9 careu dupa care fiecare din cele cinci echipe se indreapta care incotro. Cu schiurile de tură noi o luam spre șaua Strunga. Mi se pare numele cunoscut, parcă și locurile, dar fără atât de multă zăpadă. Mă gândesc mai bine când ne apropiem de strnga cu pricina și îmi dau seama că pe aici am trecut la maratonul Bucegi7500. Ieiii!! Aici a fost ultimul punct de control.
Șaua Strunga
Bucla 3 de la Maraton Bucegi 7500
Arunc o privire dincolo de strungă și recunosc „curba de nivel” unde deja ne simțeam obosite. La coborâre trag niște trânte de toată frumusețea. Zăpada nu e foarte bună, e viscolită și se rupe. Mă simt de parcă am picioare de lemn. După experiența de anul trecut, când o căzătură m-a scos binișor din circuit parcă mai am destul de multe rețineri la coborâre.
În majoritatea zilelor dimineța urcăm pe schiuri de tură în zonă mai înaltă, unde facem exerciții de elevare, lansare a UT-ului, treceri de noduri prin sisteme de lansare și coborâre, trecerea UT-ului în traverseuri expuse. După masă de obicei exersăm cu akia pe pârtia de lângă cabană. Am învățat multe lucruri, dar mai ales am cunoscut niște oameni deosebiți. Echipa din care fac parte (Strunga) este omogenă și ne înțelegem bine.
Atelier
Într-una din zile, parcă miercuri s-a pregătit o tură mai consistentă, la Babele. Am mai fost acolo tot la maraton, dar tot ce am văzut a fost punctul de control. Țin minte că Adina mi-a arătat unde este zona vizitabilă, dar după urcușul de pe Jepi tot ce vroiam să văd în fața mea era o sticlă de apă și portocalele care ne așteptau la cort.
Încet, încet refac în minte traseul. Acum, iarna arată mult mai bine. Suntem în tură în jur de 20 de persoane. E impresionant să vezi împreună atât de mulți montaniarzi. Îmi place și mă simt în largul meu. Urcăm o diferența de aprox 700m. Bag iar pe foc și simt ce fain e să urci. O liniște incredibilă aici, care o poți simți doar iarna.
Ajungem cu bine la cabană, vizităm și noi ca tot omul, turist fenometul geologic numit Babele și Sfinxul, tragem niște cadre (eu mai puține pentru că se pare că mi s-a stricat canonul :(.Încerc să intru la un ceai în cabană, dar mă izbește un iz de fum înăuntru, așa că ies. Mi se pare absurd să stau, acolo în fum în timp ce afară e o vreme perfectă. Coborârea e faină, ne mai trântim de planetă, dar ăsta e riscul meseriei. Ajungem la cabană întregi și nu ne ridicăm de la masă că ni se dă alarmă.
O simulare a unui accident cu cinci victime (două persoane se pare că se dădeau pe o tiroliană, o alta, taie coarda, cei doi se izbesc de un al treilea, unul are o șuruberniță la el- vroia sa repare scripetele??? :D. Fiecare echipă ia un accidentat. Cel la care am ajuns noi intră în stop, unii răniți urlă. O simulare pe cinste. Alți colegi pregătesc sistemele de elevare. Până la urmă iese bine. Mai greu a fost până și-a asumat fiecare dintre noi un rol. D-nul medic a pus suflet și asta s-a simțit.
Într-o altă zi avem o prezentare de la firma Pips a produselor acestora și a măsurilor ce trebuiesc luate în caz de avalanșă atât medical vorbind cât și tehnic.
testing Pips
Mai mergem și vineri până în șaua Strunga încă o dată, data trecută din cauza ceții nu văzusem mai nimic. Ni s-a promis o vedere asupra Pietrii Craiului!!! Deși vântul e foarte puternic simt că mișcarea e binevenită oricând. La fiecare rafală mă opresc și încerc să-mi țin echilibrul. Nea Pivodă încearcă să ne explice ceva, mă concentrez dar nu înțeleg nimic, doar îi văd buzele mișcâidu-i-se.
Ajungem până la urmă în șauă, vedem cu ceva mai mult decât data trecută, facem poza de „vârf ” și nu ne întindem pre mult.
În ultima zi avem o evaluare finală, un test/echipă contratimp. Ieșim pe locul 2 împreună cu o altă echipă.
Duminică pornim spre casă cu o mică pauză la Azuga, unde facem două ture pe una din pârtii. N-aș putea zice că am ales-o pe cea mai faina, dar asta în neștiință de cauză.
La 2,30 noaptea sunt deja la somn și mă gândesc ce săptămână plină am avut.
Cristina
P.S. Am uitat să zic că am admis cu toții școala, Maria s-a și atestat, deci felicitări la toată lumea!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu