Prima aclimatizare – Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Ilia, Raluca, Cristina și Mihai

Perioada 18.07.2012

Ne trezim la 7.15 cu gândul că la 7,30 să luăm masa. Azi ne așteaptă prima zi de aclimatizare. Vrem să mergem pe o creastă ce ne-a arătat-o managerul campingului (d-nul Kazbek) ieri seară. La micul dejun am primit ceva mâncare ciudată, un fel de griș cu lapte, la care noi îi zicem lăptiuc. Mie și lui Mihai nu ne place, așa că ciugulim ce mai găsim pe masă.

                                               colt in care a ramas si sigla de la SpeoCristal Oradea :D

Mâncare cu noi nu avem multă, agenția ne-a achiziționat mâncarea pentru altitudine deoarece cu avionul trebuia să ne încadrăm în cele 30 kg la hală + 8 kg la mână. Ne-am luat cu noi doar ceva paste, eu am mai mulat niște cașcaval și șuncă, mâncare care o vom ține pentru zilele de vârf. 

   

Reușim să ne mobilizăm doar la 8,50, să plecăm din tabără. Vom fi noi trei plus rusul (Ilia, sau Georgel, cum îi zinecm noi) cu care ne-am împrietenit ieri.

Poteca trebuie să o luăm de la cantonul pădurarului silvic, care ne duce pe amontele unei văii. Urcăm într-o șauă, la altitudinea de 2600. La campingul de la Karakara avem 2200m. Din șauă avem două variate, două vârfuri. Îl alegem pe cel mai îndepărtat. Ne facem imaginar traseul, vom încerca să mergem pe curbă de nivel în paralel cu râul ce curge dincolo de șaua traversată. 

   

Din mers schimbăm un pic traseul, traversăm râul și apoi continuăm ușor ascendent, până dăm de piciorul ce ne va scoate în creasta mult dorită.

Un peisaj idilic, asemănător cu Făgărașul nostru (exceptând structura geologică – aici stânca, unde este compactă o găsim foarte friabilă și în rest un fel de material fărâmițat – probabil din cauza diferențelor mari de temperatură), o multitudine de flori în diferite culori face imaginea și mai idilică. Marcaj nu există, dar mergem după GPS-ul nostru intern. 

Cu multe opriri la poze, care era chiar păcat să nu le facem, dat frumuseții peisajului facem până chiar sub creastă aprox 9 km și o diferență de nivel 1200m , ajungând la altitudinea de 3400m. Sunt foarte mulțumită, pentru o primă zi de aclimatizare.

Ne-am mișcat bine, n-am avut niciunul probleme, în afară de Mihai, care în momentul când și-a făcut bagajul, acasă a considerat că nu are nevoie de o a doua pereche de boncanci, mai light. Așa că azi a străbătut cam 18 km în bocancii de altitudine :D. Bănuiesc că era mai ceva decât într-o saună. Am avut însă un moment de dextilare :D, cum îi zicem noi.

Ilai, colegul nostru rus se mișcă și el destul de bine, mergem aproximativ în același ritm și în afară de faptul că nu pare foarte încântat de opririle noastre pentru poze, ne înțelegem destul de bine. Suntem în apropiere de granița cu China și Kirgistan. 

 Mihai tot încearcă să prindă legătura cu partenerii noștri media – Radio România Actualități, dar semnalul pe Turaia este foarte slab. Până la urmă reușește să stabilească cu ei o convorbire. Se pare că vom mai avea semnal în tabăra de bază și apoi pe munte, gata.

Deși ieri noapte a suflat vântul foarte tare și dimineață mai că ploua când am pornit, până la urmă a ieșit soarele. N-am luat crema de soare cu noi, așa că reușesc din nou să mă bronzez cu head și probabil ochelari. Încercăm să bem cât mai multă apă și ceai pentru a preveni deshidratarea. 

   

Piciorul pe care am urcat, în partea lui superioară este destul de stâncos și se aseamănă un pic cu creasta Tunsului, din Făgăraș. Avem parte de un adevărat spectacol de culoare, un verde intes scaldă toți versanții, exceptând locurile unde stânca este vizibilă și majoritatea are culoarea roșu arămiu. Păcat că soarele este intens și afectează calitatea culorii pozelor. 

 Ne facem poze cu tricoul expediției și cu tricolorul României. Pe parcursul expediției, vom mai face acest lucru, azi a fost doar exercițiu. Pe finalul turei, Ilai a lut-o în față, nu mai pare dispus să socializeze cu noi :D

Ajungem la camping la ora 17, facem un duș, ultimul adevărat cu apă caldă, pentru următoarele 14 zile. Primim de la proprietarul campingului tricouri cu numele expediției noastre. Din păcate toate trei sunt numere mari. Luăm masa la 19, reușim să aflăm programul elicopterului pentru mâine. 

 Se pare că vom pleca la 8.30 deci trebuie să ne trezim la 6 pentru a mânca și a pregăti bagajele. Iar bagaje!! :(. Mă enervează la culme să tot strâng atâta pe sacul de dormit. 

   

Observ că micul nostru camping are mult mai mulți chiriași, au mai sosit încă două expediții pentru Khan Tengri. Mâine vor ajunge în tabără și încă doi participanți la tabăra pentru Mramornaya, 2 australieni și trei kazaci. 

Unii dintre participanții la expediția pe Khan Tengri sunt ruși plecați în SUA, am socilizat cu ei, păreau foarte contrariați de faptul că vrem să urcăm pe un vârf care este atât de aproape de Khan Tengri și cu o înălțime mai mică. Păcat că pentru unii totul se reduce la dimensiune. 

 

Nu mă întind mult cu scrisul, știu că trezitul la ore matinale nu este punctul meu forte. Ne punem la somn încă de la ora 9.30. Mâine vom vedea în sfârșit vârful. Abia aștept!

Cristina

Tranzitie 2 - Expeditia Mramornaya Stena 6400 m

Participanți: Raluca, Cristina și Mihai

Perioada 17.07.2012

Mă trezesc în apropiere de Almaty când căpitanul anunță că trebuie să ne punem centurile pentru aterizare. Mai puțin eficient, față de București sau Istambul aeroportul din Almata adăpostește în sala de preluare a persoanelor care tocmai au aterizat circa 200 de persoane, care se îngrămădesc să ajungă fiecare la câte o poartă.

Pentru cei care vă gândiți să vizitați Almata, să știți că pe lângă viza care o obții din țara de origine, mai ai nevoie ca la aeroport să completezi o fișă de emigrare. Rezolvăm până la urmă și problema aceasta și ne recuperăm bagajele.

La poarta principală de acces ne așteaptă o persoană din partea firmei, care ne ve face tranziția până în tabăra de bază. Ne preia o fată și un băiat, destul de scumpi la vorbă. Trag concluzia despre kazaci (sau ruși) că nu sunt vestiți pentru ospitalitatea lor. Mai așteptăm jumătate de oră până ce recuperează un alt membru alt expediției, un rus din Moscova. Din fericire știe engleză, chiar foarte bine.

Suntem duși la biroul lor din Almaty, până ajunge mașina care ne va face translația la Karkara, un punct turistic important în zona, de aici se pleacă și spre tabăra de bază de la Khan Tengri. Ne așteaptă un drum de apropiere de aprox 5 ore și o distanță de 290 km. Șoferul nostru, căruia noi i-am zis Ghiță (nu i-am reținut numele de rus) a făcut dovadă de un pic prea mult exces de zel, în condus, așa că n-am reușit să facem prea multe poze bune, dat vitezei cu care conducea mașina.

Cum nu mai dormisem o noapte întreagă de sâmbătă și cum de două zile eram pe drumuri, când ne-am cantonat în mașină cred că am adormit instant. M-am trezit când deja ajunsesem în zonă mai deluroasă. Peisajul, asemănător în primă fază cu Turcia, cu un fel de dune de nisip, s-a transformat într-un podiș înierbat cu multe zone de păscut pentru animale și iurte (corturi sezoniere, realizate de autohtoni în zonele unde își duc animalele la păscut) aferente.

Un drum pitoresc prin podiș și destul de neaccesibil pentru o mașină mică, ne-a dus la altitudinea de 2200m, la un mic așezămâmt montan, tabără de bază pentru expedițiile din zonă. Am ajuns aici în jur de ora 15. 

Ne instalăm într-unul din multitudinea de corturi permanente aici, pe sezon. Luăm masa și dormim 2 ore. Avem nevoie de un pic de refacere din oboseala acumulată de pe drum. Am parcurs de la Oradea în jur de 5600 km (tren+ avion + autoturism), distanță calculată și ținând cont de faptul că avionul o ia aproximativ în linie dreaptă.

Pe seară povestim cu șeful taberei de la Karkara, care gestionează întreaga expediție. Se pare că vom fi un grup de 12 persoane, plus personalul aferent, care se va ocupa de tabăra de bază. Noi am apelat la o agenție care să ne ajute pe plan logistic deoarece:

• nu mai fusesem niciunul dintre noi în această regiune, care nu este neaparat cea mai turistică zonă
  
  
  
• din discuții cu alți alpiniști care deja făcuseră ascensiuni în Thian Shian am înțeles că foarte puțină lume vorbește engleza și dacă mergi pe cont propriu, fără să știi punctual accesul, mai ales pentru acest vârf atât de puțin vizitat, sigur nu vom ieși din punct de vedere financiar mai bine. 
  
  
  
  De exemplu, Mihai găsise pe internet o ofertă de elicopter, fără alte servicii, pentru un drum dus-întors în tabăra de bază pentru Mramornaya la un preț de 600Eu/pers – asta la un grup de minim 15 persoane (de unde să scoatem noi 15 persoane care să escaladeze vârful în aceeași perioadă cu noi????). 
  
  
  
  Toate aceste probleme legate de drum s-au ivit tocmai datorită motivului pentru care am ales noi vârful și anume că este foarte puțin vizitat dat vecinătății cu Khan Tengri (o vale glaciară, paralelă cu valea care se formează sub Mramornaya).
  
  
  
  
  
• deși aveam experința a trei expediții deja, Mramornaya am considerat-o ca fiind totuși o altă categorie și ne-am pronunțat că o agenție care să ne ajute pe probleme de logistică ne va ușura mult ascensiunea. 
  
   

Mâine ne așteaptă prima zi de aclimatizare, în sfârșit ne vom mișca un pic, abia aștept. Acum suntem în cort, ne-am desfășurat toate boarfele și stăm în sacii de dormit. Plăcută senzație.

Cristina

Zi de tranzitie - Expeditia Mramornaya Stena

Participanți: Raluca, Cristina și Mihai

Perioada 16.07.2012

Am ajuns în București la 2,30 noaptea, după o întârziere de aproape 3 ore. Ne-a recuperat Mariana de la gară, o rudă de-a mea căreia îi mulțumesc mult pentru sprijinul acordat. Am reușit să dormim de la ora 3 până la 7,30 când a trebuit să ne mobilizăm pentru a merge la aeroport.

Ne-am întâlnit în Băneasa cu Mihai, am rezolvat cu bagajele nefiind nevoie să așteptăm mult până la plecarea avionului. 

Din București am decolat la 12,30 și până la Istambul am făcut o oră. Surprinzătoate tehnologia. Raluca și cu mine n-am mai zburat până acuma, a fost un pic ciudată experința. La un moment dat aveam o altitudine de 10000m și o viteză de 800 km/oră. Frumos. 

 

Ușor ne-am ridicat deasupra stratului de nori, în mai puțin de 10 minute traversam Dunărea, am trecut apoi deasupra teritoriului bulgar și deasupra mării Negre. Îmi trece prin gând Ovidiu Bălan, din Oradea de la FanJumpers, el este un zburător, vede și simte ce simt eu acum cel puțin o dată pe săptămână, asta fără să mai punem la socoteală când sare cu parașuta și intensitatea senzațiilor crește exponențial.

Mai repede decât realizăm, ajungem în apropierea Istambulului. Am vizitat orașul în urmă cu trei ani, cand am fost pe vârful Ararat. Îl recomand cu căldură tuturor.

Trebuie să așteptăm 7 ore până la avionul spre Almaty. Urmează un zbor de 8 ore. Încercăm să pierdem vremea prin aeroport. Nu-i chiar atât de greu, mai ales că clădirea este un mic oraș. O arhitectură deosebită, care îmbină bunul gust cu o bună funcționalitate, o estetică deosebită și un comfort pe măsură.

De fiecare dată când vin în această țară mă întreb de ce occidentalii cred în bună parte că Turcia este o țară mai puțin civilizată.

Ne cantonăm deci în sala de așteptare a porții de unde vom lua următorul avion și rămânem fiecare cu gândurile noastre încercând probabil să ne imaginăm ce ne așteaptă. Mai mergem la o cafea, o agitație greu de descris, într-adevăr Istambulul este intersecția lumii occidentale cu cea orientală. Unii sunt mai gălăgioși, alții își văd de treabă. 

 

Când se apropie ora plecării deja sala de așteptare începe să prindă viață. O multitudine interesantă de nații. Se vorbește din câte ne dăm seama preponderent limbi arabice. Încercăm să identificăm dacă mai sunt europeni, dar abia când ne îmbarcăm găsim niște nemți care nu sunt dispuși la socializare

.

La fizionomie majoritatea înclină spre mongoli, ceilalți sunt mulți blonzi și sunt de origine rusă. Am citit când mă documentam despre țară că doar 30% din populație mai sunt kazaci, restul ruși exportați, sau importați, cum vreți să o luați. O mixtură interesantă a unei populații cu origini diferite.

În jur de 8,30 suntem anunțați să ne prezentăm la poartă. O înghesuială de nedescris. Mihai descrie avionul ca fiind -cursa- ce duce de la Brad la Deva :D. Vom avea de călătorit 4 ore, care constau în 3800km. Datorită fusului orar de 3 ore, față de Istambul vom ajunge la Almaty (sau Almata, cum îi zic cei de aici) la ora 5,10.

Mai consult computerul care ne relevă altitudinea, viteza și temperatura exterioară. La un moment dat suntem la 10000m altitudine, temperatură de -44gr și viteză de 920km/oră. Reușesc să adorm în reprize, simt deja oboseala acumulată.

Cristina

Chiar plecam - Expeditia Mramornaya Stena

Chiar plecăm – Expediția Mramornaya Stena 6400m

Participanți: Raluca și Cristina

Perioada 15.07.2012

După o săptămână nebună când am crezut că problemele nu se mai termină, o parte legate chiar de echipament, a venit ziua de duminică. Mă trezesc în fața unui morman de bagaje, încropit chiar de vineri, înainte să plec la Beiuș, și completat ieri seară, având deasupra tricoul expediției, pentru care îi mulțumim sponsorului nostru în probleme de logistică, Clasic-Design.

Nu reușesc să mă mobilizez să definitivez rucsacii de sâmbătă seara, așa că mă trezesc la ora 5, în speranța că voi avea destul timp până la ora 11,10 când vom avea tren la București.

Azi începe aventura noastră ce se numește Expediția Mramornaya Stena 6400m- 2012. Vor fi trei săptămâni și jumătate, pline, vom călători 500 km cu trenul, peste 6000 km cu avionul, având escală la Istambul, pentru ca în cele din urmă să ajungem la Almaty (Kazachstan).

Pe munte, vom încerca să escaladăm, nu să cucerim, vârful mai sus amintit. Premieră pentru alpinismul românesc, de altfel, el nu a mai fost urcat de niciun român.

Coechipierul nostru este Mihai Vlad, ne vedem mâine dimineață cu el în aeroport, la ora 9.

Azi nu am pierdut trenul :D, semn bun, expediția a început cu bine.

În sfârșit a trecut toată nebunia săptămânii trecute, când nu mai știam pe ce să pun mâna. În sfârșit e liniște. Știu că am tot echipamentul. Încerc să-mi imaginez ce ne așteaptă. Cea mai mare altitudine la care am fost este vârful Ararat, 5125m. Va fi diferit de data aceasta, condițiile sunt un pic mai aspre, dar vom avea grijă, am încredere în coechipierii mei și dacă vremea va ține cu noi, tot ar trebui să decurgă comform planului.

Adina, va face update la blogul nostru, așa că dacă sunteți curioși cum evoluează lucrurile vă invit să ne urmăriți.

Cristina